MINCIUNA SFÂNTĂ (3)

Sfînta minciună – Secțiunea 3

Cu privire la minciunile lui Poexotto însuşite de toate leprele care cloceau statul Cazaria sau Iahweland la est de Carpaţi, plăsmuitorul E. Schwartzfeld în studiul Din istoria evreilor din România Bucureşti 1898, spune despre jidovii alungaţi de austrieci din Bucovina, ,,care se întoarseră în patria lor mumă: Moldova”, ori austriecii în documentele lor oficiale scriu că aceşti migratori fără căpătîu au venit în teritoriul de la estul Carpaţilor odată cu armatele ruseşti în anul 1768. Chiar şi cînd scria înfocatul cazar asemenea minciuni, numărul lor în Regatul României nu ajunsese la 300000 dar în imperiul rus erau mai mult de 4500000, cifră confirmată de  Compendiu general de statistică apărut la Gratz în anul 1871, studiu realizat de către B. Alessandre care scrie că românii erau 10 milioane în Europa, unguri 5,5 milioane iar jidani 4,5 milioane. După ce l-au pus pe năsălie pe Alexandru ll, ţarul ruşilor în anul 1881, o mare parte dintre jidovii din imperiu – cam jumătate – au fost obligaţi să pleca în SUA, de frica răzbunării ruşilor iar alţii au venit la noi. Chiar istoricii al căror gînduri le-am citat, scriu la pagina XLI din Studiul introductiv: ,,Imigrările de la sfîrşitul secolului XVlll, în special al evreilor din Polonia, au făcut ca în cadrul populaţiei evreieşti din teritoriile româneşti să crească ponderea evreilor aşkenazi”, adică se recunoaşte pe baza documentelor din acest volum că mozaicii din Ţările Rămâne au năvălit în partea a doua a secolului XlX, dar nu cei cu stare, ci mîlul societăţii ruse care trăia în cea mai neagră sărăcie, mulţi dintre ei fiind cerşetori sau vagabonzi, ori aceste gunoaie nu aveau cum să ia neajutorata Românie în spate şi să o ducă voiniceşte către ,,înflorire şi dezvoltare”. Că le-a fost bine numai lor prin această invazie o recunosc tot istoricii amintiţi la pagina XLII: ,,Comunitatea evreilor, în contextul medievalităţii europene era un fel de «stat de buzunar» pe care evreii îl purtau pretutindeni cu ei… pentru a-şi asigura oriunde şi oricînd atît organizarea vieţii interne, în spiritul prescripţiilor legilor iudaice tradiţionale.” Tocmai acest ,,stat de buzunar” pe unde s-a înfipt în statul băştinaşilor gură-cască, a făcut mare prăpăd. Dacă în imperiul german sau austriac năvălirile lor erau oprite de legi şi de oameni, la noi liberalii le-au deschis uşa din spate prin care s-au strecurat după 1860 în 40 de ani, peste 300000 de mozaici, din care cei mai mulţi au rămas locului şi strigau că vreau să fie împămînteniţi după ce prin privilegiile pe care le aveau ca ,,sudiţi” şi-au aservit o bună parte a sectorului economic. Cînd Eminescu demasca ororile acestui ,,stat de buzunar” în care erau organizaţi mozaicii din România şi cu ajutorul căruia luptau chiar împotriva statului român, însă toată presa jidovească şi jidovită a ciocoilor liberali îl împroşcau cu cele mai urîte cuvinte, iar cînd s-a pus în discuţie editarea publicisticii Marelui Român, leprele din Academia Română – secţia istorie, s-au opus pentru că respectivele scrieri sunt antisemite. Adică un adevăr recunoscut de jidani nu mai poate fi adevăr şi pentru români, pentru că aceeaşi istorici, ajunseseră între timp simbriaşii industriei holocaustului şi trebuiau să pună în capul românilor cele mai oribile crime, născocite de minţile lor criminale şi odioase.Ne mai dau istoricii mozaici amintiţi mai sus, un alt motiv de meditaţie cum scriu la pagina menţionată mai înainte: ,,Documentele statistice din volumul de faţă privitoare la evrei, deşi de valori inegale, constituie o contribuţie la cuprinderea dimensiunii populaţiei evreişti în ţările române. Acest demers se dovedeşte cu atît mai necesar, cu cît chiar în istoriografia evreiască generală au fost puse în circulaţie date care nu se sprijină pe izvoare statistice. Este greu de ştiut, astfel, pe ce informaţii se bizuia marele istoric evreu, S. Dubnov(Weltgeschichte des judischen Vokâlkes Berlin 1928, p.63), care susţine că în Moldova şi Ţara Românească, la sfîrşitul secolului XVlll, au fost 30000 de evrei.” Sigur lepra amintită de ei ca ,,mare istoric evreu” a minţit, dar ei au minţit şi mai cumplit cînd ne-au pus nouă românilor în cîrcă faptul că armata noastră ar fi ucis în Transnistria 400000 de mozaici ,,numai pentru vina că s-au născut evrei”. Ori tocmai datele statistice întocmite de voi în anul 1947 prin studiul Memento Statistic, dovedesc fără putinţă de tăgadă că sînteţi toţi nişte criminali plătiţi de către grupările sioniste să ne falsificaţi istoria cu complicitatea directă a unor români trădători de neam şi ţară din cele mai înalte instituţii ale statului român.

Şi totuşi veneticii ,,sudiţi” erau cei mai mari scandalagii pentru drepturi egale cu românii deşi în Frăţia lor îşi pregăteau primii paşi pentru Palestina. Dar tot ei sfredeleau ca nişte viermi temelia ţării pentru a o dezmembra ca stat şi prin această acţiune să poată crea o structură administrativă controlată numai de ei şi care în timp să devină un stat independent aşa cum recunoştea cu mult venin cazarul Yarrow. Pentru a înţelege întunecimile planului Poexotto, dau în continuare mai multe pasaje din articolele scrise de M. Eminescu în ziarele Curierul de Iaşi şi Timpul din Bucureşti despre chestiunea izraelită şi ce informaţii neştiute se pot cerne din negura timpului de la marele gînditor român.

Jidovul talmudist articol apărut în Curierul de Iaşi 25 iunie 1876 ,,…În această ţară – Transilvania – au început a se îmbulzi în oraşe şi sate cetele internaţionale iudaice, poporul menit de biblie de a domni asupra pămîntului întreg. Talmudul, după cum se ştie, e un fel de enciclopedie evreiască, conţinînd fel de fel de tratate asupra chestiunilor controversate, fie religioase, fie de drept; iar multe din cele cuprinse în Talmud au trecut în viaţa publică a evreilor, în conduita lor faţă cu alte popoare. Talmudul e un îndreptar al constituirii lor de stat în stat, îndreptarul organismelor de solidaritate naţională care caracterizează pe evrei, fie ei în America, fie-n Germania, fie-n România. Fructul cel mai copt al lungii dezvoltări talmudice este desigur ,,Alianţa israelită” întinsă asupra pămîntului întreg…”

Iarăşi evreii articol apărut în Curierul de Iaşi din 5 decembrie 1876 ,,…Puterile europene au recunoscut înşile că pretenţiile evreilor în România sînt neîntemeiate… Drepturile d-nealor civile şi publice nu înseamnă decît dreptul de a exploata poporul nostru în bună voie. Plece 99 procente în America, ca să-şi cîştige acolo prin muncă productivă pîinea de toate zilele şi atunci cu cei ce vor rămâne ne vom împăca uşor, dar pîn-atuncea să mai fie încă şapte alianţe, ca cea universală, care să conspire cu uşile închise în contra naţiei româneşti, noi vom şti să le arătăm totdeauna lungul nasului, căci nu ne speriem nici de înjurăturile presei jidoveşti şi nici de declaraţiile oratorilor idealişti pe cîtă vreme e vorba de existenţa poporului nostru. Dacă voiesc să ne cucerească n-au decît să o facă…făţiş, ca toate naţiile, cu arma în mînă. Dar cu tertipuri şi apucături nu merge deocamdată. În numărul în care sînt la noi evreii, rămîn străini de rit necreştin ce nu se pot nici contopi cu poporul nostru, nici pot pretinde mai mult decît de a fi suferiţi, şi ne pare că n-au nici o cauză de a se plînge de toleranţa noastră. Dacă gustul li-e numaidecît pentru drepturi egale, conform ,,contractului social” iată Austria-i aproape, apoi Germania, Franţa, Italia, cine-i opreşte de a merge cu drumul de fier unde le vine la îndemnă, ca să se bucure de toate drepturile posibile?

Putem spune cu drept cuvînt şi tare: că poziţia evreilor în ţările în care nu se bucura de egalitate e cu mult mai bună decît acolo unde ei se bucură de ea; de aceea geme Rusia de ei, de aceea ne-au inundat pe noi. Oriunde e teren pentru neagra speculaţie, evreul e acasă, iar vaietele şi plîngerile contra persecuţiilor sînt mofturi care să acopere de mai înainte modul neomenos în care sug ţările pe care-le au căzut ca lăcusta.
Că sînt şi evrei ce merită egală îndreptăţire –  cine o contestă? Dar noi nu sîntem Sabaot care voia, pentr-un drept să cruţe Sodoma, nu putem pentru numărul mărginit de evrei folositori ţării, să dăm depline drepturi sutelor de mii de venetici neproductivi, care-n ultima linie trăiesc din precupeţirea muncii, ba a vieţii poporului român”. Trebuie să remarcăm în conţinutul acestui articol faptul că Eminescu presupune o ocupaţie cazară dar nu cu arma ci cu tertipuri şi apucături mişele pentru a-şi asigura scopurile lor de dominaţie asupra românilor. Faptele planului Proexotto erau deja foarte evidente pentru oricine dorea să vadă adevărata faţă a invaziei cazarilor şi a dorinţei lor de a se constitui într-un stat pe spinarea românilor care nu pot fi decît robi.

Timpul din 7 iulie 1879 ,,…Nu există dar români de rit izraelit, pentru că nu există izraeliţi care-n familie să vorbească româneşte, pentru că nu există izraeliţi care să intre în relaţii de căsătorie cu românii, c-un cuvînt pentru că evreul e evreu, se simte evreu şi pîn-acum nici n-a voit să fie altceva decît evreu. Dacă numărul lor ar fi neînsemnat sau dacă, mare fiind, ar fi asimilabil, atunci chestiunea n-ar fi gravă. Dar a face loc în sînul nostru unei naţionalităţi străine, care se simte străină şi constituie prin organizarea ei un stat în stat, ar fi a ne face jertfe unei mistificaţiuni, a unei minciuni etnologice. Înţelegem prea bine că articolul 7 este o piedică absolută care oprea încetăţenirea chiar a evreilor ce au ferma voinţă de-a deveni români, înţelegem asemenea că o piedică absolută, care nu permite nici o concesie, trebuie înlăturată, cu sau fără articolul 44, dar nu înţelegem a declara deodată de români sau de asimilabili o rasă de oameni care în afară pretextează de a fi română, iar înăuntru continuă a cultiva un dialect barbar, care-n familii nu vorbeşte româneşte, care-n creştin şi-n român vede un duşman bun de exploatat şi nimic mai mult.”   Nu ştiu dacă Eminescu cunoştea Apelul lui Cremieux şi Montefiore publicat în anul 1860 în Franţa dar ideile acestor tartori sigur le cunoştea şi dau spre lămurire cîteva rînduri din această chemare mozaică spre a fi comparat cu ce scria poetul nostru: ,,…Împrăştiaţi în mijlocul unor popoare care sînt duşmane drepturilor şi intereselor noastre, vom rămîne membri ai poporului ales. (Dacă vă eram duşmani întunecaţilor, de ce vă scurgeaţi în puhoaie otrăvitoare peste noi şi nu vă duceaţi în nisipurile Sinaiului de unde minţiţi că vă trageţi). Naţionalitatea noastră este religia părinţilor noştri şi nu recunoaştem alta. (Iar lumea trebuie să-şi schimbe ideile după falsurile voastre şi să le ia ca adevăruri sfinte). Trăim în ţări străine şi nu ne putem îngriji de interesele vremelnice ale acestor ţări – întrucît interesele noastre morale şi materiale sînt în primejdie. (Adică invazia voastră a avut din totdeauna un singur scop – jefuirea cît mai puternică a băştinaşilor după care cu pungile pline ochi căutaţi o altă pradă neîncepută cum spunea Haşdeu. Pentru mulţi români cu inima curată era foarte clară năvălirea voastră peste Prut sau Dunăre)… Creştinismul, duşmanul nostru de veacuri, zdrobit în luptă e aproape îngenuncheat. Pe zi ce trece reţeaua pe care evreii o aruncă asupra Pămîntului se întinde şi măreţele profeţii ale cărţilor noastre sfinte se vor îndeplini”. Adică planul vostru conspirativ de dominare a lumii nu-i o buimăceală a celor cu mintea trează iar dezmembrarea Principatului României prin planul Poexotto intra sub controlul acestei reţele sataniste cu care aţi cuprins întreg pămîntul după lauda voastră.

Evreii şi conferinţa apărut în Curierul de Iaşi din 9 ianuarie 1877. ,,O seminţie care cîştigă drepturile fără sacrificii şi muncă e cea evreiască. La orice popor drepturile publice şi private au fost rezultatul unei munci seculare şi a unor sacrificii însemnate… Dar odată stabilit că la imigrarea evreilor, vina e în parte şi a noastră, (aşa cum recunosc istoricii mozaici menţionaţi cu lucrarea Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România) care am crezut că fără o muncă echivalentă putem introduce la noi toate formele de cultură occidentală, băgînd în ele scribi de rînd, oameni fără ştiinţa de carte sau cel mult avocaţi, revenim la evrei şi-i întrebăm – nu de ce spun minciuni în gazetele străine, căci minciuna este spiritul negrei speculaţii – ci de ce se plîng?

În Austro-Ungaria ei au toate drepturile posibile şi imposibile, de ce vin la noi? În Rusia sînt egali cu ruşii – de ce vin al noi? În Turcia le zîmbeşte egala îndreptăţire – ce caută la noi? Au n-au ştiut ei sub ce condiţii pot trece numai în România? Au n-au ştiut că în această ţară nu pot fi decît suferiţi, că această ţară, din nefericire pîn-acum locul de luptă între roiurile Răsăritului şi aşezările Apusului, au ajuns să răsufle şi că e sătulă de stăpîni pentru a nu mai voi stăpîni evrei?

Ne pare rău de acei puţini evrei care, prin valoarea lor personală, merită a forma o excepţie…dar restul? Prin ce muncă sau sacrificiu şi-au cîştigat dreptul de a aspira la egalitate cu cetăţenii statului român? Ei au luptat cu turcii, cu tătarii, polonezii şi ungurii? Lor le-au pus turcii cînd au înfrînt tratatele vechi, capul în poale? Prin munca lor s-a ridicat vaza acestei ţări, s-au dezgropat din învăţăturile trecutului această limbă? Prin unul din ei şi-a cîştigat neamul românesc un loc la soare? De cînd rachiul este un element de civilizaţie?

Prin legea monopolurilor băuturilor spirtoase, s-au hotărît că numai alegătorii în comună să poată fi cîrciumari la ţară. Cu drept cuvînt. Ce garanţii poate da o venitură, un nimene, un sudit chezaro-crăiesc că băuturile nu vor fi falsificate, cum şi sînt, deci stricăcioase sănătăţii. Deja deputaţii ţărani din adunarea adhoc s-au plîns prin memoriul lor că aceşti oameni le otrăvesc băuturile, prefăcînd zilele de odihnă legiuită în zile de omorîre lentă şi sigură… Evreii fac din jurnalistica europeană ceea ce au făcut din băuturile spirtoase de la noi – otravă. Ei au încercat a otrăvi şi literatura germană cu acele scrieri pe care oameni c-un simţămînt mai firesc îl numesc francezo-ebraic, ei au introdus uşurinţa pariziană a discuţiilor celor mai grave, veninul în relaţiile sociale; în Austro-Ungaria sumuţă popor contra popor, în Germania confesie contra confesie şi ginte contra ginte. Evreul care regizează Pester-Lloyd şi sumuţa pe maghiari contra germanilor şi a celorlalte naţionalităţi este acelaşi care prin ,,Neue freie Presse” sumuţă pe germani contra ungurilor. În toate ţările ţin cu cel tare, niciodată cu cel apăsat şi se unesc cu acela întru traficarea şi exploatarea puterilor pozitive ale poporului. Prigoniţi n-au fost evreii niciodată. Restricţii juridice au existat pentru ei totdeauna, dar nu din cauza religiei…. Domnia fanarioţilor au putrezit clasele noastre sociale; aristocraţia noastră din războinică şi mîndră ce era, a fost devenit în cea mai mare parte servilă, încrucişîndu-se cu stîrpitura grecului modern, care e tot atît de şiret, dar mai corupt decît evreul de rînd. Prin urmare clasa înaltă a societăţii noastre, care luase de la grecul constantinopolitan toată lenea, tot bizantinismul, se lasă uşor înăbuşită de ciocoimea ei, de fostele ei slugi, care, fără nici o muncă merituoasă pentru societate, se urcă repede în locul vechii aristocraţii, ce dăduse aşa de tare îndărăt. Pericolul nu e acela că evreii ar acapara toată proprietatea, ci într-acela că ei nu sînt – nu pot fi români, precum în genere nu sînt nici pot fi germani, englezi, franţuji, italieni. Nu vedem azi că simţămîntul de rasă e mai puternic în ei decît patriotismul, decît iubirea pentru naţia în mijlocul căreia trăiesc?…Dar ce reprezintă ,,alianţa izraelită” cu filialele ei din America, Anglia, Germania, Austro-Ungaria, Franţa, Italia, România? Se pretinde că, fiind evreii pretutindeni oprimaţi, această alianţă are de scop să-i scape de represiune. Să vedem ce fel de oprimaţi sînt la noi.
Comerţ şi capital în mîinile lor, proprietate funciară urbană în cea mai mare parte în mîinile lor, arenzile de moşii în Moldova item, pe sub mînă tot debitul tutunului şi a băuturilor spirtoase, negoţ de import şi export, c-un cuvînt toate arterele vieţii economice care se bazează pe speculă? În ce constă grozava opresiune de care se plîng? Şi dacă se plîng de ce nu aleg alte terenuri decît România, alte ţări unde sînt egali în toate cu cetăţenii statului?… Apoi sînt totdeauna o armă a străinilor în contra noastră. Pînă şi ungurii – care numai în gropi nu dau de cuminţi – îşi închipuiau, într-un rînd o stăpînire în Moldova, prin evrei şi ceangăi, pentru că ştiau că evreul s-ar asocia cu orişicine împotriva poporului românesc”.

