CIREŞE PENTRU MAREŞAL (ION IACHIM)

Cireşe pentru Mareşal  de Ion Iachim – romanul unui Destin legat de Neam 

                                                                                                                       Gheorghe Pârlea

 Mai toate modestele mele cronici culturale, volens nуlens, sunt intermediate de un nume respectabil care, prin frecvenţa prezenţei sale în demersurile publicistice pe care le semnez, e posibil să capete o oarecare “uzură”. Distinsul purtător al respectivului nume mi-a şi sugerat asta, cu o subtilitate, iată, insuficient absorbită de către receptor. Neobositul intelectual chişinăuian dr. Vasile Şoimaru (căci la acest nume mă refer), trup şi suflet dedicat Neamului ce are de înfruntat simbolistica nefastă a râului Prut, ori de câte ori are o oportunitate îmbogăţeşte cu noi cărţi scrise la Chişinău “ctitoria” sa de la Mirosloveşti: Biblioteca basarabeană (deocamdată оn stadiul de “Secţiune de carte basarabeană”, оn extensie, încorporată Bibliotecii Comunale).

Оn ziua de 3 iunie (a. c.), dr. V. Şoimaru se оntorcea de la Bacău, de la comemorarea patriotului basarabean Andrei Vartic, eveniment accentuat şi de lansarea postumă a unei noi cărţi a comemoratului (“Ospeţele nemuririi”, ed. a II-a), apărută la Editura bacăuană “Vicovia”. Prietenul nostru era оnsoţit de distinşii scriitori Vlad Pohilă (un alt ilustru prieten al comunităţii mirosloveştene) şi Ion Iachim, care, оmpreună, оn contextul evenimentului amintit, participaseră la Bacău, ca autori sau coordonatori de eveniment, la lansări de cărţi scrise la Chişinău.

Оntвlnirea nostră conjuncturală avea să-mi adauge la beneficiile spirituale оncă două valori: un CD cu vocea Artistei Poporului Ninela Caranfil şi romanul “Cireşe pentru Mareşal” (Ed. Vicovia/Babel), înmânat, cu autograf, chiar de către autor.   

Auzisem de cartea dlui Iachim, al cărei titlu (cu o rezonanţă poetică care m-a acaparat) nu-mi spunea оnsă nimic mai mult decвt poate transmite construcţia parafrazică prin care se legitima cartea nedeschisă оncă de cititor.

Autorul romanului, un domn respectabil (prin ceea ce exprima exteriorul persoanei, puţin cunoscută mie), distant prin zgвrcenia verbală – оn contrast cu jovialul redactor-şef al “BiblioPolis”-ului, care-mi explicita volubil darul celebrei actriţe de la Naţionalul din Chişinău (al cărei onorant, şi onorat, curier era) – mi-a indus o oarece nesiguranţă. Desigur, dascălul de şcoală sătească pe care оl оntruchipam şi-a reactivat spontan compexul ruralului. Şi asta m-a оmpins iar spre o gafă pe care o voi insera оn context, ca un mod de autopenitenţă ce-mi stimulează corijarea.  

Nerăbdător să pătrund natura poetică şi dramatismul care răzbăteau misterios din titlul cărţii dlui Iachim, n-a durat mult ca să оncep a răsplăti, cu moneda convertibilă aflată la cititor (lectura), produsul cultural al creatorului de Carte. Evident, aşa-zisa răsplată e оntotdeauna, оn raportul cititor-autor, o ”plată” simbolică, neacoperitoare. De aceea eu (cititorul), din cвnd оn cвnd, оndrăznesc să adaug ceva оn plus ofertei mele: un modest omagiu de cititor, anume o impresie de lectură “la cald”. De data aceasta оnsă, trebuie să recunosc, mi-a luat timp оndrăzneala de a-mi alcătui impresiile de lectură, dat fiind ineditul romanului citit, nefamiliar mie, cititorului, оn această nuanţă originală. După un timp de ezitare, am оndrăznit totuşi, cu o accentuată оncărcătură de timiditate, sperвnd оntr-o eventuală disponibilitate de a mi se tolera supralicitarea propriei solvabilităţi.

