MARIA BOTNARU: POEZIA JEVRENII DIN INIMA BASARABIEI

JEVRENII DIN INIMA BASARABIEI

Cine a zis acestui sat Jevreni,

Are păcat în fața neamului din Criuleni,

O spune vorba veche din al mamei grai,

Și-o repetă aceasta spicul unui pai…

 

Ai fost zidit la poala codrilor bătrâni,

Din șerpuirea Răutului ești născut,

Ai supraviețuit în focuri de păgâni

Și ai scris istoria în letopisețul cărunt.

 

O mare de verdeață te-a-nghițit,

Un soare întreg e pentru tine hărăzit,

Izvoarele aici doinesc a lor șoptire

Și de le guști,  începi să cânți de fericire.

 

Aici răsare din sămânță-nțelepciune,

Aici te urmărește semn de fapte bune,

Aici din piatră se trezește visul adormit

Și vreascul aruncat are lăstarul răsărit.

 

Ce oameni cresc aici, o spune a lor slovă,

Știu să te cucerească cu dulcele deochi,

Flăcăii toți ca unul sunt  „flăcăi de dobă”,

Iar fetele poartă scântei de vrajă-n ochi.

 

Chiar și copilul ce-a-ntrecut colțul de masă,

Îți gângurește-n melodie dor de casă

Și dacă guști aici pahar de vin cu glume,

Nu uiți chiar de colinzi întreaga lume…

 

Nu m-am născut acolo, dar m-a găsit un nume,

Aceast loc pitoresc mi-a dăruit omul-minune

Și nu țes vorbă goală, vreau să înveșnicesc

Un sat ce e o floare pe plaiul strămoșesc!

 

Eu am gustat din pâinea ce crește pe-acest plai,

M-a cucerit lumina oamenilor, adunată-n glas de nai,

De-acea scriu, e încurcată denumirea de Jevreni,

Vreau să botez colțul de rai cu numele Vrăjeni!

14 mai 2012   Maria Botnaru

IN EXCLUSIVITATE PENTRU BLOGUL JEVRENII DIN INIMA BASARABIEI

P.S Autoarea acestei minunate poezii este deja cunoscuta poetă Dna Maria Botnaru, care în 2011 a lansat prima carte de versuri IMENSITATEA IUBIRII, apărută la Chişinău la Editura Iulian. Cartea a fost primită de cititorii adimeniţi de poezie cu mare bucurie, din care cauză autoarea a fost nevoită să scoată de sub tipar o a doua ediţie. Mai amănunţit despre Distinsa Doamnă citiţi pe Blogul Dânsei, care poartă acelaş titlu ca şi cartea.(www.tighinaromaneasca.wordpress.com)

Pentru confirmare, Alexandru Moraru 

Anunțuri

Despre satexceptional

istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, autor şi editor al multor culegeri de documente de arhivă, peste 400 articole ştiinţifice publicate în multe reviste prestigioase, cum sunt " Historia", "Magazin istoric",Analele Ştiinţifice al USM, Artemis, Literatura şi Arta etc. deţine 7 portaluri în Internet, principalul şi prestigiosul fiind Secretele istoriei cu Alexandru moraru (www.mazarini.wordpress.com)
Acest articol a fost publicat în POEZII DESPRE SATUL JEVRENI, CRIULENI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s