Eminescu avea informaţii sigure despre făcătura cazarilor împotriva românilor privind planul Poexotto de dezmembrare a României iar finalul articolului ne dezvăluie chiar procedura ce urma a se aplica în această acţiune. Cazarii trebuiau să convingă puterile garante că în Principatul României, ei adevăraţii şi vechii băştinaşi sînt prigoniţi şi persecutaţi de veniturile şi antisemiţii români iar aceste puteri trebuie să intervină cu armată – mai apropiată era cea austro-ungară – pentru a pune capăt ,,genocidului” împotriva poporului lui Iahwe. După ocuparea Principatului, pentru ei mai rămînea pasul asigurării unei administrări cazare separate asupra teritoriilor supuse intervenţiei armate adică Moldova pentru că aici erau concentraţi trei pătrimi dintre ei. După reuşită se puteau ,,uni” cu Bucovina şi Galiţia pentru că şi ele făceau parte din imperiul austro-ungar iar în final era alipirea Basarabiei la această frauduloasă structură statală. Planul era realizabil pentru că ei stăteau pe cai mari atît la Budapesta, Berlin cît şi la Viena. Aşa cum i-au alungat pe români din Bucovina – vezi informaţiile de mai sus, cum au reuşit să-i alunge din Galiţia pe români şi ruteni – tot aşa ne-ar fi alungat din Moldova şi Basarabia şi nimeni nu ne-ar fi plîns de milă cum nimeni nu plînge de mila milionului de arabi alungaţi de cazari în anii 1948 cînd au proclamat prin corupţie şi fraudă statul mozaic în Palestina!

n articolul de mai jos Eminescu spune că chiar ştie mai multe decît spune iar noi trebuie să acceptăm această afirmaţie pentru că l-a costat viaţa, atitudinea lui de a apăra cu pana, glia şi cinstea strămoşilor românilor. Îi îndemn pe cei cu mintea curioasă, să-şi arunce privirea asupra morţii Iuliei Haşdeu, un geniu al culturii române care a murit fulgerător la numai 18 ani în anul 1887 de tuberculoză. Ori această boală era specifică populaţiilor foarte sărace şi nu celor de nivelul lui Haşdeu. Poate că această moarte fulgerătoare este leagă de atitudinea tatălui ei faţă de invazia cazară şi ascunde ceva pe care noi românii ar trebui să-l ştim.

Timpul din 10 octombrie 1879 ,,…Dacă organul nostru a avut contra vreunui rău o ură înverşunată a avut-o contra neadevărului, încît lupta noastră adesea penibilă şi crudă e mai cu seamă o luptă pentru adevăr. În cazuri extreme şi sub imperiul necesităţii omul poate tăcea, a minţi nu-i e permis nicicînd şi mai puţin se poate admite minciuna erijată sistematic în principiu de guvernare….În zadar mai caută «Românul» a drapa escrocheria parlamentară prin consideraţiuni de înaltă politică externă şi a-şi da aerul că din pur patriotism d. Giani a căutat să asume asupra roşiilor victoria politică.

Noi, care într-adevăr ştim mai multe decît spunem, sîntem convinşi că însuşi dispoziţiunile puterilor s-au schimbat în privinţă-ne şi că noul proiect, adoptat de Adunare, are perspectiva de a fi admis în străinătate. Nu mai vie d-nii guvernanţi cu acel fitil uzat al intervenţiunii străine, al dezaprobării străinătăţii, căci nu-i mai crede nimeni în ţară, nimeni în străinătate chiar. Timpul ameninţărilor a trecut şi ar trebui să fi trecut şi timpul acelora care s-au servit de ele contra propriei lor patrii, pentru a o intimida şi a o face să se arunce în prăpastie.” Articolul ne mai dezvăluie complicitatea criminală a ocultei liberale de distrugere a statului românilor care îi sprijineau pe faţă pe cazari aşa cum reiese din textul de mai jos.

Unirea Ţărilor Române de la 1859 a avut ca principale personalităţi pe Al. I. Cuza, V. Alecsandri, M. Kogălniceanu şi I. Brătianu. Dacă primii trei se remarcau printr-un nivel de cultură înalt datorită studiilor făcute în străinătate, revoluţionarul de profesie I. Brătianu nu terminase nici liceul. Dar acest ciocoi îşi moştenea tatăl, un negustor ticălos care toată viaţa a furat pe cei cu care a intrat în afaceri avînd zeci de procese intentate. Cu asemenea caracter de lepădătură a urmărit cu metodă să-i elimine pe toţi cei ce i-ar fi stat în cale pentru planurile lui de mărire. Şi-a asociat la această acţiune criminală de transformare a statului într-o afacere de clan mafiot, pe Rosetti, Carada şi alte gunoaie cu care a populat instituţiile centrale ale statului. Primul s-a retras Alecsandri datorită ,,hidoasei pocitură, ce a adus în ţară zîzanie şi ură” – Rosetti – ce a devenit după realizarea unirii unul dintre tartorii intriganţilor. În anul 1866, l-a detronat pe Cuza iar cîţiva ani mai tîrziu a încercat să-l alunge pe Carol l – prin ,,republica” de la Ploieşti – dorind să transforme ţara într-o republică cu Brătianu preşedinte. După anul 1877 este scos pe margine şi Kogălniceanu astfel că el avea ţara în propriul buzunar ajungînd o feudă personală. Dezastrul total în care a ajuns România în anul 1940 se datorează în mare parte conceptului de stat mafiot – masonic – pe baza căruia s-a constituit Regatul României, a guvernării de mare feudal aplicată de fiul său Ionel Brătianu – îşi chema miniştrii acasă să le poruncească ce au de executat – dar şi a dictaturii regelui Carol ll. Să continui cu un alt text ce dezvăluie trădarea liberalilor în chestiunea izraelită.

Timpul, 19 iunie 1879 ,,…Dar guvernul acestei ţări merge atît de departe cu frica şi cu nedestoinicia, dacă nu cu trădarea, încît pe români îi ameninţă cu soarta chedivului din Egipt, detronat de puterile europene; deşi cazul se potriveşte cu noi ca nuca în perete. Chedivul era dator cu bani, era dator a avea miniştri străini şi a supune finanţele ţării sale controlului străinătăţii. România nu e datoare nimic evreilor decît doar cu o bună recoltă de cînepă şi cu cîţiva ţăruşi, ciopliţi anume pentru membrii pămînteni ai Alianţei izraelite”.  Într-un amplu articol publicat în Timpul din 12, 13, 14 şi 21 iunie 1879, Eminescu arată cum în perioada 1867-1876 Bucovina a fost depopulată de o mare parte dintre ţăranii români şi ruteni datorită cametei practicată de evrei care i-a ruinat. Peste 800000 de imobile ţărăneşti au fost executate iar foştii proprietari au plecat în America, stăpîni rămînînd evreii. El citează studiul Der Wucher in der Bucovina  scris de Platter, profesor la Universitatea din Cernăuţi. Mai arată cum meseriaşii şi negustorii din Moldova şi Muntenia au scăzut foarte mult ca număr datorită imigrării masive a evreilor după anul 1859 şi sistemului ocult de a face comerţ ca membri ai unei organizaţii oculte ce luptă împotriva creştinilor. Dar şi populaţia de la ţară, acolo unde s-au aşezat evreii cu cîrciumăritul lor, a scăzut simţitor iar starea lor de sănătate era  afectată grav.

Marele Român – M. Eminescu – spune în mai multe articole că majoritatea politicienilor liberali aveau averile amanetate la jidovi, adevăr cunoscut și în străinătate și, de aceea erau dispuși cu împămîntenirea deodată a tuturor imigranților cazari veniți după anul 1860.

Acțiunea a fost pusă la cale de oculta liberală care ajunsese să bată palma cu mafia jidovească, dar nu a reușit cu tot interesul arătat public de ,,simpatriotu” C. A. Rosetti.

Timpul, 1 august 1879 ,,…A solicita intervenţia diplomatică sau armată contra ţării în care trăieşti este un act de înaltă trădare comis împotriva acelei ţări. Alianţa izraelită solicită pe toate căile această intervenţie. Mii de evrei din ţară fac parte din alianţă. Deci mii de evrei din ţară sînt trădători. În Rusia i-ar aştepta pe asemenea oameni Siberia, în Franţa deportarea, în alte locuri închisoarea; la noi însă se bucură de deplină libertate, ne înjură prin presa jidovească cum poftesc şi noi îi lăsăm să-şi joace caii după cum le e voia şi dorinţa inimii… Orice s-ar zice aşadar, uneltirile Alianţei pe lîngă Congres constituie din partea membrilor pămînteni ai acestei Alianţe un act de înaltă trădare: ameninţarea cu intervenţia străină, cu nerecunoaşterea independenţei ţării…”

Cînd Eminescu se lupta cu invazia cazarilor din Galiţia şi imperiul ţarist a ,,poporului ales”, americanii care plesneau de democraţie şi ni-l trimiteau pe Poexotto pe cap, terminau de exterminat pe băştinaşii indieni în numele civilizaţiei occidentale şi nimeni nu a protestat. Dezastrul produs de cazarii aşezaţi prin satele româneşti cu cîrciumăritul lor era cunoscut şi în străinătate datorită unor articole de presă, acest subiect fiind reluat de Eminescu în textele sale.

Timpul din 12 august 1879 reproduce un articol din ,,Le Soleil” ,,Toate popoarele orientale, cele mai civilizate ca şi celelalte, sînt expuse, prin calităţile cît şi prin defectele lor, de a ajunge foarte lesne prada, dacă nu victima unei exploatări contra căreia trebuie a se proteja pe cît e cu putinţă. Unele sînt încrezătoare şi darnice: cheltuiesc cu marii seniori fără a calcula cu destulă exactitate veniturile. Altele au pasiunea jocului. Ţăranii se înfundă în datorii pentru a cumpăra pământ. Cei care trăiesc cu ziua şi meşteşugarii, arşi de o căldură toridă, primesc în orice mînă nişte băuturi pe care le cred răcoritoare şi care prea adesea sînt ucigătoare. Am cunoscut personal pe un inginer francez stabilit în regiunile acelea care îmi zicea cu o întristare adevărată: «Îmi e aproape cu neputinţă să ţin mai mult timp pe aceşti lucrători. Îndată ce-i întrebuinţez la lucrări care-i constrîng să şază la cîmp, sînt pierduţi. Evreii vin, le scontează cu mult înainte salariul săptămînii şi îi înveninează în puterea cuvîntului cu băuturi de toate felurile. Sînt printre lucrători, unii cărora din aceasta li se trage moartea, alţii pierd repede gustul muncii». Desigur teoriile umanitare sînt un ce frumos şi nu mă mir că spiritele generoase sînt subjugate de ele. Dar mai trebuie să ştim cui se aplică aceste teorii şi să dăruim numele de om şi de cetăţean unor fiinţe fără principii, fără naţionalitate şi uneori fără religiune. De mult timp cei care cunosc fondul lucrurilor au stabilit două categorii bine deosebite:

  1. Izraeliţii – Israelites, care sînt oameni inteligenţi, instruiţi care se aşează într-o ţară, se instalează acolo întemeiază o casă de comerţ ori se ocupă de profesiuni liberale şi devin cetăţeni ai ţării în care locuiesc, patrioţi cu acelaşi titlu ca şi ceilalţi.
  2. Jidanii propriu-zişi – Juifs – care cutreieră cîmpiile Poloniei, ale Ungariei şi ale României, rasă în adevăr puţin interesantă şi care merită cu mult mai mult blestemele al căror obiect este decît protecţia atît de manifestă a diplomaţilor europeni…”  

Aşa că, dacă noi românii folosim cuvîntul de jidan adresat cazarilor nu facem decît să respectăm o tradiţie istorică pentru că noi am cunoscut pe jidani/cazari şi nu ivriţi/izraeliţi, distincţia este în limba franceză şi engleză iar germanii, ca şi noi au cunoscut tot invazia jidanilor – juden.

Timpul 7 octombrie 1882 reproduce un articol din Gazeta generală de Augsburg privind situaţia izraeliţilor în Ungaria ,,…Chestiunea izraelită nu e confesională sau religioasă. În vremea tulburărilor, poporul se aruncă asupra prăvăliilor negustorilor evrei, nu asupra sinagogilor comunităţii religioase…. Trăsătura caracteristică speculativă a acestui neam s-a manifestat chiar şi în privirea aceasta; evreii, unde au putut numai au uzurpat numele unor familii vechi nobile schimbînd cel mult o literă la ele. Nu dăm mult pe sentimentele naţionale maghiare ale evreilor, căci ei ţin pretutindeni cu puterea dominantă… Chestiunea izraelită în Ungaria e una curat economică, fără nici un fel de amestec confesional sau politic… Toţi se ocupă cu speculaţia şi cu negoţul, ei ţin cîrciumile, iau în licitaţie accizele şi în arendă ogoarele, deşi nu se ocupă mult cu agricultura. Arenda ogoarelor serveşte mai cu seamă pentru a putea specula grînele. Un negustor sau un cîrciumar evreu are în sat o poziţie analoagă cu Rothschild între puterile mari ale Europei. Toţi ţăranii îi sînt datori, el se îmbogăţeşte din dobînzile ce i se plătesc. În micile oraşe de provincie negustorii creştini, deci burghezia este aceea care întimpină cu o ură intensă neamul evreiesc. Evreul îmbogăţit în sat emigrează la oraş, deschide prăvălia şi, în armonie cu coreligionarii săi, precum şi sprijinit de ei, izbuteşte a învinge pe negustorul creştin. Cunoaştem localităţi unde acum treizeci de ani nu exista nici o prăvălie evreiască iar acum nu mai există nici una creştină. Negustorii neevrei luptă pentru existenţa lor dar lupta nu e lesnicioasă, pentru că negustorii evrei combat pururi cu puteri unite…”Ar fi foarte bine ca aceste texte să fie citite de toţi istoricii români care susţin că venirea cazarilor peste noi a însemnat progres şi prosperitate!! Şi prin alte părţi pe unde s-au atîrnat ei, băştinaşilor nu le-a fost bine deloc!

Timpul, 24 octombrie 1882, reproduce unele pasaje din cartea Asupra chestiunii confesionale din Austria scrisă de baronul Helfert, istoric şi etnograf. ,,Să se mai mire cineva că evreii, în amărîrea lor în contra asupritorilor, s-au oţărît cu totul, că caracterul întregului popor e corupt, să ne mai mirăm că mai tîrziu încearcă a deveni din nimic totul? Se înţelege însă: corupţiunea nu se putea tăgădui, în fabricaţiune şi negoţ evreii introduseseră prevederi, pe o parte cărpănoase, pe de alta nesolide; unde s-au încuibat la ţară, ţărănimea începea să dea îndărăt în privirea averii şi corupţia morală asemenea se întindea, căci ei creau ţăranului o sumă de necesităţi nouă, ademeneau pe femei la cheltuieli de lux şi de mîncăruri, făceau din slugi hoţi şi gazde de hoţi. În Boemia li se făcea îndeosebi imputarea că oriunde se aşează ei, slugile se abat de la calea dreaptă, hoţii desfac lesne lucruri furate ş.a.m.d. Dacă li se impută însă evreilor înclinarea de a precupeţi şi de a neguţa şi că nu se fac fierari sau lăcătuşi, lucrul e explicabil: ei nu iubesc nici o muncă la care se cere puţină mişcare intelectuală şi poate nici n-or fi avînd putere fizică îndeajuns pentru ocupaţiile de mai sus. Dacă evreii se plîngeau de fanatism religios de ce atunci, ei alterau, cu ştire ori fără ştire, punctul principal al chestiunii: ei trebuie consideraţi ca naţiune, dar naţionalitate cu dispoziţii netăgăduit favorabile şi cu facultăţi intelectuale, dar: precum zice Mommsen «un ferment activ de descompunere naţională». Asemenea un ferment politic. Ca atare se dovediră de la 1848 şi pînă azi. Evreii erau oratori în Dieta din Viena la 13 martie unde vorbiră şi alţi semiţi…”

Mihailo Dragomanov 1841-1895, unul dintre clasicii culturii ucrainene spunea despre jidovi: ,,aproximativ o treime din populaţia evreiască era compusă din oameni care munceau şi produceau: ţărani, muncitori, meseriaşi, specialişti. Cea de-a doua treime avea clar un caracter parazitar şi exploatator: cîrciumari, cămătari, negustori, intermediari, arendaşi care reprezentau interesele statului(ocupant rus) sau al marilor proprietari. Restul erau oameni foarte săraci, cerşetori, vagabonzi etc. (Asemănarea cu situaţia Moldovei din acea perioadă este izbitoare)… Ucrainenii au două acuzaţii permanente contra evreilor, una cu caracter social-economic şi cealaltă cu caracter politic. Prima se referă la exploatarea maselor de ucrainenei de către negustorii şi intermediarii evrei. Cîrciumarul şi cămătarul evreu care ţineau într-o dependenţă totală sate întregi, nu era un stereotip născocit de propaganda antisemită, ci un fapt al istoriei sociale a Ucrainei. Morala societăţii evreieşti în relaţiile sale cu ucrainenii stîrnea pretutindeni indignare”. Ucrainenii îi mai acuză pe evrei că au fost instrumentele de rusificare a tîrgurilor şi oraşelor ucrainene, îndeplinind acelaşi rol cînd aceste teritorii erau controlate de polonezi.

Eminescu îşi dă seama de situaţia catastrofală în care se afla România datorită clanurilor criminale ale liberalilor ce au transformat corupţia şi tîlhăria la drumul mare în mijloace de guvernare. Hoţii, proştii, semidocţii şi demagogii erau marile personalităţi ce conduceau ţara. Organizaţi în structuri criminale de tipul Companiei Marelui Jaf la care şi-au luat de asociaţi pe cei mai veroşi cazari, ei au transformat ţara într-o feudă unde domnea legea bunului plac. Prima acţiune care a îngrozit minţile sănătoase a fost jaful de 10 milioane de lei pus la cale de I. Brătianu şi Warşawski în timpul războiului pentru cucerirea independenţei din anul 1877. Pentru a avea o imagine clară asupra tîlhăriei, precizez că un prefect avea la acea vreme o leafă de 175 de lei pe lună. Şi dacă există îndoieli, să amintesc faptul că gaşca lui Ion Brătianu a adunat o avere foarte mare cît a fost la putere în România iar fiul său Ionel l-a urmat şi întrecut în toate.