Aşadar, “Cireşe pentru Mareşal” e un roman istoric, după cum оl clasifică chiar autorul, cu o structură de paisprezece capitole (doar numerotate ca atare, cu cifre romane), dar scris, oarecum, оn alt canon decвt romanul comun cunoscut mie. Aş оndrăzni să cred, fără a avea оndrituirea, că am lecturat o carte care ţine cumva (оn formă, nu оn fond) de curentele literare noi. Căci оncă nu am citit, spre exemplu, un roman оn care autorul, оn derularea subiectului, să mi se adreseze direct – mie, cititorului –, să mi se justifice, să-mi atragă atenţia asupra a ceea ce urmează etc. Original, de asemeni, mi s-a părut оntrepătrunderea atвt de оndrăzneaţă a fantasticului cu realul; spre exemplu, оn capitolul VI, оn scopul unei sugestive atenţionări asupra coexistenţei culpei cu buna intenţie (chiar cu dragostea, la om) “de cвnd e lumea”, Ariciul, Calul lui  darius I (ortografia aparţine autorului), Darius I, stareţul bulgar Andronic şi generalul Ion Antonescu, оntr-un ambient umanizat, оşi fac confesiuni, dezvăluindu-şi reciproc biografiile. 

Personajul central al romanului este, оn corelaţie cu titlul cărţii, Mareşalul Ion Antonescu, atвt de controversata personalitate al carei portret cuprinde, оn alte opinii, cea ma largă paletă cromatică: de la culoarea prin care poate fi creionat criminalul de război, pвnă la cea care poate pune оn lumină eroul naţional. Basarabeanul osвrditor al aceastei cărţi nu va folosi оnsă decвt culori din cea de-a doua paletă, dar le va avea pe şevalet şi pe celelalte, anume pentru a ne arăta că ele există оn context. Şi, mai ales, ca sa sublinieze de ce el, totuşi, nu le оntrebuinţează.

Acţiunea romanului urmează, fragmentar, cursul temporal şi teritorial al celui de-Al Doilea Război Mondial, pe Frontul de Est, оn stepa calmucă. Eroii secundari ai acţiunii sunt personaje reale sau fictive. Ioan Brad şi Evdochim Vărzărescu se detaşează de celelalte personaje prin rolul activ оn economia acţiunii. Оn ce-l priveşte pe Alistar Vărzărescu, copilul basarabean care apare numai оn prezenţa eroului principal, acesta atinge fantasticul prin modul intrărilor sale оn scenă, prin contradicţia temporală оn raport cu timpul fizic al Mareşalului, (“băiatul din viitor”, căruia Mareşalul оi lasă, оn ultimă instanţă, un оndemn testamentar : … Şi…nu mă uita… ). Personajul-copil din Codreanca Basarabiei, prin inocenţa caracteristică vвrstei, dar şi prin isteţimea şcolarului sвrguincios, оi oferă Mareşalului momente necesare de evadare din sinele cel apăsat de grijile războiului, prilej pentru cititor de a pătrunde mai adвnc omul оmplătoşat оn uniforma lui de general de cavalerie. La locul execuţiei Mareşalului, copilul Alistar, apărut prin aportul fantasticului, оi aduce condamnatului cireşe, ca un mod de оmplinire a ultimei dorinte a celui osвndit la moarte. Cireşele poartă semnificaţia anotimpului care a marcat etapele fundamentale ale vieţii Mareşalului.

Acţiunea cărtii e relativ statică, dar asta cu scopul de a favoriza ceea ce reprezintă mijloacele de forţă ale romanului: evocarea, istorisirea, argumentarea, descrierea, portretizarea. Оn esenţă, cititorul participă, aş spune, la o “analiză de caz”, metodă intermediată de mijloacele literare – fie cele clasice, fie altele originale, novatoare. Tehnica literatului e оnsă, оn roman, оntr-o impresionantă convergenţă cu instrumentele de lucru ale istoricului. Nu atвt оncвt să se confunde, specifică chiar autorul оn “Оn loc de Epilog”. Literatura, aici, nu e оnsăşi istorie, ci o entitate creatoare care se оntrepătrunde cu fapte şi personaje istorice.

Firul actiunii este derulat din ghem cu ajutorul celor doua personaje foarte angajate оn desfăşurarea evenimentelor pe front, Ioan Blaj şi plutonierul Evdochim Vărzărescu. Aceşti doi bravi ostaşi (unul va sfârşi eroic, iar celălalt va cădea prizonier), cărămizi solide la temelia Armatei Neamului, sunt nevoiţi să lâncezească, într-o vreme de linişte (liniştea cea dinaintea furtunii), оntr-o “groapă de lup”, de fapt un adăpost strategic atât împotriva ostaşului sovietic, cвt şi a inamicului Ger din stepa rusească, timp оn care autorul le dă de lucru оn interesul construcţiei sale literare.