Timpul, 7 octombrie 1881 ,,…O conspiraţie întreagă contra negoţului român, contra muncii române, contra statului român, conspiraţie la care i-au parte fără s-o ştie poate sferele noastre dominante, însă unii cu bună ştiinţă şi printre aceştia desigur putem cita pe d. Gheorghian, Guţă, Panu şi pe părintele lor spiritual C. A. Rosetti…” Cine nu vrea să ştie de ce este prost şi trăieşte prost va asculta în continuare zicerile făcătorilor de născociri.

Timpul, 13 octombrie 1881 ,,…Goniţi din marea împărăţie rusească în mod sistematic, persecutaţi în Germania, rău văzuţi în Austro-Ungaria, evreii trec în cîrduri marginile ţării noastre şi se află aici, sub un guvern şi o legislaţiune demagogică, un teren de exploatare cum nu-l mai aflaseră undeva, mai mult, ei află în Grădiştenii noştri, în vînători de aur ai noului Bizanţ, nişte aprigi apărători înaintea unei justiţii corupte… De cînd calomnia persecuţiilor religioase a căzut, evreii caută a da o altă faţă lucrului. Ei vor să facă a crede că animozitatea îndreptată împotriva lor e totodată îndreptată contra ordinii sociale, contra averii în general. Că în sfîrşit e o mişcare socialistă.”

Timpul, 26 octombrie 1881 reproduce un articol din ziarul mozaicilor Fraternitatea care spune: ,,Era un timp pe cînd România a fost un Eldorado al tuturor refugiaţilor şi asupriţilor din toată lumea. A domnit aici o toleranţă religioasă cît se poate de largă şi nemărginită, traiul a fost patriarhal, toate trebuinţele vieţii ieftine ca nicăieri, poporul blînd şi fără egoism. De aceea au venit în ţară lipovenii, grecii, ungurii şi izraeliţii, mai cu seamă după revoluţia de la 1848. Astăzi lucrurile s-au schimbat. România vrînd să intre cu paşi repezi în sînul statelor europene, s-a dezbrăcat de multe moravuri şi deprinderi din trecut, încît străinii nu mai privesc România ca pe o ţară unde să găsească fericire şi un trai bun, mai uşor decît acolo de unde au să vie..” Avem aici dovada clară că ticălosul Poexotto şi toată şleahta de lepădături cazare mint pentru că chiar unul de-al lor, fără a fi înţepat cu sula în coaste spune că ei au venit peste români pentru că aceştia erau mai mămăligoşi şi se lăsau beliţi de mozaici care doreau să-şi îndulcească traiul rău ce l-au avut prin vechile lor popasuri istorice. Alţi cazari însă rămîn neclintiţi în smintelile lor şi ţin numai calea luminoasă cum vedem în textul de mai jos.

Timpul, 20 octombrie 1881 ,,…După – Cumpăna, ziar jidovesc – venirea evreilor în ţara noastră a fost cauzată prin necesităţile economice ale generaţiei trecute; ei, prin serviciile ce le-au adus acestei generaţii, pe care le ignorăm, şi-au cîştigat importanţa actuală. Au oferit deci o compensaţie pentru munca naţională ce i-a susţinut…” Prea mare este minciuna. Şi iarăşi ne pîrăsc la cei unde cred ei că vor prinde gând crîncen împotriva românilor.

Timpul, 13 noiembrie 1881 ,,Dar ceea ce este nemaiauzit şi caracterizează din nou protestaţiunile foilor evreieşti din capitală este obrăznicia cu care Alianţa izraelită stăruieşte pe lîngă d. Gambetta, ministrul prezident din Franţa, de a provoca înlăturarea regulamentului privitor la petrecerea şi aşezarea străinilor în ţară… Alianţa are o mulţime de membri în România. Nu este o adevărată trădare de patrie din partea celor petrecători din ţară de-a fi membrii unei asociaţii internaţionale al cărei scop e de-a compromite statul român şi interesele sale? Nu e vorba… în ţara în care trădătorii din noaptea de 11 februarie au fost decoraţi şi înălţaţi în demnităţi publice, trădarea de patrie se consideră de mult ca un merit. A fost o urmare naturală dar ca tocmai membrii cei mai influenţi ai Alianţei din România să fie încetăţeniţi. Numai Ţepeş n-ar fi găsit destui pari pentru a le mulţumi pentru modul în care pricep a fi români; noi sîntem mult mai îngăduitori…” Dar planurile lor otrăvitoare priveau şi cultura popoarelor în mijlocul cărora şi-au găsit de popas.

Timpul, 19 iunie 1879 ,,Pretutindeni în Europa evreii emancipaţi amestecîndu-se în cultura ţării, au falsificat-o şi corupt-o, dar cultura în România e deja semicultură atît de coruptă şi de radicală prin toate tendinţele încît o picătură de otravă mai mult nu va schimba-o. Adevărata cultură naţională merge ş-aşa alături cu cultura generală şi ea îşi va găsi temeliile numai atunci cînd fiecare ţăran va şti a citi şi a scrie…”

Timpul din 26 şi 29 ianuarie şi 1 februarie 1880 unde Eminescu reproduce mai multe articole ale profesorului german Henric de Treitchke ce au fost publicate  în revista ,,Preussische Jahrbücher în anul 1879 şi 1880. Şi istoricul german constată cu uluire obrăznicia mozaicului şi dorinţa lui de a se situa totdeauna deasupra celorlalţi fără a avea nici un merit. ,,…Despre defectele naţionale ale germanilor, francejilor sau altor popoare putea scrie cineva fără sfială oricît de aspru; cine însă ar îndrăzni de a vorbi drept şi cu moderaţie despre vreuna din netăgăduitele slăbiciuni ale caracterului jidovesc este numaidecît stigmatizat de către toată presa ca barbar şi persecutor al religiei(Atunci încă nu apăruse antisemitismul cazarilor şi o trăgeau tare cu persecutor religios!) …Noi germanii însă avem a face cu acel neam polonez de evrei căruia îi sînt adînc imprimate urmele unei tiranii care-au ţinut sute de ani; acest neam e, după cum dovedeşte experienţa, cu mult mai străin manierei de a fi a Europei şi îndeosebi a germanilor… În timpul mai nou s-au trezit în sferele evreieşti un periculos spirit de înălţare de sine însuşi, că influenţa jidovismului asupra vieţii noastre naţionale, care în alţi timpi au produs şi cîte ceva bun, astăzi se dovedeşte a fi stricăcioasă în multe privinţe”. Autorul german aminteşte de lucrarea Istoria iudeilor(nu a evreilor cum ne aburesc ei azi!) de Graetz: unde fanatismul şi ura cazarilor se revarsă în valuri asupra culturii germane şi a creştinismului în general. Presa scrisă era controlată de mozaici aşa cum era şi la noi şi cum cereau Protocoalele pentru ca ei să poată influenţa opinia publică acolo unde au interes. Aceste nenorociri s-au putut întîmpla în România pentru că oculta liberală în frunte cu Brătianu şi Rosetti aveau legături strînse cu gangsterii sionişti Cremieux şi Montefiore  şi cu Internaţionala Socialistă a lui Hoedel şi Nabiling adică cu toţi tartorii întunecaţilor de pe faţa pămîntului.

Eminescu a semnat ultimul articol la data de 1 iunie 1883 şi la numai cîteva zile, masonul Maiorescu l-a declarat nebun după ce a fost arestat din ordinul masonului I. Brătianu şi l-a internat într-un ospiciu al mafiei jidoveşti din Bucureşti unde a fost distrus prin tratamentul aplicat. Practica a fost dezvoltată de bolşevicii cazari în Rusia şi comuniştii mioritici într-o adevărată politică de stat împotriva adversarilor de tot felul. Soarta Marelui Român i-a fost pecetluită de aceşti criminali care au urmărit şi au reuşit să transforme ţara într-o feudă controlată în totalitate de structuri mafiote aşa cum s-au dezvoltat fără măsură după primul război mondial în România Mare.

Eminescu a dat totul fără a cere nimic de la nimeni. Pentru curajul lui ieşit din comun de a apăra istoria şi datinile acestui neam, trădătorii l-au asasinat defăimîndu-l că era bolnav de sifilis, snoavă scoasă din pană jidovească la peste 20 de ani de la moartea poetului. După moartea Iuliei, pe B. P. Haşdeu tatăl ei l-au făcut nebun şi ocultist iar la Iorga scăpărau din dinţi că este naţionalist şi istoric mincinos. De ce nu suflă o vorbă că toți marii lor iluminiști sau iluminați aveau lipsă cîte o doagă iar majoritatea erau nebuni de-a binelea cum a fost tartorul bolșevic-satanist Lenin. Numai ei, prin veninul turnat peste tot spuneau adevărul şi numai adevărul, revelat doar lor şi numai lor de tartorul Iahwe!

Ca să înţelegem cine au fost istoricii români din partea a doua a secolului XlX şi prima parte a secolului XX, ce ne-au scris şi falsificat în totalitate istoria veche şi în mare parte cea modernă voi da un tras din Generalităţi cu privire la studiile istorice retipărit la Polirom în anul 1999 unde la p. 998 marele istoric N. Iorga îi bănuieşte pe cei ce s-au ocupat de aceste subiecte, că au ascuns multe adevăruri: ,,…cu această direcţie s-au format profesori secundari de istorie de o mediocritate convenabilă; cu durere însă, e silit cineva să constate că numărul lucrătorilor ştiinţifici ieşiţi din universităţile noastre e cu totul fără însemnătate. Dacă nu pe toate terenurile, în istorie, desigur, regresul faţă de ce se producea altădată e incontestabil. Autodidacţii entuziaşti de odinioară, ducîndu-se, nu lasă decît locuri goale în urmă”.

Revin la magistrul cazar Poexotto şi spun că nu vorbea în deşert atunci cînd îi chema pe ,,scriitorii români” ca autorităţi de necontestat ce susţin ticăloşiile lui şi aduc la lumină zicerea unui nemernic de-al nostru – pretinsul istoric şi mare priceput în trăsnăi şi falsuri Al. Odobescu – care la inaugurarea Ateneului Roman din anul 1888 spunea: ,,Schimbările faţă ce se făcu aici in Romania, cînd de sub aspra şi întunecata asuprire a dacului Decebal, ţara noastră prin fericita-i cucerire de către Traian, începu repede şi lesne în luminoasa şi binecuvîntata împărăţie a neamului latin”. Chiar dacă existau zeci de texte venite din antichitate pînă la urechile lui, totuşi pretindea că minciunile şi ticăloşiile spuse de el românilor erau singurele adevăruri.

Să mai amintesc cum ne-au procopsit cu nebunia latrinităţii peste cap!! Adusă de doctorii ardeleni, plini de ambiţii să participe şi aceşti netoţi la clădirea statului românilor, cu sprijinul ciocoimii liberale dar în special a Ocultei acestor trădători de Neam şi Ţară, nebunia a fost băgată în cărţile de istorie prin anii 1870 şi ţeapănă a rămas chiar peste veacuri. Cu toate argumentele istorice şi lingvistice ale lui Haşdeu, care era o somitate în ţară şi o mare personalitate în străinătate, şi alţi români de bună credinţă criticînd sminteala latinităţii, tîmpenia lui Laurian a rămas ca lege pentru că a făcut parte din ura liftelor liberale asupra poporului român – mulţi dintre ei fiind venetici nu doreau românilor o istorie demnă – care să îi îndreptăţească a pretinde conducători demni. Astfel că liberalii le dădeau stuchit la furcă defăimătorilor românilor ce ne doreau numai răul absolut iar pentru această ticăloşie ciocoii mioritici primeau dreptul de a se înhăita cu ceata de prădători venetici.

Luînd drept ,,autorităţi ştiinţifice” aceste nulităţi trădătoare ce erau în stare de orice mişelie împotriva neamului şi ţării numai să-şi ostoiască patimile lor de mărire şi înavuţire, Poexotto putea juca cum îi poftea inima chiar pe capul românilor. După anii 1890 au apărut două cărticele ale cazarilor ce ne spuneau exact ce ne-a spus şi tartorul Poexotto ajutat atît de mult de istoricii şi lingviştii români.

În anul 1913 apare postum lucrarea lui N. Densuşianu Dacia preistorică, bazîndu-se pe probele disponibile la acea vreme – şi erau destule – desfiinţează nebunia latinităţii şi a nimicirii dacilor de către armatele romane. Nu ne-a fost însă bucuria lungă pentru că un alt cazar mişel Iosef Bercovitz, publică la Paris în anul 1923, lucrarea lui de doctorat intitulată Chestiunea israeliţilor în România – vezi capitolul 16 din Protocoalele Înţelepţilor Sionului – unde lifta spune despre români că sînt un neam străin pămîntului pentru că populaţia băştinaşă a fost exterminată de către armatele Romei, adică aşa cum ne-a învăţat luminatul Poexotto. În anul 1926, Vasile Pîrvan publică marea lui plăsmuire numită Getica lucrare ce îl vizează numai pe Densuşianu fără a sufla un cuvînt despre falsificarea istoriei românilor de către cazarul Iosef Bercovitz şi ceilalţi prooroci mincinoşi din neamul lui. Cartea lui Pîrvan a apărut la Fundaţia Cultura Naţională finanţată de trustul bancar Marmorosch-Blank, doi cazari curaţi ce ne iubeau precum cîinele lanţul. După 1944 au venit armatele ruseştii cu urdiile lor de cazari comunişti care ne-au dat şi o nouă lecţie de cum trebuie să fii secătură. Prin Roller ne-au falsificat toată istoria iar prin Uniunea Scriitorilor au stăpînit în totalitate cultura română şi care nu poate fi decît un surogat puturos ce nu face doi bani în cîntarul altor culturi. Puţine valori au reuşit să se păstreze în acest mîl duhnitor şi otrăvitor ce îşi arată urmările şi astăzi. O altă liftă în vara anului 2006 a pus pe zidul Universităţii de stat din Arad o placă pentru aniversarea a 1900 de ani de la ,,integrarea Daciei în imperiul roman”!!! Oare neamul nostru numai de asemenea lepădături are parte ? Am să închei aceste gînduri cu vorbele lui Costachi Negri spuse la 1869 ce sînt foarte aspre atît pentru noi cît şi pentru cazari dar exprimă adevărul fără nici un fel de farafastîc: ,,Jidovimea, adică a şaptea parte din populaţia noastră totală, este cea mai tristă lepră cu care ne-a osîndit slăbiciunea, neprevederea şi venalitatea noastră”.

Dar Poexotto a fost un factor activ şi pentru impulsionarea primilor paşi ai mişcării sioniste care, spun tot ei, a luat naştere pe meleagurile moldave.

În anul 1873 se organizează la Nicoreşti şi Tecuci iar în următorul an la Moineşti primele asociaţii cu denumirea Işuv Eretz Israel ce au avut ca scop colonizarea cazarilor mozaici în Palestina. Acestea cresc numeric iar în anul 1881 la Focşani are loc o întrunire de coordonare a activităţilor a peste 22 de organizaţii ce aveau ca scop colonizarea în Palestina. În prima parte a lunii ianuarie 1883 are loc tot la Focşani o conferinţă pe aceeaşi temă la care participă 33 de organizaţii. Rezoluţia conchide că mozaicii din România trebuie să migreze imediat în Palestina iar colonizarea lor să se facă în agricultură. Adică pe cînd ei ne turnau în străinătate că nu le dăm migratorilor drepturi egale, acasă îşi pregăteau tălpăşiţa către Palestina. Trebuie remarcat  că întîlnirea de la Focşani a precedat-o pe cea a mişcării Hovevei Sion de la Katowice care s-a ţinut în septembrie 1883. Al treilea leagăn al sionismului a fost în Ungaria unde activa Theodor Hertzl. În anul 1897, într-un secret absolut s-a ţinut la Basel primul Congres al mişcării sioniste mondiale. Aici a fost discutat planul lor de acaparare a puterii în întreaga lume prin metode dintre cele mai josnice care aveau caracter criminal şi de înfiinţare a statului Israel, documente ce au ajuns printr-o împrejurare încă nelămurită, în mîinile goimilor/creştinilor şi cunoscute după 1902 sub numele de Protocoalele Înţelepţilor Sionului. Conducătorul mişcării sioniste a fost ales Theodor Hertzl, cazar născut în Ungaria.

Tot acum au hotărît introducerea cuvîntului evreu cu sensul de mozaic dar dîndu-i şi o coloratură etnică pentru a intra sub această pălărie şi cazarii iar cei ce îi numeau jidani erau afurisiţi cu eticheta de antisemiţi, adică jidanii de pe Volga de neam germanic se ţineau că vin din deşerturile Arabiei şi sînt semiţi pur sînge!. Tot legat de baştina noastră să-l amintesc pe Niemirower Iacob, născut la Iaşi în 1872, ajuns rabin din 1921 şi mare preşedinte la B’nai B’rith i-a iubit pe români ca mîţa pe şoarece, şi ne-a tot cîntat pe lîngă plopii fără soţ numai Internaţionala!

După ce au vînturat europenilor pe sub nas ,,omul universal” şi libertatea absolută prin liberalism, la acest congres au mai clocit ,,soluţia sionistă” ce prevedea crearea unui stat adevărat – sionist politic, crearea unui centru spiritual mozaic ce va regenera diaspora şi crearea unui nou tip de om şi de societate, regenerate prin munca sionismului socialist aşa cum îl concepea Baroşov şi Aaron David Gordon. Din aceste nebunii şi-a luat zborul şi comunismul bolşevic pentru că Bundul şi cazarii din imperiul ţarist erau parte integrantă a mişcării sioniste dar ei nici nu vor să audă de prăpădul comunist, ba se mai plîng că şi ei au fost persecutaţi de bolşevici!

În prezent, aceeaşi făcători de iluzii şi deşertăciuni ne bagă pe gît ,,omul globalizat” adică un fel de maimuţoi apatrid, bun numai pentru corvadă iar cînd îi plesnesc încheieturile de osteneală poate fi aruncat la gunoi pentru că nu este mai mult decît atît.

În anul 1893, sub influenţa ideilor cazarilor Marx şi Engels, cazarul Katz cunoscut şi sub numele de Constantin Dobrogeanu Gherea a înfiinţat Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România, ce n-a rezistat mult în structura iniţială şi a fost pus din nou pe roate în anul 1910 de către acelaş tartor împreună cu David Fabian, Ilie Moscovici, Max Vecsler, Ottoi Călin, Max Glodstain, H. Aroneanu-Bacău, L. Ghelerter, Ghiţă Moscu, Janeta Maltus, Leon Gheller-Iaşi, Constantin Graur, S. Emil, A. Toma, Barbu Lăzăreanu, Jaques Conitz, Lupu Morgenstern-Galaţi, Folidi Filderman-Bacău, L. Brănişteanu, Paul Marc, A. Zalic, J, Lichtbau, A. Mayer, Iosif Reiter, Sandu Lieblich, Jack Lespezeanu-Bacău, Ion Felea, George Silviu, toţi români curaţi aşa cum sînt şi eu chinez adevărat. De asemenea frăţie a întunericului aveau românii să se bucure peste 35 de ani cînd puhoiul prădător s-a revărsat în ţara noastră. Ne-au aşteptat la cotitură cu revoluţii şi mişcări sociale pînă ce armata bolşevicilor ruşi conduşi de liftele cazare au ajuns să joace cazaciocul pe capul nostru. Mărturiile de la începutul secolului XX, ne dau informaţii despre vremurile trăite de neamul nostru sub diriguirea ciocoimii liberale.

Radu Lecca ce a condus Centrala Evreilor din România din decembrie 1941 pînă în august 1944, după ce comuniştii l-au înhăţat şi pus la popreală, spune în declaraţiile sale date prin anii 1950 la Securitate şi descoperite după 1990. ,,Îmi dau seama de mişelia Brătienilor care n-au utilizat timpul de neutralitate(se referă la perioada 1914-1916 din primul război mondial) şi ne-au trimis în război fără mitraliere, grenade, tunuri şi subzistenţă. În timpul neutralităţii, politicienii liberali s-au ocupat cu contrabanda de vite şi petrol la graniţa ungară. Pacea de la Buftea mă găseşte în spitalul Sîntul Spiridon din Iaşi. După încheierea păcii sînt demobilizat din motive de sănătate. Nu particip la intrarea trupelor române în Basarabia. Prin pacea de la Buftea nemţii se obligă să pună la dispoziţia politicienilor liberali un tren special pînă în Elveţia. Mai toţi liberalii marcanţi cu familiile lor pleacă cu acest tren. Noi, prostimea rămînem la Iaşi în luptă cu foametea şi cu exantematicul”. Aceştia au fost ,,marii bărbaţi ai neamului” şi nu putea fi altfel într-un stat mafiot bazat pe corupţie, prostie, hoţie, demagogie şi abuzuri de tot felul.

După pacea de la Bucureşti din 1918 generalul Prezan a demisionat din armată ca semn de protest faţă de acest act, simţindu-se umilit de liftele ce au condus ţara şi au dus-o la dezastru. Militarii au cerut regelui Ferdinant, cînd guvernul era la Iaşi, judecarea lui Ionel Brătianu pentru crima de înaltă trădare şi condamnarea lui la moarte prin spînzurare, dar regele a lăsat aceste fapte să fie hotărîte după terminarea războiului. Iar după terminarea luptelor ,,marii bărbaţi” s-au urcat din nou la conducerea ţării. Cînd România a reintrat în război în octombrie 1918, a fost obligată să facă faţă atacului Ungariei bolşevice din martie 1919, condus de Bela Kun care dorea să ocupe din nou Transilvania. Planurile acestei acţiuni au fost elaborate împreună cu Lenin la Moscova care trebuia să atace în Basarabia. Românii au respins acţiunea ungurilor, au ocupat Budapesta şi l-au alungat pe Kun şi banda de bolşevici ce s-au refugiat la Moscova. Cu această ocazie mulţi evreii din Budapesta ce au participat la acţiunea bolşevicilor, s-au refugiat în Maramureş teritoriu ce ulterior a revenit României. Aceşti cazari din Ardeal au fost cei mai fanatici iredentişti unguri ce ne puneau mereu sare în ochi.

După destrămarea imperiului ţarist în partea numită Ucraina Occidentală sau Galiţia, jidovii s-au organizat într-un Partid Comunist pentru Apărarea Ucrainei, ca secţie a PCUS şi care au luptat împotriva polonezilor şi ucrainenilor pînă la 1939 iar după împărţirea Poloniei, au furnizat cadrele de conducere din administraţia sovietică precum şi de propagandă şi servicii secrete. Aceste lifte comuniste îşi spuneau jidani nu evrei sau cazari şi doreau să fie recunoscuţi în imperiul bolşevic ca o etnie cu identitate şi cultură proprie! Ei erau răspîndiţi pe tot culoarul Marea Baltică – Marea Neagră iar populaţia din Odesa îi considera pe mozaici ca o populaţie străină credincioasă, ocupantului rus şi au cerut românilor  ce au ajuns cu armatele aici în anul 1940, îndepărtarea tuturor jidanilor din oraş şi din împrejurimi pentru că le-au făcut numai nenorociri atît sub ocupaţia ţaristă cît şi sub cea bolşevică.

Ion Antonescu într-o scrisoare către Dinu Brătianu aminteşte de dezastrul armatei române din anul 1917 şi faptul că de aceasta se face vinovat fratele ,,andrinsantului” Ionel şi clica lui de lichele precum şi comportamentul umilitor al francezilor faţă de ofiţerii români. Prezan şi Antonescu au fost cei ce au reorganizat armata iar toate meritele au fost atribuite misiunii franceze. Rolul lui Prezan şi al lui Antonescu a fost minimalizat pînă la uitare de către istoriografia românească pentru a nu aminti de un adevăr supărător atît pentru liberali cît şi pentru comunişti.

Dar umbrele negre ale trădării de neam şi ţară – el nefiind de neam cu noi – trebuie să se lase şi asupra regelui Carol ll care în juneţea lui a fost mai mult un pericol pentru România. Fiind ofiţer în armata română s-a săturat de cătănie şi l-a apucat dorul de însurătoare călcînd în picioare faptul că era moştenitorul legal al tronului ţării şi în această calitate avea obligaţii pe care nu le putea uita. Deghizat în ofiţer al imperiului austro-ungar Carol(născut în 1893) la data de 28 august 1918, dezertează din armata română şi pleacă împreună cu Zizi Lambrino la Odesa, în teritoriul inamicului pentru a se căsători. Este recunoscut de către unguri la Tighina care era punct de graniţă pentru români cu duşmanii – Odesa se afla sub ocupaţie germano-austro-ungară – dar primeşte autorizaţie de la comandamentul german să intre în oraş unde are loc căsătoria. Neştiind cum să o scoată cu Carol, regele Ferdinand convoacă la 9 septembrie 1918 o întrunire a generalilor refugiaţi cu oştirea la Iaşi. În consiliul de coroană generalul Eremia Grigorescu spune: ,,Ca militar, prinţul Carol a dezertat şi a făcut o căsătorie fără autorizaţie, cade sub grea pedeapsă, iar pentru a doua faptă, renunţarea la Tron, atrage după sine demisia din armată. În ipoteza că prinţul Carol ar consimţi să i se anuleze actul de căsătorie, el ar cădea sub o altă pedeapsă; reformat pentru călcarea de cuvînt… Prinţul n-are nici o calitate pentru domnie”. Pînă la urmă Ferdinand îl oblică pe Carol să plece într-un voiaj de opt luni prin Egipt, India şi Japonia, pe Lambrino o exilează la Paris iar cînd se întoarce din călătorie, este cununat cu prinţesa greacă Elena la 10 martie 1921, Mihai născîndu-se la 25 octombrie 1921. La scurt timp descoperă farmecele Elenei Wolff/Lupescu cu care se va însoţi pe tot restul vieţii. Familia regală a încercat de mai multe ori să pună capăt acestei legături scandaloase dar Carol a rămas un catîr încăpăţinat şi la 25 noiembrie 1925 aceasta este expulzată la Paris. La scurt timp Carol a urmat-o iar la 12 decembrie 1925 le trimite celor din Bucureşti o scrisorică prin care îi anunţă că renunţă din nou la tron şi la titlul de prinţ moştenitor.

Dar după unirea Basarabiei cu ţara mamă nu ne-a fost nouă să fie gîndul bun şi spor în glie pentru că bolşevicii cazari ne cloceau dezmembrarea ţării înfiinţînd şi sprijinind pe teritoriul nostru fel de fel de organizaţii, unele mai ticăloase decît altele dar toate ascunse în rîndul –Frăţiei sau comunităţilor – cazarilor prigoniţi. Aveau ei grijă şi mare seamă să nu ne stea geană pe geană.

O notă din 28 mai 1919 din arhivele Cominternului spune cum se ocupau de români, bolşevicii cazari din Odesa, Secţia de propagandă Biroul Sud. Ei au cerut şi primit de la Moscova pentru acţiuni de spionaj şi sabotaj suma de 300000 ruble  iar banii au fost distribuiţi astfel: 40000 ruble pentru Basarabia, 60000 ruble pentru România, 30000 ruble pentru Turcia. Numai pentru luna ianuarie 1919 secţia Comintern din Odesa a solicitat şi primit 112500 ruble iar pentru activităţi din străinătate 153000 ruble. Raportul din iunie 1920 spune că au plecat în România în ,,misiune” patru tovarăşi ce au primit şi bani astfel; Goldenberg 14000 ruble, iar pentru Rosenkranţ, Brigadirenku, Stănescu şi  Panaitescu 5000 ruble sovietice şi 7000 ruble romanov. Numele româneşti cu siguranţă sînt false. Vedem că acţiunea cazarilor din Odesa se desfăşoară după planurile Protocoalelor şi a celor amintite de Henry Ford despre B’nai B’rith.

În arhiva PCR există o instrucţiune a Cominternului din anul 1920 care îi sfătuia pe comuniştii mozaici din România astfel: ,,Aproape în toate ţările din Europa şi America lupta de clasă intră într-o perioadă de război civil. În aceste condiţii comuniştii nu pot avea încredere în legalitatea burgheză. Este de datoria lor de a crea peste tot în paralel cu organizaţia legală, un organism clandestin, capabil să-şi îndeplinească la momentul decisiv datoria sa faţă de revoluţie”. Cine ar mai putea nega rolul criminal avut de o parte a mozaicilor din România privind acţiuni de spionaj şi trădare de ţară precum şi complicitatea lor făţişă la instalarea comunismului în ţara noastră? În anul 1920 PSD din România format numai din cazari pur sînge şi gând întunecat, iese cu ,,Garibaldi bum” – greve şi manifestaţii muncitoreşti – pe străzile Bucureştiului şi face mare tămbălău. Pentru că românii nu ştiau să pună botul la asemenea mişelii, le-a ars una să-i ţină minte în veci(de nu ni s-ar fi spălat căpăţînile) numai peste 25 de ani. La 8 decembrie 1920 grupul de cazari condus de Max Goldstein-Ana Rabinshon/Pauker, organizează un atentat terorist asupra Senatului României încercînd să destabilizeze ţara şi să o pregătească pentru a intra în circuitul revoluţiei mondiale. Acţiunea criminală a lăsat în urmă 3 morţi şi 17 răniţi. Tovarăşa Ana a reuşit să fugă din ţară şi a fost judecată pentru crimă în anul 1936 cînd s-au grăbit toţi intelectualii de stînga să-i lingă laba plină de sînge nevinovat. La 8 mai s-a desprins din PSDMR grupul extremist ce se va numi Partidul Comunist din România şi nu al românilor.

La Congresul al lll-lea al Cominternului ţinut la Moscova 22 iunie-12 iulie 1921, ca reprezentanţi ai PC din România au fost: G. Moscovici, Dobroceaev, Al Satrîi, Alecu Constantinescu, A. Nicolau, Ana Moscovici, Al. Buica, Asel Tinkelman, Al. Gherstein, M. Gorniski, C. Palade, Saul Ozios, Al Lichtbau iar din această şleahtă de lifte doar una se trăgea din neam mioritic restul fiind jidani pur sînge trădători şi ticăloşi aşa cum îi învăţa mereu Tora.

Noile provincii Transilvania, Basarabia şi Bucovina cînd au făcut unirea cu Vechiul Regat au cerut garanţii din partea puterii de la Bucureşti a ciocoimii liberale privind reformele social-politice, dreptul lor de a accede la guvernare şi menţinerea unei stări de autonomie lărgită. Deşi guvernul lui Ionel Brătianu a acceptat aceste cereri, totul a fost o minciună pentru că în Constituţia aprobată din 1922 numai de PNL, era trecut ca principiu de bază caracterul centralizat şi indivizibil al statului.

Ţărăniştii boicotaseră în februarie 1922 încoronarea de la Alba-Iulia a lui Ferdinand ca rege al României. Felul de guvernare a liberalilor bazat pe corupţie, abuzuri şi fraudă l-a făcut de Iuliu Maniu să trimită regelui Carol ll-a un memoriu în 15 decembrie 1938 unde spune printre altele: ,,guvernele ce au urmat după Consiliul Dirigent, au procedat întîi la distrugerea însăşi a esenţei vieţii politice, care este dreptul de vot. Practica monstruoasă a furtului de urne, pusă în aplicare şi repetată în mod sfidător de fiecare nouă guvernare, a deschis calea celorlalte abuzuri. Guverne cu totul lipsite de prestigiu şi de popularitate în aceste provincii au aruncat asupra Ardealului şi Banatului clientela lor politică”.

Maniu se referă în scrisoare la faptul că femeile şi ostaşii nu aveau drept de vot dar el spune chiar mai mult decît este scris în text. Regatul României a fost conceput de la început ca un stat mafiot şi clientela politică liberală a beneficiat de acest sistem criminal. Aceeaşi soartă cu Ardealul şi Banatul au avut-o Basarabia şi Bucovina sau dacă răscolim cu acribie documentele vremii vedem că a existat chiar o atitudine de abandonare a acestor provincii imediat după unire. Mişcarea legionară, cu toate păcatele ei – şi nu sînt puţine la număr –a apărut ca o reacţie faţă de corupţia generalizată, cenzura şi degradarea totală a clasei politice care ducea ţara în prăpastie. Cuvintele lui Maniu sînt cea mai limpede şi mai concisă caracterizare a sistemului politic din România de la cîştigarea independenţei şi pînă la ocuparea ei de către armata bolşevică şi instaurarea comunismului.

În lucrarea Eastern between the Wars 1918-1939, apărută în 1962 la New-York, Hugh Seton-Watson sublinia faptul că în Balcani în general şi în România în particular clasa conducătoare era lipsită de cultură şi de conceptele fundamentale ale democraţiei şi libertăţilor individuale. Fiind supuse sute de ani unor imperii vecine acestea şi-au creat mentalitate victimizatoare iar sistemul rezultat de această gîndire a dus la izolare. Fiecare generaţie de conducători era ,,învăţată să urască şi să dispreţuiască alte naţiuni, să se teamă de propriul ei popor, să vadă în orice propunere de colaborare cu alte state o intrigă veninoasă a ,,roşiilor”, evreilor sau fransmasonilor. Faptul că ţări mai puternice le făcuseră în trecut să sufere şi continuau şi acum să le victimizeze, că bolşevicii urziseră comploturi împotriva conducătorilor lor politici şi continuau să le urzească oferea liderilor regionali un pretext intens folosit de a persista în comportarea lor disfuncţională faţă de sănătatea statului şi cultura politică naţională”. În ţările din Balcani corupţia luase proporţii imense în rîndurile birocraţiei politice şi administrative. Degradarea absolută a principiilor democraţiei sînt flagelul endemic a corupţiei, şi a făcut ca aceasta să fie considerată o normalitate a supravieţuirii şi o formă de bun simţ al cetăţeanului faţă de putere. Autorul menţionat mai spune că puternicii care conduceau aceste state ,,…dispuneau de fonduri la discreţie din care miniştrii delapidau o bună parte dacă nu totul. Miniştrii de finanţe se căpătuiau vînzînd industriaşilor tarife foarte protectoare. Miniştrii comerţului (ba chiar şi capetele încoronate din fruntea statelor) primeau, în schimbul concesiunilor, procente generoase din acţiunile companiilor străine. Funcţionarii sus-puşi din ministere, n-o duceau cu mult mai rău decît miniştrii lor”. Ceea de deosebeau statele balcanice de cele central-europene şi mai ales de cele vest-europene cu care erau adeseori, impropriu şi incorect, comparate, era incredibila proliferare a corupţiei la cele mai înalte niveluri. Rar putea fi găsită o persoană oficială care să aibă un ideal, să se conducă după nişte principii. Acolo unde se iveau persoane de acest fel erau persecutate activ şi atunci cînd îndrăzneau să critice, erau tratate pe faţă ca nişte paria, întrucît critica lor viza, inevitabil, interese puternice şi bine consolidate.

Nesiguranţa şi corupţia contribuiau din plin la denaturarea severă a ,,democraţiilor” balcanice. Partidele declarat democratice din regiune erau mai mult naţionaliste decît democratice. Mai mult, conducerile acestor partide erau de multe ori afaceri familiale iar România era un exemplu grăitor. Dat fiind faptul că Partidul Naţional Liberal s-a aflat cel mai mult la putere, se justifică poate, creditarea lui ca parte a leului din corupţia şi politichia necinstită – numită cu termenul mioritic de ,,politicianism”. Descrierea americanului pentru anii 1930 parcă este ruptă din informaţiile zilelor noastre unde nimeni nu se mai sperie de corupţia instalată în România de mafia securisto-comunistă a clanului Iliescu-Năstase ce au transformat ţara în cel mai corupt stat din Europa!!

În România, atitudinea de a-i respinge pe mozaici a fost la început determinată de imigrarea lor clandestină în valuri dar după tămbălăul privind împămîntenirea la grămadă, după apariţia bolşevismului în imperiul ţarist şi constituirea grupărilor comuniste la noi şi în special atentatul din decembrie 1920 asupra Senatului României pus la cale de către gruparea criminală condusă de Ana Pauker, toate acestea au făcut ca o parte a intelectualităţii şi în special cea tînără să vadă o legătura directă şi odioasă între iudaism, mozaism, comunism şi antiromânismul cazarilor pripăşiţi pe la noi de cîteva decenii care, mare parte fierbeau de ură împotriva statului ce i-a ,,suferit” de ceva vreme.