Оn camuflatele lor escapade după vreascuri, pentru a оmblвnzi muşcăturile gerului rusesc, cei doi ostaşi descoperă corpul оmpuşcat al ofiţerului Vasile Fluture, fost preot, оnrolat voluntar pentru a-şi “aduce obolul la restabilirea demnităţii patriei” sale (cum el оnsuşi motivează оn jurnalul său, aflat asupra cadavrului care devenise). Preotul convertit оn ofiţer оşi puse singur capăt zilelor, lăsвnd, drept testament, un jurnal al său de front, un document personal intitulat “Noua Apocalipsă”. Cei doi, ca să-şi omoare plictiseala (paradoxal, un inamic neaşteptat оn război) citesc alternativ, zile la rand, implicвnd astfel оn lectură şi cititorul, jurnalul ofiţerului.

Nu mă оndoiesc, Vasile Fluture, autorul jurnalului, intermediază crezul ideatic al romancierului. Altfel spus, locotenentul este un alter ego al scriitorului, căci оn intervenţiile sale directe romancierul оşi subtilizează sau chiar afirmă clar poziţia convergentă cu a personajelor sale: “Оn ce mă priveşte, consider că sunt trei adevăruri supreme: Dumnezeu, Patria, Oştirea. Această trinitate n-am născocit-o eu ca să epatez. Ea a existat dintotdeauna оn subconştientul meu, mai bine zis, de la naşterea mea.”

Оntre timp, оn hruba de camuflaj se adăposteşte şi un ofiţer italian, un rătăcit al stepei, vrednic оnsă de preţuirea cuvenită ostaşului, căci purta la piept distincţia care оi confirma bravura. Acestuia autorul оi ataşează оnsuşiri tipice spiţei şi spaţiului cultural prin care se identifică, atribute ce intră оn coliziune cu matricea de viaţă a celor doi ostaşi romвni. Conflictul acesta camaraderesc, rezultat din ciocnirea civilizaţiilor, are rolul de a destrăma monotonia din incomodul adăpost, pвnă ce italianul cade răpus de inamic, la iminenta fatalitate contribuind şi accesul de panică din vвltoarea luptei.

Pe tot parcursul cărţii, autorul punctează constant apariţia Mareşalului, оn cele mai diverse ipostaze, cele mai multe оn raport firesc cu diferiţi decidenţi, cobeligeranţi ai razboiului sau chiar inamici. Prestaţia sa, ajustată de arta literară acolo unde lipsesc citatele, e оn spiritul documentelor care confirmă rolul său capital оn ceea ce оnseamnă participarea României la cel de-al Doilea Război Mondial. Portretul eroului romanului este construit şi cu ajutorul unor mărturii cu tuşe pregnante despre el ale ofiţerilor, ori ale persoanelor civile care au avut contacte cu şeful statului romвn, cu strategul militar, cu părintele ostaşului român. Aceşti martori ai vremii sunt introduşi prin cele mai diverse procedee, aspect care оntăreşte autenticitatea operei.  Din toate acestea rezultă un portret tragic al unui Odiseu romвn fără noroc. Cum pe meleagul său nu creşte smochinul, Ulise al nostru n-a avut tutorele de care să se prindă, spre a se salva de câinii celor doi monştri, Scylla şi Carybda, cu numele convertit оn Germania hitleristă şi Rusia stanilistă.   

Autorul romanului, deşi atribuie spaţiu dominant Mareşalului Antonescu, găseşte loc pentru a face din cartea sa un univers enciclopedic, căci acestui traseu cu urmele paşilor Mareşalului оi ataşează o reţea de căi secundare care, plecвnd de la context, duc spre o diversitate de оntвmplări şi personaje din arhiva experienţelor umane, din antichitate şi pвnă оn prezent. Curiozităţi ce ţin de domeniile cunoaşterii ştiinţifice, ori pilde de viaţă (unele consacrate, altele scoase din uitare) ne induc, categoric, erudiţia prozatorului Ion Iachim, acesta excelвnd pe tărвmul Istoriei.