Faptul că ei şi-au arătat în public prin PCR dorinţa de a dezmembra şi  bolşeviza România i-a făcut pe mulţi români să vadă în mozaicii de la noi, potenţiali spioni bolşevici şi duşmani ascunşi iar evenimentele de mai tîrziu au dovedit că temerile românilor au fost reale. Reflexul lor de înfruntare ideologică a fost apariţia unor mişcări naţionale şi naţionaliste care de multe ori au băgat cuţitul în românii consideraţi ,,vînduţi” şi mai puţin în conceperea unor ideologii de contracarare a bolşevismului.

În Europa de Sud-Est şi în România în special această concepţie generalizată era amplificată de realităţi regionale: un număr disproporţionat de mare de mozaici deţineau funcţii înalte în mişcarea comunistă internaţională şi în organul ei director, Internaţionala Comunistă – Cominternul care milita pe faţă pentru dezmembrarea ţării prin agentura lui din România, PCR – susţinea pretenţiile fostei Rusii ţariste faţă de Basarabia şi Bucovina, pretenţiile Ungariei legate de Transilvania şi cele ale Bulgariei faţă de Dobrogea de Sud. Ideologia comunistă a atras foarte puţini etnici români şi chiar după război, partidul a fost dominat de jidani la care s-au mai adăugat ceva unguri.

În ianuarie 1923 A.C. Cuza înfiinţează Liga Apărării Naţionale Creştine – LANC, organizaţie care avea să joace mai tîrziu un rol nefast în istoria noastră în timpul lui Carol ll.

Pentru a domina opinia publică românească, mozaicii au pus la dispoziţia confraţilor comunişti mai multe ziare sioniste şi de extremă stînga ce revărsau zilnic valuri de otravă asupra ţării. Să amintesc aici Lupta, Presa, Adevărul, Dimineaţa, Aurora, Lumea, Opinia, Cuvîntul Liber care nu ştiau decît libertăţi şi democraţie dar toate văzute prin ochelarii comuniştilor sau sioniştilor. Ziarul Cuvîntul Liber a fost o publicaţie unde pe lîngă cazarii comunişti s-au adunat şi români stîngişti sau comunişti, dar toţi plătiţi de NKVD. După ocuparea ţării de către armata bolşevică această clică de secături a pus mîna pe Uniunea Scriitorilor, controlînd în totalitate tot ce s-a publicat în România pînă în decembrie 1989. Nimeni nu putea să treacă peste acest clan dizolvant ce stăpînea cu mînă de fier organizaţia scriitorilor. Erau primiţi şi ajutaţi să se afirme numai cei ce dovedeau că le slujesc interesele de canalii şi trădători de neam şi ţară. Din acest grup amintesc pe cîţiva – Ioan Viner, Mihai Roller, Leonte Răutu şi Gogu Rădulescu – ajungînd  în funcţii importante în oligarhia comunistă, împreună cu banda de la Uniunea scriitorilor au fost cei care au decis ce scriitor sau om de cultură să fie publicat şi cunoscut şi care să fie îngropat de viu. Ucenicii acestor satanişti şi-au continuat conspiraţia împotriva românilor şi după 1990, scoţînd în scenă fel de fel de nulităţi sinistre şi personaje de balamuc.

La Conferinţa Federaţiei Balcanice Internaţionale Comuniste din anul 1924 s-a discutat: ,,coordonarea activităţi comuniste în Balcani, mişcarea sindicală, poziţia Ungariei, desfăşurarea propagandei în favoarea retrocedării Ungariei a fostelor ei teritorii deţinute acum de România, agitaţie antiromânească, etc.” Pentru asemenea trebuşoare cazarul Max Hammer a primit suma de 80000 de ruble să-i jărească pe români. Un apel al acestei şleahte de canalii şi trădători spune: ,,Partidul comunist din România s-a situat în această problemă fără rezerve, alături de naţionalităţile din ţară oprimate groaznic în toate privinţele. Fidel principiilor Internaţionalei Comuniste [Cominternului] el s-a declarat pe faţă, a apărat şi a luptat pentru dreptul la autodeterminare liberă, pînă la completa separare de statul existent, nu numai pentru populaţia Basarabiei, ci pentru toate naţionalităţile din România”.

Ce altă dovadă a sfidătoarei trădări de ţară mai aveau nevoie autorităţile române, în faţa acestor criminali? La vremea aceea pînă la ocuparea ţării de către bolşevici, organizaţia criminală a trădătorilor de neam şi ţară cuprindea cca 1000 de persoane dintre care majoritatea covîrşitoare erau cazari în frunte cu Ana Pauker.     În Cartea Neagră a României 1940-1948, apărută în anul 2006 autorul Liviu Vălenaş dă la pagina 356 mărturia lui A. Danielopol, fost secretar în Ministerul de Externe care spune ce gîndea Ionel Brătianu primul ministrul al României prin anii 1924 despre starea Basarabiei şi Bucovinei: ,,Basarabia este un dar otrăvit şi de care, de fapt, nici nu a fost vorba în negocierile pe care le-am purtat cu aliaţii în anul 1916. Ne-am pomenit cu acest dar, care în final ne va costa scump”. Fapt pentru care toate guvernele ce au urmat după anul 1919 au tratat aceste ţinuturi româneşti –  dar nedorite de mafia ciocoilor liberali – ca nişte provincii de exil pentru toţi răii din administraţie, armată, poliţie, jandarmerie şi educaţie. Au găsit însă mai apropiată de năravurile şi apucăturile lor, mafia jidovească ce a ajuns să controleze mare parte din economie şi asta numai datorită acestui partid campion al corupţiei, venalităţii şi incompetenţei.

În anul 1924 cominterniştii cazaro-bolşevici ne mai prăjesc puţin ţeasta cu prăpădenia de la Tatar-Bunar. La Odesa, la 8 august 1924 sub conducerea lui Kolarov se întocmeşte planul de declanşarea a revoluţiei bolşevice în România, ţara fiind împărţită în mai multe zone cu căpetenii în frunte după cum urmează: zona 1 şi 5 condusă de Moscovici/Gelber, Zicinski, Rarenic şi Koz; zona doi condusă de Gremecevski, Goldstein, Grutenberg; zonele trei şi patru conduse de Kalifanski, Rankevici, Mironovici, Karl Koz, Weissenberg. Vedem cu groază că toţi cei care doreau să ne fie căpetenii revoluţionare sînt jidani sadea şi că ei trăgeau nădejde să dea o lovitură de stat în România aşa cum au reuşit în imperiul ţarist în octombrie 1917, ceea ce te duce cu gîndul la faptul că ei aveau sprijinitori şi conspiratori în Vechiul Regat dar şi în Transilvania. În ziua de 12 septembrie atacînd mai multe localităţi din sudul Basarabiei printre care şi Tatar-Bunar şi ucigînd zeci de persoane, gunoaiele cazare au sperat că vor da foc ţării şi în pîrjolul pornit bolşevicii vor arunca trotilul revoluţiei mondiale. După dezmeticială românii i-au împănat cu gloanţe pe care au apucat iar o parte au reuşit să se retragă în Rusia, la Odesa unde era centrul Cominternului pentru Balcani. Toţi instigatorii erau spioni mozaici veniţi de la Odesa pe pămînturile Basarabiei să întindă – în fanatismul şi ura lor fără margini asupra neamului omenesc – revoluţia mondială peste căminele românilor.

Pentru că mioriticii nu au gustat din otrava cazarilor bolşevici, ca răspuns ,,tătucul” a înfiinţat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească cu capitala la Balta pe malul stîng al Nistrului să le arate că nu au cum scăpa de fericirea ciumei roşii. Românii ies în stradă şi îi acuză pe mozaici că au în mijlocul lor pe criminalii comunişti care îi protejează, amintindu-le şi de atentatul asupra Senatului din 1920, iar în octombrie 1924 în timpul manifestaţiilor antievreieşti din Iaşi organizate de ,,lăncieri”, a fost împuşcat prefectul de poliţie de către Zelea Codreanu.

În anul 1925 au loc noi manifestaţii împotriva jidanilor în Iaşi şi la Oradea. În decembrie 1926 au avut loc demonstraţii împotriva mozaicilor la Iaşi, Cernăuţi şi Chişinău. După despărţirea de A. C. Cuza în anul 1927, Codreanu înfiinţează Liga Arhanghelului Mihail care mai tîrziu se va numi Garda de Fier.  O scrisoare a lui Ion Antonescu către colonelul Ciupercă din ianuarie 1927 ne prezintă atitudinea acestuia faţă de veniturile ce s-au cocoţat în fruntea statului român. ,,Ajuns ministru, generalul Cihoski m-a trimis, din secretar general, la Bălţi. A fost un act de răzbunare. Meritat, fiindcă îl detestam şi i-o arătam de cîte ori puteam. Îl detestam, cum detest din principiu pe toţi care, fiind prima generaţie care vorbesc româneşte, au pretenţia nu numai să ne conducă dar să ne şi înveţe să simţim româneşte şi cum să ne facem datoria faţă de neam. Pe aceştia, am învăţat în casa părintească să îi detest şi mai mult cînd sînt şi proşti şi inculţi şi pretenţioşi. Generalul Cihoski este în fruntea acestei liste”.

În anul 1928 Carol ll a pus la cale un plan de a deveni rege al uniunii România-Ungaria cu condiţia ca acesta devenit rege în ţara noastră să sprijine revendicările teritoriale ungureşti către sîrbi şi cehi. Planul a fost pus la cale de Barbu Ionescu sau Moritz Leibovici – gazda din Anglia a perechii Carol-Lupescu şi de lordul Harold Rothermere. Mulţi istorici români spun că iubitul Carol ll nu a avut relaţii cu mafia cazară şi nu ştia cum arătau aceştia la mutră.

În vara anului 1930, prin încălcarea Constituţiei, lui Carol ll i se permite să vină în ţară şi este uns rege cu acceptul lui Maniu şi a clicii ţărăniste. Regimul instalat ulterior de acesta în România conceput în intrigă şi minciună se baza pe falsitate. Carol se dorea să devină un om mare iubit de popor, căruia voia să-i servească drept model mai ales în corupţie şi abuzuri. Închipuindu-şi că este un mare soldat, fascinat de popularitatea şi panaşul lui Benito Musolini şi al impresionantelor ,,cămăşi negre” ale acestuia, s-a apucat cu încăpăţînare să copie modelul fascist italian ajungînd la situaţii ridicole după mărturiile multor trăitori ai epocii. Pentru a-şi atinge ţelurile, două lucruri îi erau necesare: o mişcare populară fascistă în favoarea sa şi distrugerea partidelor parlamentare. Ceea ce ar fi însemnat aneantizarea democraţiei româneşti neexperimentată şi debilă aşa cum ne-a prezentat-o mai sus chiar cel care la adus pe rigă pe tron. Odată ce monarhia se confunda cu România, a-l servi pe rege era cea mai clară formă de patriotism. Carol şi-a ales – în afară de cercul intim de colaboratori, aproape toţi angrenaţi în scheme de corupţie politică şi financiară – oameni capabili şi înzestraţi cu tărie de caracter, pe care ulterior fie că-i corupea, fie că-i întrebuinţa fără scrupule în diferite maşinaţii care ascundeau adevăratele sale intenţii. Ca orice dictator absolut priceput, Carol a făcut din sine însuşi şi din cel mai apropiat confident al său, Ernest Urdăreanu, un fel de punct nodal prin care treceau toate informaţiile şi se folosea adesea de diferiţi emisari pentru a urmări interese politice diametral opuse. Avea un control absolut asupra presei pe care o manipula după voie. Dacă distrugerea partidelor politice era o treabă relativ uşoară pentru vicleanul rege, întemeierea unei mişcări fasciste credincioase era mai dificilă. Aşa că s-a hotărît să-şi adjudece mişcarea existentă deja – Garda de Fier.

După ce Carol ll a ajuns rege iar Lupeasca era prezenţa oficială a lui, cazarii din Chişinău, Edineţ şi Ismail se lăudau că au o ,,regină” neîncoronată în fruntea României. Ei controlau cu predilecţie sectoarele economice, trăgeau prin intermediul finanţelor toate sevele ţării, controlau opinia publică şi organizau acţiuni împotriva majorităţii, cu intervenţii în cultură unde impuneau modele nu după valoare, ci după apartenenţa politică la interesele lor.

De la minciuna ,,poporului ales” ei au făcut o adevărată apologie a excluderii şi intoleranţei faţă de ceilalţi, urmărind să-şi impună dominaţia pe toate căile inclusiv prin violenţă şi crimă folosind comunismul ca formă de atac asupra creştinilor din Europa. Iar dacă vreun tăiat împrejur tuşeşte cu pucioasă, îi amintesc zicerea lui Ehrenburg din Cartea Neagră ce ne lumina că în al doilea măcel al lumii, pus la cale şi de ei, fii lui Israel au ieşit învingători, snoavă ce l-a făcut pe Stalin să sughiţe a rău asupra căpăţînilor tembele.

După ce s-a întors în ţară şi a fost căftănit rege, Carol a cerut să-i poată numi personal pe ministrul de război prefectul de poliţie al capitalei şi inspectoratul general al jandarmeriei. Prin această măsură  Carol îşi pregătea drumul pentru o dictatură militaro-fascistă iar gărgăunii i se încuibaseră în cap încă de pe vremea cînd l-a avut ca mentor pe A.C. Cuza la Iaşi. La scurt timp după ce s-a instalat ca rege, mama lui Carol regina Maria scria în jurnalul său: ,,Devine din ce în ce mai intolerant în aşa măsură încît ne întrebăm cu toţii, cu toată seriozitatea, dacă mai e în deplinătatea facultăţilor sale mintale…Ce blestem apasă greu pe capul bietului băiat, de ce îi este menit să semene în jur sămînţa distrugerii? Ce s-a întîmpalt cu el? Este o adevărată tragedie să vezi cum, unul după altul, cei care au crezul în el şi l-au considerat o victimă, înţeleg încetul cu încetul, adevărul, pe care tatăl lui şi cu mine, l-am cunoscut de la început”. Săraca mamă, a fost sinceră cu ea numai că istoricii români şi acum ne vînd povestioare cu armăsari albi şi regi panaţi ce se avîntă către eternitate pe aripile minciunilor gogonate.

În iunie 1932 o comisie formată din specialişti militari străini a fost chemată să examineze starea armatei române. După analizarea cîtorva unităţi alese la întîmplare, unul dintre membrii comitetului, generalul intendent britanic Bralley, observa: ,,reducerea bugetului pentru instruire a fost de 60%, a celui pentru dotare de 69%…Acest lucru a creat un pericol pentru apărarea ţării şi pregătirea pentru luptă a oştirii. De exemplu pentru instrucţia focului i se alocă fiecărui soldat numai trei cartuşe, ceea ce este cu atît mai ridicol cu cît nici ele nu se folosesc. La fel stă situaţia cu instrucţia focului de artilerie. În asemenea condiţii instruirea armatei este imposibilă”.  În paralel cu penuria de muniţii, bugetul efectiv al armatei fusese redus pînă la un nivel din care nu putea finanţa nici 50% din cheltuielile presupuse de contingentul anual de recruţi. Ca urmare, instrucţia, manevrele şi concentrările rezerviştilor au fost suspendate integral, iar pregătirea de luptă a oştirii a atins nivelul cel mai scăzut din toate timpurile. Dar a sporit averea regelui furată prin fel de fel de tertipuri, comisioane, donaţii şi alte asemenea milostenii mafiote. Conform datelor publicate de Liga Naţiunilor, cheltuielile militare ale României erau cele mai mici din toată Europa – Germania cheltuia de şapte ori mai mult, URSS de 5,18 ori, Ungaria de 5 ori, Franţa de 3,5 ori, Italia de 3 ori şi Iugoslavia de 2 ori. Tot avea soldatul român şapte vieţi în inima-i vitează, şase le putea sacrifica pentru patrie şi obligatoriu pentru rege iar una îi rămânea lui ca rob al mafiei ce controla ţara.

Ion Antonescu a ajuns să fie cunoscut mai bine în România odată cu afacerea ,,Skoda”. Fiind numit şef al Marelui Stat Major, a dispus verificarea achiziţiilor de armament iar scandalul a izbucnit în seara zilei de 10 martie 1933 cînd o echipă de patru anchetatori ai Biroului Procurorului Militar a vizitat birourile din Bucureşti a firmei de armament Skoda. Au găsit la Bruno Seletzki reprezentantul acestei firme dosare cu documente militare ultrasecrete româneşti, planurile de desfăşurare şi alte informaţii privind starea armatei române şi alte documente care duceau la concluzia că la nivelul Ministerului de Război şi al conducerii armatei era un grup de persoane ce au săvîrşit acte de înaltă trădare. Imediat au fost informaţi ministrul justiţiei şi ministrul de război, generalul Nicolae Uică, care au cerut anchetatorilor să oprească cercetările, să părăsească birourile şi să-l elibereze pe Seletzki. Ministrul justiţiei, Mihai Popovici a cerut oprirea anchetei în numele primului ministru Vaida-Voevod deşi nu avea nici o competenţă în acest domeniu. Anchetatorii nu puteau crede că asemenea fapte de mare corupţie care duceau direct la rege dar şi conspiraţia de înaltă trădare erau iniţiate şi protejate de reprezentanţii Guvernului României în frunte cu primul ministru Vaida – Voevod şi regele Carol ll-a. Pe noi românii de astăzi ar trebui să ne intereseze pentru cine lucra cehul Seletzki poate vom găsi răspunsuri şi la alte întrebări nelămurite din acea perioadă.

La data de 22 martie, dr. N. Lupu, deputat P.N.Ţ. a spus în timp ce Parlamentul se lupta: ,,pentru a da oarecare posibilitate morală şi materială de trai acestei ţări, în centrul ţării, în capitala ţării, trona un spion, care avea în ţară puteri absolute, în faţa căruia se închinau Guvernul, care corupea Parlamentul şi care corupea pe cine vrea şi unde vrea”. În felul acesta a început o anchetă parlamentară iar dedesupturile afacerii au arătat că regele şi înalţi funcţionari au încheiat contracte frauduloase de 17000000$ (cam 340000000 $ de astăzi) iar marfa a fost de proastă calitate şi livrată numai parţial. Contractul fusese încheiat în secret de către ministrul de război cu sprijinul unor persoane din anturajul regelui. (Vezi contractul cu fregatele britanice, povestea este identică).Pînă la sfîrşitul lui iunie scandalul a fost muşamalizat pentru că ministrul Uică era omul regelui.

O altă anchetă declanşată de Antonescu împotriva oamenilor regelui, care controla guvernul a fost primirea în numele Marelui Stat major a sumei de 450000 mii lei şi care se scurgea către Moruzov, şeful SSI – omul lui Carol ll-a. Verificînd potlogăria, Antonescu a constatat că această sumă este destinată unui centru de spionaj de care armata nu ştia nimic chiar dacă se făcea din bugetul ei iar cam o treime din bani erau însuşiţi de colonelul Petrescu care făcea transferul banilor şi Moruzov. Şiretlicul a durat un an iar ancheta s-a încheiat în noiembrie 1934. Dar la scurt timp Antonescu a fost obligat să-şi dea demisia din funcţie.

La 10 decembrie 1933 I.G. Duca scoate în afara legii Garda de Fier. La 29 decembrie I.G. Duca este asasinat pe peronul gării Sinaia. În legătură cu acest asasinat există mari suspiciuni cu privire la o presupusă implicare a lui Carol ll cu scopul de a-şi alătura Garda. După asasinat ucigaşii s-au predat dar au fost găsiţi nevinovaţi la indicaţiile preţioase ale regelui adresate atît procurorilor cît şi judecătorilor. Codreanu care a declarat că nu a ştiut nimic de organizarea asasinatului a refuzat cererea lui Carol de a fi numit Căpitanul Gărzii iar el să-i fie locotenent.

În vara anului 1935 Codreanu se orientează spre Maniu şi are primele contacte cu acesta care îl determină să renunţe la acţiunile teroriste şi să adopte lupta parlamentară pentru îndreptarea ţării înfiinţînd partidul Totul pentru Ţară. La refuzul clar al lui Codreanu de a deveni marioneta lui Carol acesta îl invită la Palat şi după discuţia din 11 martie 1937, Căpitanul îi declară lui Zaharia Boilă, colaboratorul apropiat al lui Maniu care era în străinătate, că regele i-a pregătit condamnarea la moarte şi că acesta pregăteşte instaurarea dictaturii. În discuţia cu regele acesta i-a cerut să fie numit căpitan al mişcării legionare dar Codreanu a refuzat. După respingerea propunerii lui Carol către Gardă din anul 1934, acesta a încercat să-şi creeze o mişcare fascistă ,,Străjerii Ţării” făcută după modelul fascismului italian ,,Cămăşile negre” dar care a fost un eşec total, iar Maniu într-o cuvîntare din 23 noiembrie 1937 spunea: ,,Se spune toate drepturile derivă de la naţiune. Trăim însă în realitate sub un regim de dictatură şi întreaga ţară se prezintă ca o cazarmă. Abia a ieşit copilul din casa părintească, el este înrolat la străjerie fiind expus la eforturi corporale imposibile. Străjeria este o instituţie cu scopul de a dezvolta spiritul de camaraderie şi pentru a forma caractere. Foarte frumos! Dar în execuţiune este o instituţie îngrijorătoare fiindcă turbură întregul organism şcolar, fiindcă distruge disciplina în şcoală şi introduce anarhia… În constituţie avem drepturi dar în realitate avem un spirit de cazarmă rău înţeles, în răul înţeles al cuvîntului. Stăm sub stare de asediu, sub cenzură. Suntem conduşi cu decrete-legi. Decretele – legi impun sarcini şi poveri noi fără a fi întrebată naţiunea. Prin decrete-legi se încheie contracte, prin decrete –legi se înstrăinează averea naţională şi bunuri ale statului, decretele-legi înfiinţează servicii noi cu rang de ministere care nu au nici un fel de răspundere faţă de naţiune…”.

Carol a făcut imposibilul pentru a izola, coopta sau submina trei pericole care le considera pentru planurile sale; Maniu, Codreanu şi Antonescu. Atacul împotriva lui Maniu s-a realizat prin publicaţia cuziştilor Porunca Vremii unde ministrul justiţiei Istrate Micescu scria la 4 decembrie 1937: ,,Ţara românească are însă un stăpîn, un unic stăpîn, în persoana regelui, iar altul nu vrea să cunoască. Cel care îl critică nu e monarhist. Cel care încearcă prin denigrări, să-i slăbească autoritatea şi strălucirea regală, nu e dinastic. Cel ce încearcă să şubrezească temelia monarhiei… fie şi pasiv ca dl. Iuliu Maniu – este duşmanul ţării”. Tocmai Maniu care în 1930, încălcînd Constituţia l-a adus în ţară pe acest ticălos. Te uimeşte asemănarea textului cu cele utilizate de comunişti numai peste 10 ani împotriva aceloraşi clevetitori de idei democratice.

Ana Pauker este trimisă de Comintern din nou în România să fie prinsă şi astfel bolşevici să poată organiza o campanie de presă fulminantă împotriva ţării noastre. Este găbjită şi judecată într-un proces cunoscut în presa vremii ca ,,Procesul Comunismului” ţinut la Craiova în 1936 unde alături de această criminală mai erau 19 acuzaţi: Ana Pauker – de profesie terorist, Moscovici Şmil – tîmplar, Dimitrie Ganeff – terorist bulgar, Liza Lehmanova – licenţiată în litere viitoarea Stela Moghioroş, Kaufman Emanoil – lăcătuş, Bernat Andor – soldat dezertor, Vilma Kajeso – muncitoare, Donca Simo – muncitoare, Ladislau Ady – tipograf, Krug Samuel – vînzător, Herbach Iancs – cizmar, Shoen Ernest – tîmplar, Csaszar Ştefan – mecanic, Csaszar Ana – casnică, Nagy Ştefan – strungar, Moghiroş Alexandru – lăcătuş, Roitman Liuba-Chişinevschi – legător de cărţi, Grimberg Leizer – lăcătuş, Alexandru Drăghici – lăcătuş, toată liotă cazară cît încape şi pospăită cu ceva unguri dar ei luptau în draci pentru binele poporului român chiar cerînd ca statul românilor să fie desfiinţat! O mare parte dintre aceştia vor conduce România după anul 1944, fiind uneltele criminale ale ocupantului bolşevic!

După numirea guvernului Goga-Cuza la 23 decembrie 1937, Carol ll a declarat în prezenţa acestora şi a lui Armand Călinescu că doreşte să înfiinţeze ,,o armată a partidului pe seama lăncierilor”, aceştia fiind cunoscuţi ca antisemiţi şi prohitlerişti. Presa fiind controlată toată de Carol, despre lăncierii lui Cuza nu se ştia aproape nimic deşi erau autorii numeroaselor demonstraţii scandaloase făcute în Moldova împotriva evreilor, numărul lor fiind la peste 250000 şi se manifestau ca cel mai violent grup politic din societatea românească. Violenţa acestora era cunoscută chiar de către germani ce se plîngeau împotriva acestora ,,pentru că în provincie îi atacau de multe ori nu numai pe evrei ci şi pe alţi adversari, de la care luau bani cu ameninţări”. Ambasadorul marii britanii la Bucureşti, Reginald Hoare trimitea la 15 februarie 1938 o telegramă unde raporta: ,,guvernul Goga-Cuza a înfiinţat brigăzi de «lăncieri» în uniformă pentru a ţine în frîu activitatea Gărzii de Fier, care însă a făcut pînă acum dovada că este o organizaţie ordonată şi disciplinată”. Diversiunea lui Carol ll cu ,,lăncierii” împotriva Gărzii de Fier a mers atunci şi merge şi acuma sub licență iudeo-bolșevică pentru că în România, istoria nu mai interesează pe nimeni!

Înrăutăţirea situaţiei mozaicilor din România sub regimul lui Carol ll şi cu directa lui complicitate este arătată într-un raport din ianuarie 1938 către Consiliul Directoral al Evreimii Britanice. ,,Cunoaşteţi că situaţia evreilor din România se înrăutăţeşte an de an sub toate aspectele: politic, economic, moral. Exemple evidente şi întristătoare ale acestei tendinţe sînt Legea pentru protecţia forţei de muncă naţionale, din iulie 1934, decretele din septembrie şi octombrie 1937 emise de fostul ministru al industriei şi comerţului Valeriu Pop către toate societăţile particulare şi cu capital comun, prin care se recomandă insistent ca 50% din personalul administrativ şi 75% din muncitorii necalificaţi din fiecare întreprindere să fie de origine etnică română şi decretul din 3 octombrie 1936 al Ministrului Justiţiei către toţi procurorii publici, prin care se cere revizuirea cetăţeniei evreilor şi a altor minoritari din anumite provincii”. În timp ce îi asigura pe francezi şi englezi că vor fi domolite aceste excese, Micescu îi asigura pe germani că ele vor fi înăsprite.

Franklin Mott Gunther trimitea la 20 ianuarie 1938 o telegramă către Secretarul de Stat: ,,Vă declar cu regret convingerea mea că dacă acest guvern(Goga-Cuza) nu va supravieţui alegerilor, chestiunea în sine (a antisemitismului) este atît de actuală încît va trebui să fie îmbrăţişată de orice guvern ales, ba chiar de o dictatură, ca răspuns la cererea publică insistentă”.

La începutul luni februarie 1938 regele i-a cerut lui Armand Călinescu să lichideze Garda şi pe Codreanu. Campania electorală a debutat în 6 februarie 1938 cu împuşcarea a trei membri ai partidului Totul pentru Ţară în timp ce mergeau către secţiile de votare în satul Afumaţi. Codreanu a susţinut că ,,autorităţile” erau ,,lăncierii”. La începutul lunii februarie 1938 Carol prin intermediul lui Istrate Micescu oferă o sumă substanţială prefectului de Neamţ Ion V. Emilian pentru a-l asasina pe Codreanu care a fost informat chiar de către executant. La 28 februarie 1938 Carol a introdus o nouă Constituţie care prevedea printre altele desfiinţarea tuturor partidelor.  În urma unei întîlniri cu regele, Armand Călinescu hotărăşte la 13 martie 1938 arestarea şi lichidarea lui Codreanu şi a fruntaşilor Gărzii de Fier. I se deschide o acţiune penală pentru faptul că ar fi adus ofense lui Iorga, care la rîndul lui criticase acţiunile Gărzii privind înfiinţarea cantinelor muncitoreşti, prăvăliilor şi a altor mici întreprinderi. Codreanu a fost arestat pe 16 aprilie, judecat pentru calomnie şi condamnat la şase luni închisoare. Între timp se fabrica dosarul pentru înaltă trădare – ar fi fost finanţat de germani şi ar fi transmis informaţii secrete, cînd documentele au dovedit că ,,lăncieriii” au fost finanţaţi de Germania. (Nu-i durea capul de cazul Skoda unde înalta trădare a fost dovedită fără echivoc). Codreanu a fost condamnat, împreună cu locotenenţii săi la ani grei de temniţă.

În septembrie, Carol mai face o tentativă şi a propus gardiştilor din libertate să-l aleagă ,,Căpitan” şi să formeze ei guvernul, dar a fost refuzat. În noaptea de 30 noiembrie, din ordinul lui Carol Codreanu şi cei 13 locotenenţi ai săi au fost asasinaţi. Ca ripostă pentru această crimă, gardiştii îl pasc pe A, Călinescu şi îl execută în faţa ministerului de interne la 21 septembrie 1939. Carol aproape că înnebuneşte de ură şi dă ordin ca din fiecare judeţ să fie executaţi trei gardişti cu familiile lor şi spînzuraţi în public. Au fost executaţi aproximativ 284 de persoane de către armată şi jandarmerie şi spînjuraţi de stîlpii de iluminat public, fără a exista vreo acuzaţie formulată de instituţiile statului. După asasinarea lui Călinescu şi represaliile ce au urmat, Maniu i-a trimis regelui o scrisoare. ,,În loc să i se pună capăt sinistrului lanţ de răzbunări şi pedepsiri sîngeroase, aflăm cu durere şi indignare din presă că asasinii au fost scoşi de autorităţi în stradă şi împuşcaţi fără a fi fost judecaţi de oamenii legii, cadavrele fiind apoi expuse publicului. Se confirmă că au existat şi alte acte sîngeroase în multe din judeţele ţării şi în lagărele de concentrare, înfăptuite ca acte de răzbunare şi pentru a înspăimînta lumea. Mai mult, cu permisiunea cenzorilor, ziarele au dezvăluit că actele acestea de represiune şi intimidare au inclus şi familiile suspecţilor. Maiestate, un stat civilizat, un stat de drept pronunţă un verdict şi îl execută în formă legală împotriva criminalilor dar nu comite acte de răzbunare. Numai ţările barbare sau cele aflate în stare de disoluţie iau asemenea măsuri lipsite de clarviziunea politică şi care nu pot schimba nimic”.

Prin acţiunile lui criminale de tip fascist, Carol ll a distrus în totalitate puţina democraţie pe care a avut-o România pînă la venirea lui în ţară în 1930 folosind minciuna, corupţia şi violenţa pentru a distruge orice şi pe oricine.

În martie 1938 Antonescu află că regele prin marionetele lui ministeriale îi fabrică un dosar pentru bigamie, măgărie care a ajuns în instanţă datorită lui Valer Pop(ministrul justiţiei) şi după doi ani este achitat. El a fost acuzat că soţia sa Maria, a fost căsătorită în Franţa şi nu a divorţat căsătorindu-se din nou în România. Acţiunea s-a încheiat cînd a fost adusă sentinţa de divorţ din Franţa a Mariei.  După uciderea lui Codreanu, la conducerea Gărzii a ajuns Horia Sima care a reluat folosirea violenţei ca formă de manifestare in societate. Mişcarea nu mai este dominată de tineretul universitar şi de unii intelectuali, ajungînd să-şi găsească culcuş aici tot felul de scursuri şi lichele. În timpul scurtei guvernări de după plecarea lui Carol ll, mişcarea a ajuns o adevărată nenorocire pentru ţară.

Antonescu a dezaprobat în public înţelegerea lui Chamberlain şi Daladier cu Hitler privind dezmembrarea Cehoslovaciei din martie 1939. Am făcut această menţionare ca să arăt ipocrizia britanicilor cînd îl acuzau pe mareşal că este un antisemit binecunoscut şi prohitlerist ei care s-au pupat în piaţa mare cu dictatorul nazist ,,domnul Hitler” oferindu-i hălci din trupurile unor ţări sau chiar ţări întregi. De la politică la politichie şi gugumănie nu este decît o subţire dîră de ipocrizie.

În octombrie 1938 germanii au intrat în regiunea Sudetă, teritoriu cehoslovac. La 9 martie 1938 secretarul de stat german Weizsacher scria: ,,În privinţa politicii externe este important pentru noi faptul că regele şi-a declarat intenţia fermă de s se apropia încet şi sistematic faţă de Germania, şi că dl. Tătărăscu, ministrul de externe provizoriu, a făcut de asemenea afirmaţii în acelaşi sens”.

Încă din noiembrie 1938 Carol a decis să aservească în totalitate ţara germanilor fără ca aceştia să fi exercitat presiuni asupra lui şi fără ca trupele germane să fie în România. Pentru a aduce ţara şi mai dependentă de Germania, cu sprijinul lui Moruzov, şeful SSI şi al lui Urdăreanu, Carol s-a amestecat în crearea unei structuri secrete formate din angajaţi germani şi români care să fie folosiţi la paza sondelor petroliere din România dar mulţi dintre ei desfăşurau acţiuni de spionaj. Într-o convorbire cu Fabricius, ambasadorul german la Bucureşti, din 16 mai 1940 Carol i-a declarat: ,,că viitorul României depinde doar de Germania”. Toţi istoricii români îl învinuiesc pe Antonescu de aservirea României intereselor Germaniei, ori toate documentele dovedesc că regele Carol ll a început această acţiune încă din anul 1937 iar la începutul anul 1940 ţara lucra în cea mai mare parte racordată la economia de război germană iar spionii germani pătrunseseră peste tot, aşa cum aveau să ajungă bolşevicii mai tîrziu.

La începutul lunii ianuarie 1938, guvernul Goga-Cuza pune in discuţie faptul că o parte dintre mozaicii stabiliţi in Romania dupa 1918, ar fi obţinut fraudulos cetăţenia şi propune o noua lege a cetăţeniei. Grupările politice ale jidovilor cer întregii comunităţi să înceapă o adevărată grevă economică şi timp de o lună se instalează in ţară un haos total iar bursa se prăbuşeşte. Legea nu va fi aplicată. Chiar dacă mozaicii reprezentau oficial 4% din totalul populaţiei, ei deţineau 40,3% din comerţ, 23% din activitatea de creditare şi reprezentanţă şi 13% din industrie, acestea fiind cam 29% din averea ţării(volumul V al recensămîntului din 1930). În Bucovina situaţia era şi mai gravă pentru că 89% din comerţ era în mîna evreilor, în Basarabia 81% iar in Moldova dintre Prut şi Carpaţi, deţineau 60,4%!

La 15 februarie Carol ll interzice toate partidele politice. Constituţia Romaniei promulgată de el la 20 februarie 1938, la art 4 cere cetăţenilor Romaniei: ,,să considere patria drept raţiunea lor supremă de a fi şi să dea dovadă de loialitate”. La sfirsitul lunii ianuarie 1939 se promulgă Legea privitoare la dobîndirea şi pierderea naţionalităţii romane unde se arată motivele pierderii: ,,…supunerea pentru oricît timp la o protecţie străină, intrarea in serviciul militar al unui stat străin, …a părăsi ţara pentru a se sustrage serviciului militar sau oricărui alt serviciu public obligatoriu sau a săvîrşi acte de spionaj împotriva ţării noastre şi a fi ajutat acţiuni potrivnice drepturilor şi intereselor noastre naţionale”. Sub incidenţa acestei legi puteau intra în voie foarte mulţi din membrii frăţiei lui Israel care conspirau împotriva României, slujind cu fanatism pe fraţii lor ce conduceau cu mînă de fier imperiul Satanei pentru înfăptuirea visului lor de secole – statul Israel.