Iată, acum e momentul să mă explic оn legătură cu gafa invocată mai sus, săvвrşită оn frвntura de conversaţie cu scriitorul, оn momentul cвnd mi-a оnmвnat cartea sa. Primind o carte cu un titlu legat de o personalitate atвt de controversată оn Romania (şi nu numai ), restricţionată, chiar cu efecte penale, de la opiniile pozitive asupra sa, am avut impulsul să-l оntreb pe scriitor dacă e şi istoric. Desigur, nu se cădea s-o fac, ceea ce am realizat şi din starea de disconfort a celui care mi-a replicat оntr-o propozitie pe care am s-o substitui aici cu răspunsul concis, găsit chiar оn roman, ca şi cum prozatorul a intuit că i se va pune o asemenea оntrebare. Aşadar iată ce spune Ion Iachim, legat de scriitorul-istoric despre care intempestivul cititor s-a interesat: “Оntr-un roman istoric, doua lucruri, cel puţin, sunt foarte importante: fantezia autorului şi substratul istoric”. Si, spre edificare, оl foloseşte ca exemplu pe Lev Tolstoi, autorul romanului “Război şi pace”. Оn context, autorul mai adaugă: “Noi, cвnd am scris romanul despre Mareşal am consultat mai multe cărţi. Consultarea/lectura s-a deosebit de compulsarea firească pentru un savant-istoric. Oricum, fără aceste volume istorice, romanul nostru ar fi fost imposibil.” Si urmează o enumerare de 13 titluri (unele оn mai multe volume) ale cвtorva cărţi cu autori romвni şi străini (deducвndu-se că lista nu e completă), “care ne-au ajutat sa оnţelegem mai profund atвt caracterul epocii cвt şi pe cel al Mareşalului”, specifică autorul.

Şi оn sfвrşit – desigur, sfвrşitul unui comentariu mult prea sumar şi modest оn intenţia de a crea (pe lвngă modul оndrăzneţ al cititorului comun de a-i mulţumi autorului) şi o imagine potenţialului cititor, legată de excepţionala carte cu titlul “Cireşe pentru Mareşal” –, aş mai adăuga un amănunt legat de starea de spirit care l-a călăuzit pe autor оn alcătuirea cărţii sale. La primirea romanului, оn menţionata mea atitudine de circumspecţie legată de controversata personalitate devenită erou de roman, i-am amintit romancierului Ion Iachim de (la fel de) controversata Ordonanţă (devenită Lege) legată de tabuul Ion Antonescu, evident, pe teritoriul Romвniei. Reacţia la observaţia mea a fost una succintă şi categorică din partea celui care i-a dedicat Mareşalului un Monument оntre coperţi de carte. Ion Iachim a invocat, fără tăgadă, onoarea de a suporta, ipotetic, consecinţele acuzaţiilor incluse оn actul legislativ invocat.

Оnchei prin a mai adăuga că romanul “Cireşe pentru Mareşal” nu e doar o a nu ştiu cвta carte a prolificului scriitor Ion Iachim de la Chişinău, ci, оn mod excepţional, cartea sa e omagiul scriitorului basarabean adus celui care s-a ridicat, оn fruntea Statului Romвn şi a Armatei Romвne, spre a readuce la Vatra Neamului ţinuturile romвneşti smulse (şi cedate umilitor) de către imperiul sovietic. Оntre aceste ţinuturi strămoşeşti aflвndu-se şi Basarabia, cu baştina neamului său familial. Cartea a fost concepută şi ca un obol personal adus memoriei legate de оnceputul calvarului Basarabiei, la оmplinirea a 200 de ani de la raptul din 1812.

Iată, efortul şi harul scriitorului, intermediază şi cititorului, omul Prezentului, necesara redeşteptare a memoriei,  pentru a putea avea оn timpul Trecut reperul fundamental spre timpul Viitor. 

De la cititor, omagiu, dle Ion Iachim!

Gheorghe Pârlea (septembrie, 2012)

Sursa: http://www.agero-stuttgart.de

Anunțuri

Despre satexceptional

istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, autor şi editor al multor culegeri de documente de arhivă, peste 400 articole ştiinţifice publicate în multe reviste prestigioase, cum sunt " Historia", "Magazin istoric",Analele Ştiinţifice al USM, Artemis, Literatura şi Arta etc. deţine 7 portaluri în Internet, principalul şi prestigiosul fiind Secretele istoriei cu Alexandru moraru (www.mazarini.wordpress.com)
Acest articol a fost publicat în INFORMAŢII INTERESANTE DIN ŢARĂ ŞI LUME. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s