In ianuarie 1940 Carol ll face o vizita la Chişinău unde a fost primit ca un Mesia iar populaţia romaneasca îl ruga să nu-i lase in mîinile bolşevicilor! Săracii români vedeau cu ochii lor ce înseamnă bolşevismul cazar care ,,înflorea şi se dezvolta” pe malul stîng al Nistrului numai că liftele de astăzi spun că n-au mîncat usturoi, n-au cîntat Internaţionala iar descîntece comuniste despre fericirea întregului neam omenesc n-au boscorodit şi nu cunosc!!!

După întîlnirea de la 12 iulie 1940 pe care a avut-o cu regele, Antonescu a fost arestat din ordinul acestuia şi urma să fie asasinat în pădurea Sinaia după procedeul Codreanu. Ştirea a ajuns la generalul Rozin care a intervenit pe lîngă Mircea Cancicov fost ministru de finanţe şi l-a rugat să i-a legătura urgent cu Neubacher. Acesta l-a prevenit pe Urdăreanu şi Dombrowski, primarul Bucureştiului că ,,moartea accidentală a lui Antonescu ar produce o impresie foarte proastă asupra Comandamentului german”. Mihai Antonescu l-a abordat pe Fabricius care i-a transmis lui I. Giugurtu că ,,arestarea lui Antonescu care pe drept cuvînt este considerat bărbat al naţiei, ar putea foarte uşor fi interpretată o greşeală astăzi, în momentul apropierii de Germania”.

Ca să arate cît de mult îl interesa pe Carol nenorocirile României, în momentul cînd a aflat că bulgarii revendică Dobrogea de Sud, a obligat Consiliul Orăşenesc Bucureşti să-i cumpere castelul Balcic. Donald Hall, reprezentant al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti trimitea către Londra la 10 mai 1940 următoarele: ,,Lipsa de loialitate reală a regelui faţă de cei care l-au slujit şi semnele lipsei de afecţiune pentru semenii săi a fost în mare măsură exagerată prin caracterul deosebit de brutal care a ieşit la iveală în timpul represaliilor pentru uciderea lui Călinescu. Nu e deloc imposibil ca la ora actuală el să se gîndească numai la poziţia sa personală, înainte de cea a ţării. Mi s-a sugerat că, dacă în următoarele cîteva luni s-ar institui dominarea ,,paşnică” a ţării de către Germania, Carol ar fi gata să rămînă rege pentru o vreme, iar apoi să adopte atitudinea, că la urma urmei a făcut tot ce i-a stat în putinţă, iar acum ce mai poate face, cînd toată puterea i-a fost luată. Dat fiind că a investit sume mari de bani în străinătate, s-ar putea retrage cu eleganţă”.

Horia Sima care a preluat conducerea Gărzii de Fier după asasinarea lui Codreanu a fost un colaborator al lui Moruzov iar pe lista lui Carol privind legionarii care trebuiau asasinaţi la poziţia 15 figura Sima dar limita s-a oprit la 14. Astfel a fost salvat de Moruzov care l-a ajutat să plece în străinătate cu gîndul de a-l folosi pentru ca regele să poată ajunge în fruntea organizaţiei.

În luna mai 1940 din ordinul lui Carol au fost desfiinţate lagărele unde erau internaţii gardiştii. La data de 21 iunie 1940 Carol şi-a transformat propria mişcare Frontul Renaşterii Naţionale în Partidul Naţiunii, acţiune la care au aderat şi reprezentanţii Gărzii de Fier în frunte cu Horia Sima. În acest stat mafiot şi tiranic, evaziunea fiscală se practica de majoritatea firmelor iar cei mai pricepuţi erau firmele evreieşti ce practicau evaziunea fiscală prin ţinerea unei contabilităţi duble – vezi cazul ,,Adesgo” din 1942 şi Max Auschnitt condamnat la cererea lui Carol ll în anul 1940. Din sumele fraudate el finanţa copios pe toţi politicienii români la putere printre care Tătărăscu, Maniu, dr. Lupu, V. Madgearu. Carol a vrut să mulgă numai el această mană stoarsă din sudoarea amărîţilor de români.

Ziaristul britanic Harry Gregson în lucrarea State-tampon din Balcani, Londra 1940 descria starea jalnică a soldatului român atribuind-o corupţiei generalizate a societăţii şi birocraţiei guvernamentale. ,,Dacă mituirea şi corupţia ar fi la fel de extinse în armată şi în serviciile publice vitale, şansele României de a rezista cît de puţin unui agresor puternic, ar fi neglijabile. Militarii competenţi mă asigură că nu sînt extinse…Totuşi, este posibil ca un recrut să nu-şi primească solda timp de trei luni, sau ca unui ţăran să i se rechiziţioneze caii fără nici un fel de despăgubire. Solda este de 15 lei pe zi dar adesea se fac atîtea «scăzăminte» încît recrutul nu mai capătă nici o leţcaie, banii ajungînd fără îndoială în buzunarele unor oficiali”.

Pe cît era populaţia de sărăcită pe atît erau de înavuţiţi lichelele care făceau politichia ţării. Toţi politicienii români indiferent dacă erau liberali sau ţărănişti aveau la Bucureşti vile somptuoase şi afaceri bănoase toate adunate din lefurile lor de parlamentari şi gheşeftari ai bugetului public.

Directivele Cominternului din 8 mai 1940 trimise PCR sunau înspăimîntător pentru români: ,,Rezolvarea pe cale paşnică a chestiunii Basarabiei şi a problemelor litigioase cu ţările balcanice vecine pe baza autonomiei teritoriale pentru toate regiunile ocupate şi recunoaşterea dreptului lor la autodeterminare – pînă la despărţirea de stat a naţionalităţilor asuprite – constituie o condiţie necesară pentru apropierea cu URSS”. Textul dovedeşte fără dubii caracterul antiromânesc şi criminal al acestei organizaţii cominterniste formată în cea mai mare parte din jidani. La începutul lunii mai 1940 activiştii cominternişti din Basarabia M. Leibovici şi I. Morgenstern au fost chemaţi la Moscova de unde au primit instrucţiuni cum să acţioneze împotriva armatei române care trebuia să se retragă din această regiune în urma ultimatumului pregătit de URSS şi cum trebuia să le blocheze căile de retragere. Peste timp chiar un cazar cu simţul răspunderii în faţa istoriei Z.K. Vindeleanu mozaic stabilit în Israel, prin declaraţia ce a dat-o publicaţiei Magazin istoric nr.5/1992 spune: ,,O mulţime de tineri şi de adulţi – evrei, ruşi, ucraineni, cîţiva moldoveni – se înghesuiau în jurul unui grup – vestita Rozenberg, Bubiş, Klincinikov, Moraru, ş.a. Se dădeau ordine patrulelor – cîte trei în patrulă – «A autoapărării civile» a opri şi a dezarma orice grup răzleţ de militari români! O mîrşavă născocire a ocupanţilor ce stăteau gata pentru năvălire, dincolo de Nistru”. Spre lauda lui că nu a uitat ce înseamnă cuvîntul adevăr, dar el mai spune ceva îngrozitor pentru noi, jidanii din cele două provincii împreună cu frații lor bolșevicii care conduceau URSS au planificat și organizat totul fiindcă ei erau înarmați pentru a lupta împotriva armatei române chiar înainte ca granițele noastre să fie trecute de Armata Roșie.

Şi o declaraţie a unui mozaic găbuit de armata română în iulie 1941 cînd i-a alungat pe ruşi din Basarabia şi i-a cerut domniei sale ceva explicaţii: ,,În cursul anului 1940 înainte de evacuare, majoritatea evreilor comunişti s-a constituit în comitete de iniţiativă pentru protecţia teritoriului Basarabiei, ordinul venind de la Moscova”. În România de azi nimeni nu are curajul să vorbească în public despre aceste fapte criminale ale mozaicilor făcute împotriva armatei şi administraţiei româneşti cînd s-au retras din teritoriile pe care trebuiau să le ocupe bolşevicii. Toţi sînt extaziaţi şi entuziasmaţi însă cînd vorbesc de ,,holocaustul românesc” şi de ..nimicirea celor peste 400000 de evrei numai pentru vina de ase fi născut evrei”! Ehei, adunătură de trădători, nici ţeapa nu v-ar pedepsi destul pentru asemenea monstruozităţi făcute împotriva adevărului şi a memoriei colective româneşti.

După ocuparea Basarabiei şi Bucovinei de către bolşevici mii de jidani instruiţi în URSS au fost trecuţi în România clandestin sau pe motiv că se ,,repatriază”, pentru a desfăşura acţiuni de spionaj, diversiune, sabotaj şi propagandă în favoarea comuniştilor. Asemenea trădători urlau în cele patru zări că sînt persecutaţi în România numai pentru faptul că sînt mozaici. Dar culmea cinismului istoriei după mărturia d-lui Vindeleanu care la acea dată 6 iulie 1940 era instructor al Primăriei Chişinău este defilarea organizată în cinstea eliberatorilor bolşevici. ,,Sărbătorim «eliberarea», străzile oraşului erau împînzite de evrei, membri ai detaşamentelor de «autoapărare civilă», trupe sovietice de ocupaţie şi… trupe SS!!… Şi atunci am văzut ceva ce nu credeam să văd: de la colţul străzii Gogol pînă în strada Mihai Viteazul, pe două părţi ale străzii Alexandru cel Bun, stăteau înşirate cordoanele de onoare(distanţa 5-8 metri de la unul la altul) – un encavedist, un S.S. (da, da nu te mira cititorule!) în vestita uniformă cenuşi «Mausfarbe». În tribună erau Hrusciov, Mehlis – călăul Basarabiei, Timoşenko, Crîlov, primarul Chişinăului şi alte «personalităţi»”.

Cînd germanii şi bolşevicii au împărţit Polonia în septembrie 1939, a existat o înţelegere între aceşti gangsteri cu privire la dreptul unor grupuri de populaţii de a trece dintr-o parte în alta. Şi au trecut mozaici de la ruşi la germani… la sfîrşitul anului 1939!! Îl dau din nou pe Moses Rosen cu cartea Primejdii, încercări, miracole, apărută la Hasefer în anul 1991, unde el îi vede pe ai lui ca nişte îngeri nevinovaţi pentru tot ce au făcut în iunie 1940 cînd armata română se retrăgea din Basarabia şi Bucovina spunînd la p. 39: ,,Ca rezultat al înţelegerii cu nemţii, în 28 iunie 1940, ruşii au intrat în Basarabia şi Bucovina. Antisemiţii români, neavînd posibilitatea să-şi verse mînia asupra ruşilor, care erau prea puternici, şi-au găsit în cele din urmă ţap ispăşitor; evreii. În mai multe locuri din ţară au izbucnit pogromuri. La Dorohoi s-a făcut acuzarea că evreii ar fi salutat ocuparea celor două provincii”. Uite aşa! neam mălăieţ cum sîntem, neavînd curajul să ne zbîrlim la ruşi, am găsit şi noi alţii mai mălăieţi pe care ne-am vărsat năduful. Mare secătură a fost colonelul în Securitate, rabinul şef Moses Rosen iar ca el au fost şi sînt mulţi mozaici.

28 iunie 1940 este ziua fatală a robirii Basarabiei şi Bucovinei prin Ultimatumul bolşevic. Văzîndu-se izolat şi cu visele ruinate, Carol propune în aceeaşi zi pe Horia Sima la Ministerul Educaţiei ca subsecretar de stat dar fiind nemulţumit numai cu atît a fost numit ministru al Cultelor şi Artelor. Tot atunci au fost cooptaţi în guvern Ion Zelea Codreanu – tatăl Căpitanului – şi fratele acestuia handicapat mintal!!

Jidovimea din România exulta de bucurie că în cîteva zile toată ţara va fi ocupată de bolşevici ruşi şi fraţii lor cazari şi astfel ei fii lui Israel, vor fi eliberaţi din strînsoarea sîngeroşilor antisemiţi români. Tartorii lor şi alţii însă nu se prea frămîntau cu ideile comuniste şi le plăcea suptul la ţîţa mioritică zbenguindu-se plini de viaţă pe lîngă Carol dintre care cei mai apropiaţi erau: Blank, Shapiro, Laufmann, Lupescu. Max Auschnitz, Malaxa şi Tătărăscu. Toţi, după ce au adunat averi fabuloase sub Carol şi au turnat cu pîlnia bani lăncierilor şi Gărzii de Fier cînd era condusă de Horia Sima, au colaborat vîrtos şi cu comuniştii pentru că mirajul puterii şi al banilor nu cunoaşte bariere ideologice.

Potrivit raportului ataşatului militar britanic la Bucureşti, locotenent colonelul Macnals, retragerea trupelor române din Basarabia s-a făcut în dezordine şi sub presiunea trupelor ruseşti, ajutate de minoritari, în special evrei care au atacat armata. ,,Paraşutiştii sovietici au aterizat în anumite zone, în special Reni-Ismail, cu scopul precis de a împiedica evacuarea… Se mai estimează că nu mai puţin de 100000 de soldaţi în serviciu au dezertat sau au preferat să rămînă în căminele lor din Basarabia. Plecarea trupelor româneşti a fost însoţită de o dezordine considerabilă, în cea mai mare parte creată de evrei şi comunişti şi de sentimentele anti-evreieşti foarte puternice aici… E greşit să se creadă că armata este în debandadă completă, dar retragerea a depins aproape complet de capacitatea comandanţilor locali şi deşi în anumite cazuri a fost dezordine, au existat multe cazuri în care rezistenţa hotărîtă, adesea prin focuri de armă, a românilor a stăvilit înaintarea ruşilor. Armata însăşi e dezgustată de decizia de retragere fără luptă şi în consecinţă există resentimente puternice împotriva regelui în cercurile militare”.

Cîteva săptămîni după estimarea corectă a pierderilor, Macnals raporta Ministerului de Război: ,,Din 7 divizii de infanterie şi 3 de cavalerie amplasate în teritoriu ocupat acum de ruşi, 3 divizii de infanterie şi una de cavalerie au pierdut totul; 2 divizii de infanterie şi una de cavalerie au pierdut 50 pînă la 70% din întreg materialul de război, restul fără pierderi. Aceste pierderi includ practic totul, întrucît unităţile respective erau compuse din trupe basarabene, care au plecat acasă, abandonîndu-şi armele şi luînd cu ele caii şi căruţele. Pierderi omeneşti: ofiţeri 16 morţi, 23 dispăruţi; subofiţeri 49 de morţi şi 416 dispăruţi; alte grade – necunoscut; dar întrucît pe lîngă dezertori, toţi bărbaţii de origine basarabeană se pot întoarce acasă, estimez pierderea pentru armată la cel puţin 150000 de oameni…”

Voi da în continuare mai multe documente – din miile existente în arhive dar ignorate de istoricii români – care dovedesc ,,neprihănirea” cazarilor cînd auzeau de români şi cum i-au spîrcuit şi împănat pe mioritici cu rugi şi gloanţe.

Un raport al corpului de gardă grăniceresc din 28 iunie 1940(prima zi a ultimatumului) spune: ,,De îndată ce a fost dat ordinul de evacuare, evreii s-au dedat la manifestaţiuni antiromâneşti, rupînd şi scuipînd Tricolorul şi suindu-se pe monumentul Unirii, au arborat steagul roşu, Acest fapt a produs devastări şi împuşcături în stradă. Înainte de intrarea trupelor sovietice centrala telefonică a fost ocupată de comuniştii locali”. Documentul românesc confirmă în totul existenţa unui plan al ocupării teritoriile evacuate de armata română de către jidanii din Basarabia pentru a-şi dovedi comportamentul de trădători şi unelte criminale ale bolşevicilor invadatori.

Un alt raport al aceluiaşi corp de gardă grăniceresc din 30 iunie precizează: ,,Evreii din Basarabia au rămas şi s-au dedat la agitaţii şi manifestaţii comuniste pentru a cîştiga încrederea autorităţilor sovietice. S-a observat trecerea din Vechiul Regat în Basarabia a uni important număr de evrei(numai în ziua de 29 iunie cca 3000 de evrei au trecut prin punctul de frontieră Reni). Alţii, tot atît de numeroşi, au continuat să treacă prin diferite puncte şi în zilele următoare. Elementul evreiesc din Basarabia a căutat să instige şi pe unii moldoveni la manifestaţiuni împotriva refugiaţilor civili şi în special a armatei. Toţi refugiaţii din Basarabia declară că au avut de întîmpinat foarte mari greutăţi numai din partea comuniştilor locali – majoritatea evrei – care sub influenţa evenimentelor i-au supus la torturi, i-au bătut cu pietre, le-au devastat bagajele şi le-au împiedicat transporturile, luîndu-le animalele şi distrugîndu-le vehiculele”. Cine mai pune la îndoială trecerea celor 163918 de mozaici la ocupantul din Basarabia în iunie-iulie 1940, îl invit să citească documentul de mai sus şi altele care vor fi mai jos. Raportul precizează localităţile Chişinău, Reni, Ismail, Cahul, Cernăuţi, Bălţi, Soroca, Hotin, Cetatea Albă, Tighina, Vijniţa, şi Chilia Nouă unde au avut loc atrocităţi ale evreilor şi comuniştilor locali împotriva românilor.

Documentul armatei române nr. 125/25.7.1940 precizează: ,,Evreii din România au fost informaţi de ocuparea Basarabiei înainte de darea ultimatumului de către URSS, dedîndu-se la o intensă propagandă şi pregătind din timp steaguri roşii şi pancarte cu «Trăiască armata sovietică şi Stalin»”.

Raport informativ nr. 135/55-2.Vll.1940  ,,Din Glodeni şi pînă la Braniştea nu s-au văzut trupe sovietice. Acestea au fost raportate de plutonierul de jandarmi Baciu, de la postul de jandarmi Sofia – Basarabia – ce a fost dezarmat de miliţia civilă din Glodeni(evrei). La ora 16 s-au întrunit în satul Braniştea comisia noastră şi cea sovietică, pentru a discuta diverse chestiuni în legătură cu trecerea refugiaţilor din Basarabia şi România precum şi a militarilor care în unele puncte sînt opriţi. Iar în altele sînt dezarmaţi atît de populaţia jidănească cît şi de armata sovietică”.

Buletin contrainformativ nr. 336/30 iunie 1940 ,,În localitatea Ungheni – Iaşi au sosit 20 de tancuri sovietice. La apariţia lor comuniştii din oraş în majoritate evrei, au manifestat ostil contra României, dedîndu-se la acte de violenţă faţă de armată. S-au tras focuri de armă şi sînt cîţiva morţi şi răniţi”.

Telegrama 13845 din 1 iulie 1940  ,,…12. În toate satele s-au arborat steaguri roşii şi în special evreii. 13. Populaţia, în special evreii s-au înarmat cu armament luat de la unităţile noastre”.

Declaraţia lui Mîrza Ion – mecanic la depoul Iaşi. ,,Au mai ţinut discursuri încă doi evrei, dintre care discursuri afrimînd cum că românii sînt nişte hoţi şi pungaşi…şi ar trebui ca sovietele să ia măsuri şi în timp de 5 zile să ajungă la Bucureşti, pentru că românul nu merită altceva decît distrus… La intrarea pe poartă în biserică, este arborat steagul sovietic, pe data de 5.Vll cînd a fost defilarea, toţi jidanii s-au dus la biserică, spărgînd lacătul pentru a intra în biserică şi a devasta icoane…”. Finalul declaraţiei privind distrugerea icoanelor se referă la evenimente văzute de martor cînd era la Ungheni ca mecanic de locomotivă.

În arhiva Marelui Stat Major sînt sute de asemenea mărturii ale crimelor săvîrşite de jidanii comunişti din Basarabia şi Bucovina care îi aşteptau pe bolşevici dar şi acte oficiale ale armatei care au fost ţinute secret pînă în prezent.

Raportul informativ al Secţiei a ll-a din 7 iulie 1940 ,,La Chişinău, 400-500 de evrei comunişti, constituiţi în bandă, înarmaţi unii cu puşti şi revolvere, iar alţii cu pietre şi bîte, au cerut directorului Ioneţ, medicul spitalului de copii, ca imediat clădirea acestuia să fie predată. La încercarea medicului de a calma spiritele l-au împuşcat, după care au năvălit în spital devastîndu-l complet, iar pe copii aflaţi internaţi, omorîndu-i şi aruncîndu-i afară pe geamuri”. Asemenea grozăvii nu numai că nu vreţi să le recunoaşteţi dar aveţi obrăznicia să spuneţi că noi nu ne putem uita decît chiorîş şi totul este născocire. Raportul comandantului cavaleriei Corpului 3 armată arată: „Am avut ciocniri cu trupe motorizate sovietice şi cu bande jidăneşti în regiunea Călăraşi, jud. Lăpuşna. Am pierderi în ofiţeri subofiţeri, trupă şi mult material”.

Există menţionate mai multe cazuri în care soldaţii jidani la îndemnul coreligionarilor lor, au dezertat din armată cu tot cu armament constituindu-se ulterior în bande teroriste care atacau armata română! Numărul jidovilor organizaţi în bande înarmate care au atacat armata română comiţînd orori greu de imaginat este de cîteva mii bune iar documentele din arhiva Marelui Stat Major stau mărturie fără a fi luate în seamă de istoricii români dar mai ales de cei care conduc ţara şi au închinat-o gangsterilor sionişti acceptînd minciuna că românii au măcelărit în Transnistria 400000 de suflete neprihănite numai pentru vina că erau mozaici!!!

G. Magherescu unul dintre foştii lucrători din Informaţiile speciale ale armatei, a lăsat scrise evenimentele trăite de la sfirsitul lunii iunie 1940 astfel: ,,Soldaţii români erau huiduiţi şi batjocoriţi de evreii din tirgurile şi oraşele basarabene pe care le părăseau… Evreii din Dorohoi şi din întreaga regiune erau gata, la cea mai mica ocazie, să pornească acţiuni ostile, demonstrative, pentru a da mîna cu armata sovietică de la Herţa. Erau nerabdatori să-i vadă pe ruşi la Dorohoi. Romanii trăind toată ziua în neliniste, răsuflau mai uşor seara, pentru ca in zori să se trezească iar cu teama că ar putea vedea pe sovietici venind peste ei. Evreii insă, cu urechile ciulite la aparatele de radio, mişunand unii la alţii cu informaţii pe care şi le transmiteau neincetat, fremătau de nerăbdare să-i vadă pe ruşi la Dorohoi”. În aceste condiţii de conspiraţie şi ură a jidanilor s-a întîmplat nenorocirea de la Dorohoi din 1 iulie 1940 cînd au fost asasinaţi 54 de mozaici şi despre care gangsterii sionişti şi liftele cazare spun că au fost împuşcaţi numai pentru faptul că se rugau lui Iahwe.

În comunicatul Ministerului de Interne din 30 iunie 1940, cu referire la aceste eveniment se arată printre altele: ,,…Populaţia evreiască aflată in interiorul ţării continua să treacă Prutul pe teritoriul basarabean. In cursul zilei de astăzi 7600 de evrei au trecut prin punctele Ungheni-Cristeşti, 2000 de evrei prin Galaţi-Reni”. (Arh. St. Bucuresti, fond M.P.N. dosar nr. 500, pag. 91-92). Dar mai erau puncte de trecere la Albita, Rădăuţi-Prut şi Siret. Dacă a doua zi după ultimatum au trecut prin 2 puncte de vama 9600 evrei iar prin cele 5 cam 20000, este indubitabil că avem de a face cu o acţiune conspirativă organizată din timp de către evrei împotriva statului român care a culminat cu trădarea lor in masă. Iar documentele arătate mai sus dovedesc cu prisosinţă aceste fapte. Ciopoare de pîndaci trădători au fost pregătite din timp şi cum s-au deschis porţile raiului unde adevărul, bunăstarea, cinstea şi lumina sînt veşnice, au năvălit bulucuri, bulucuri în împărăţia preaiubitului Satalin! Din informaţiile comunicatului arătat mai sus, cei 163918 de mozaici care au trecut la bolşevici şi-au încheiat acţiunea in primele 10-20 zile ale lunii iulie pentru că la ei comunismul făcea parte din rugăciunile zilnice, dacă le mai bolboroseau.

După trădarea in masă din iunie-iulie, la 8 august 1940 guvernul Gigurtu publica Decretul-lege privitor la starea juridică a locuitorilor evrei din Romania ordin prin care li se interzicea: ,,să dobîndească funcţiuni publice, proprietăţi rurale, să participe la activităţile publice ale ţării, să fie militari de carieră, să ocupe atribuţii publice de orice fel, cu sau fără salariu, să fie membri ai organizaţiilor profesionale care prin structura lor au legături directe cu autorităţile publice, de a fi membri in consiliile de administraţie ale întreprinderilor de orice natură, publice sau private, de a face comerţ în comunele rurale, de a face comerţ cu băuturi alcoolice, de a fi editori de cărţi, ziare şi reviste româneşti, de a fi oameni de serviciu in institutiile publice, de a dobîndi nume româneşti…” Cum poate fi pedepsită conspirativitatea şi trădarea unei întregi comunităţi faţă de ţara care i-a dat acoperit deasupra capului?

Alte rapoarte prezintă liste cu persoane ale autorităţilor române, executate de către comuniştii locali. Din oportunism sau din frică la aceste acţiuni împotriva românilor care se retrăgeau dar şi a celor ce au rămas pe loc au participat şi grupuri mici de ruşi, ucraineni şi bulgari. După însumarea crimelor făcute de bandele de mozaici asupra armatei române Marele Stat Major într-un document din 6 iulie 1940 precizează pierderile suferite în timpul evacuării Basarabiei şi Bucovinei: ,,ucişi, răniţi şi daţi dispăruţi 356 de cadre, şi 42876 de soldaţi şi gradaţi”, un total de 43 232 cadre, gradaţi şi soldaţi au căzut victime ale terorii jidanilor asupra armatei române. La această cifră înspăimîntătoare mai trebuie adăugate cîteva mii de funcţionari ai statului, învăţători, profesori, medici, preoţi, funcţionari publici care au fost împuşcaţi, maltrataţi sau schingiuiţi de către ,,miliţiile de autoapărare civilă din Basarabia şi Bucovina” toate populate numai cu faună jidovească. Este o adevărată catastrofă pentru armata română această pierdere în oameni şi material militar suferită fără a lupta cu o armată a unui stat inamic!!

Pentru a-şi putea imagina oricine măcelul şi grozăviile făcute de nevinovaţii mozaici din Basarabia şi Bucovina asupra armatei române am să dau pierderile pe care le-au avut românii la eliberarea acestor ţinuturi cînd au luptat cu o armată regulată, cea a bolşevicilor fiind şi printre cele mai puternice din lume la acea vreme.

Datele din arhiva armatei noastre spun că pentru alungarea ocupantului rus, românii au înregistrat în termen de mai bine de o lună de lupte 4112 morţi, 12520 răniţi şi 5342 dispăruţi cu un total de 21274 de victime avute de armata română în acţiunile militare contra armatei roşii. Comparînd pierderile din cele trei zile ale retragerii fără lupte din iunie 1940 din Basarabia şi Bucovina care se ridică la 43232 de morţi, dispăruţi şi răniţi şi 21274 de morţi, dispăruţi şi răniţi pe care i-au avut românii în luptele duse timp de 40 de zile pentru alungarea armatei bolşevice din aceste teritorii, vedem sălbăticia şi fanatismul satanist al jidanului comunist.

Orice om cu mintea sănătoasă care compară aceste cifre şi timpul în care ele au rezultat este uluit de violenţa criminală a grupărilor de jidanii care au atacat armata română. Aceste cifre dovedesc faptul că totul a fost organizat cu minuţie, la acţiune participînd cîteva mii de persoane constituindu-se în grupări teroriste, cu un plan bine elaborat. Chiar soldaţii mozaici care îşi făceau serviciul militar în cadrul armatei române au dezertat cu tot cu armamentul din dotare, organizîndu-se în structuri criminale care apoi au atacat pe foştii colegi de instrucţie.

Ura lor împotriva românilor a fost fără margini iar cifrele de mai sus sînt dovada de netăgăduit asupra atrocităţilor şi măcelurilor pornite de jidanii din Basarabia şi Bucovina asupra armatei române în timpul retragerii dar şi asupra românilor în general din aceste ţinuturi. După ce ruşii s-au instalat ca stăpîni în aceste regiuni, cazarii au ocupat toate funcţiile publice aşa cum au făcut şi după 1947 în România, pornind o adevărată campanie de exterminare a românilor, prin schingiuiri, execuţii pentru nesupunere faţă de puterea bolşevică numai pentru vina că erau români şi deportarea dovedită a peste 180000 de persoane în scurtul interval de un an de ocupaţie. Ce a urmat după întoarcerea ruşilor şi jidanilor în anul 1944 este o altă tragedie a românilor din stînga Prutului despre care nu se vorbeşte deloc în România!

Pentru a se făli în faţa ruşilor cu atrocităţile comise împotriva românilor şi ca toată lumea să ştie cine sînt ,,vitejii”, ne luminează un document din arhiva Academiei Române: ,,La Bolgrad, comuniştii circulau pe străzi avînd ca semn distinctiv steaua evreiască cu şase colţuri şi panglică roşie”. Tot aşa circulau cu 23 de ani mai devreme pe străzile Sankt Petersburg, adică adepţii lui Iahwe şi Satana luptau cu mare fanatism împotriva creştinilor aşa cum stă scris la Protocoale!!

Iar un raport al serviciului de informaţii al Armatei a 4-a din 30 iunie 1940 spune despre situaţia populaţiilor din provinciile cerute de ruşi: ,,Spiritul populaţiei: ruşii indiferenţi, românii de la sate surprinşi de evenimente, nu înţeleg ce se petrece. Evreii foarte bucuroşi”, pentru că imperiul lor iudeo-comunist se extindea peste noi nefericiţi iar pentru fii lui Israel era încă un pas spre stăpînirea întregului pământ tot aşa cum limpede stă scris la Protocoale!!!

Într-o şedinţă a Consiliului de Coroană din 30 august 1940 istoricul N. Iorga a spus că eram nevoiţi să ne înghiţim ,,durerea şi să aşteptăm să vie momentul cînd Moldova va deveni o parte a Rusiei Sovietice, pe baza petiţiei evreimii de acolo, care se cerea unită cu Rusia Sovietică…”. Să purcedem români a găsi şi această scrisorică pentru a le dovedi jidanilor, neprihănirea şi sentimentele de respect faţă de ţara care le-a dat casă şi masă timp de peste 100 de ani la unii dintre ei, astfel să-i putem acuza cam pe toţi de înaltă trădare şi genocid.

După ocupare Basarabiei şi Bucovinei, Argentoianu i-a sugerat regelui Carol ll să abdice dar acesta i-a dat următorul răspuns: ,,Cu două judeţe să rămîn dar vreau să fie rege”. Mihai s-a ţinut rege chiar dacă nu mai avea nici un judeţ, pentur că le pierduse singur pe toate!! Elena, soţia legitimă a lui Carol ll şi mama lui Mihai, de origine greacă, a negociat la propriu abdicarea din 30 decembrie 1947, primind ca recompensă suma de 500000 de franci elveţieni. Îi dispreţuia cumplit pe români şi cît a trăit în străinătate iar în ţară regină era Rifca Lupoaica, ea se încălzea alături de ducele Spoleto. Cînd a trebuit să revină în România, i-a mărturisit acestuia în gara din Veneţia: ,,mă îngrozeşte să mă întorc în această ţară pe care o detest şi să văd mutrele românilor pe care îi urăsc”. Dar niciodată n-a urît banii scoşi din sudoarea acestor nefericiţi la fel cum odrasla ei nu s-a ruşinat după 1990 să ceară în numele minciunii. Cum s-a întors în ţară în anul 1940 şi-a adus cu ea un dulău vînjos şi vînos tot grec, cu care făcea circ prin Bucureşti. Pentru asemenea destrăbălări, mareşalul Antonescu a dat ordin ca haimanaua să fie azvîrlită peste graniţă. Afrontul făcut grecoaicei a înveninat-o cumplit şi i-a purtat mareşalului o ură fără margini căutînd orice prilej să se răzbune. A susţinut lovitura de stat din 23 august 1944 pentru că primise de la mareşal o lovitură la pat, greu de îndurat.

La 6 septembrie 1940 Carol ll abdică şi pleacă din ţară lăsînd in urmă o adevărată catastrofă economică, morală şi socială. Statul român după modelul francez a fost de la început conceput ca o instituţie care să protejeze structuri de tîlhari de drumul mare, puse pe jaf pe spinarea ţăranului român care nu-şi putea ridica ochii din pămint de povara birurilor şi a umilinţelor de tot felul. Iar domnia lui Carol ll a fost o exacerbare a acestei tiranii asupra românilor, evaziunea fiscală era generalizată, corupţia şi mita au devenit adevărate instituţii regale iar regele împreună cu ,,duduia” şi clica de scursuri au adunat averi fabuloase în cei 10 ani cît au fost stăpînul Romaniei. Grupul cel mai mare de profitori a fost de la mozaici aşa cum am arătat mai sus pentru că ei au beneficiat de la ,,duduia” de posturi şi afaceri minunate iar evaziunea fiscală era specialitatea lor. Statul era intr-o degradare absolută iar starea de nemulţumire ameninţa cu un război civil. Aceasta era atmosfera în care mareşalul Antonescu a preluat conducerea Romaniei.

Politicienii români care plesneau de democraţie şi purtau toată răspunderea asupra situaţiei în care a ajuns ţara au refuzat guvernarea spunîndu-i mareşalului că la o asemenea situaţie de criză trebuie un militar. Toate asasinatele, jafurile şi schingiuirile făcute de legionari în cele cîteva luni de guvernare ar trebui să cadă în seama acestor partide politice, care nu aveau dreptul să refuze guvernarea, pentru că trista situaţie în care se găsea România, după dictatul de la Viena se datora numai venalităţii şi lipsei lor de patriotism. Antonescu a impus starea de război iar prin cîteva legi, cerute cu insistenţă şi de germani, a încercat să pună capăt prăbuşirii veniturilor statului prin evaziune fiscală(a înţeles lecţia primită de guvernul Goga-Cuza de la mozaici), şi s-au trecut sub control public atit averile celor care au trădat şi au trecut la ruşi în vara anului 1940 cît şi averile obţinute prin evaziune sau corupţie(4 octombrie 1940: au fost expropriate marile proprietăţi funciare rurale deţinute de mozaici; 17 noiembrie 1940: a fost expropriat patrimoniul forestier aflat în posesia lor; 4 decembrie 1940: au fost expropriate vapoarele aparţinând mozaicilor; 28 martie 1941: au fost expropriate proprietăţilor funciare urbane jidoveşti). In sensul acestor legi s-au făcut exagerări sau interpretări care au favorizat pe unii români cu ginduri de prăduire.

Odată cu venirea legionarilor la putere în septembrie 1940, Germania a cerut extrădarea lui Filderman – preşedintele Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România pentru că organizase boicotul mărfurilor germane, dar Antonescu a refuzat. Filderman era considerat de către mozaici ca ,,avocatul bogătaşilor” care nu avea nici o legătură cu marea masă a jidovimii sărace ce trăia de pe o zi pe alta. Pentru efortul de război pe care Antonescu l-a cerut comunităţii mozaice, Filderman a cerut în mod egal aceleaşi obligaţii atît de la cei bogaţi cît şi de la cei săraci. Din această cauză mulţi mozaici săraci nu au putut să-şi achite obligaţiile şi au ajuns la puşcărie.

În noiembrie 1940 şeful Poliţiei legionare Alexandru Ghika, a luat legătura cu NOS – Noua Organizaţie Sionistă – care avea înfiinţat în Bucureşti un Comitet Central ,,Alyiah” şi care ,,organiza emigrarea în masă a conaţionalilor lor jidani”. În 4 septembrie 1941 Directorul General al Poliţiei, generalul Leoveanu care anchetase diversiunea de la Iaşi urmată de victime mozaice, a aprobat o cerere a Alyiah pentru migrarea unui grup de evrei de cca 750 cu vasul Struma.

Despre satexceptional

istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, autor şi editor al multor culegeri de documente de arhivă, peste 400 articole ştiinţifice publicate în multe reviste prestigioase, cum sunt " Historia", "Magazin istoric",Analele Ştiinţifice al USM, Artemis, Literatura şi Arta etc. deţine 7 portaluri în Internet, principalul şi prestigiosul fiind Secretele istoriei cu Alexandru moraru (www.mazarini.wordpress.com)
Acest articol a fost publicat în AŞA CUM ESTE:, INFORMAŢII INTERESANTE DIN ŢARĂ ŞI LUME. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s