IN MEMORIAM: VALERIU ION MORARU (1)

 IN MEMORIAM :  VALERIU  ION  MORARU (1)

JEVRENII din INIMA BASARABIEIValeriu Ion Moraru (24.12.1925- 02.02.1988), istoric, profesor de istorie şi ştiinţe sociale, şef de studii (8ani), directorul Şcolii medii din satul Jevreni, Criuleni (15 ani), întemeetorul primului Muzeu de istorie şi etnografie al satului Jevreni, Criuleni, primul director al muzeului. A insistat şi a trimis la studii sute de tineri şi tinere din Jevreni la diferite instituţii de învăţământ mediu-special şi superior, a organizat şi realizat sute de excursii pentru copiii  şi tineretul din satul Jevreni, Răculeşti şi Bălăşeşti pentru a lărgi orizontul acestora, a depus efort major pentru a mări fondurile bibliotecilor din localitate (şcolară şi sătească); pe tot parcursul vieţii s-a bucurat de autoritate în sat şi raionul Criuleni.

Tatăl tatălui meu, adică bunicul Ion Alexandru Moraru s-a născut la 3 (8) iulie 1884 în satul Capaclia, Judeţul Ismail. Părinţii lui Alexandru Andrei Moraru şi Maria Eftemie Moraru erau români de religie ortodoxă. (Arhiva Naţională a RM, F.211, inv.20, d.27, f.763)

Valeriu Moraru cu sora sa Maria in copilarieUnui cercetător ştiinţific o fotografie poate să-i  spună multe. Calitatea pozei, evenimentul, vestimentaţia  ne poate spune în majoritatea cazurilor din ce familie provin  cei fotografiaţi şi multe altele. În faţa Dumneavoastră aveţi una dintre primele fotografii al tatălui meu Valeriu Ion Moraru  în anii copilăriei.Pe tricicletă se află el, iar alături stă cuminte pe scăunel sora sa mai mică, Maria. Fotogragia a fost executată prin anii 1933-1934 la Chişinău. Hănuţele „la modă” a anilor 30 al secolului XX, curate şi bine îngrijite vorbesc despre faptul,  că aceşti copii aparţin unei familii de intelectuali înstăriţi. Chiar şi ţinuta acestor copii drăguţi ne vorbeşte despre  buna educaţie din cadrul familiei şi grija părintească faţă de ei. 

Tatăl meu, Valeriu Ion Moraru (în unele documente Valerian) a fost un om cuminte, un român înflăcărat, căruia Dumnezeu i-a dăruit vocaţia de a fi un excelent cunoscător al istoriei, literaturii române, ruse şi franceze, picturii şi sculpturii clasice mondiale.

Bunica mea Parascovia cu copiiiDe mic copil până la vârsta de pensionare a fost un pescar strălucit, cunoştinţe care  i-au fost de folos în anii deportării 1941-1948 în Siberia de către autorităţile sovietice de ocupaţie.

Tata era acela, care din salariul modest de profesor de istorie, apoi şef de studii, director de şcoală îşi cumpăra multe cărţi- monografii, romane istorice, culegeri de documente, albumuri de artă plastică, dicţionare sau alte cărţi despre apicultură, pomicultură sau viticultură. Pentru el, cartea n-a fost niciodată podoabă pentru mobilier, ci o hrană informaţională şi spirituală permanentă. În majoritatea cazurilor într-o noapte începea şi finisa de citit un roman istoric destul de voluminos, fapt care ne convinge că citea foarte repede.

Valeriu Ion MoraruCitea în română şi „moldovenească”(adică româna stâlcită cu multe rusizme şi caractere chirilice), în limba rusă şi  uneori franceză. Citea foarte mult, rupând cu nepăsare din timpul rezervat somnului.

Câteva cuvinte despre fizicul tatălui meu. La înălţime era de un metru 75 şi avea vre-o  65 kg. A fost un om uscăţiv, cu un intelect avansat, fapt care se observa şi  după fruntea lui lată. Spre mirarea multora era un bărbat sănătos şi foarte rezistent. Nu prea a stat prin spitale. În copilărie a fost odată grav bolnav, dar a învins boala cu ajutorul mamei sale Parascovia, prima Femeie învăţătoare din sat, dar şi o excelentă cunoscătoare a medicinii populare şi naturiste. Rare ori răcea şi atunci purta boala „pe picioare”, adică nu obişnuia să stea „la pat”. E greu să-mi amintesc când vre-o dată să-l fi văzut să înghită pastile sau să i se facă injecţie. Până în ultima clipă a avut toţi dinţii sănătoşi.

Ce-i drept, uneori noaptea se trezea şi sărea într-un picior (avea uneori „cârcei” la picioare, din cauza frigului şi apei de ghiaţă pe care l-a tras în Siberia, fiind deportat  de adolescent, împreună cu  tatăl şi fraţii săi, fiind forţat să muncească ca pescar.

                                            (  va urma )

ALEXANDRU MORARU 

Anunțuri

Despre satexceptional

istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, autor şi editor al multor culegeri de documente de arhivă, peste 400 articole ştiinţifice publicate în multe reviste prestigioase, cum sunt " Historia", "Magazin istoric",Analele Ştiinţifice al USM, Artemis, Literatura şi Arta etc. deţine 7 portaluri în Internet, principalul şi prestigiosul fiind Secretele istoriei cu Alexandru moraru (www.mazarini.wordpress.com)
Acest articol a fost publicat în ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE, OAMENI CELEBRI AI SATULUI, ŞCOALA ŞI CULTURA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la IN MEMORIAM: VALERIU ION MORARU (1)

  1. Pingback: IN MEMORIAM TATĂLUI MEU, VALERIU ION MORARU (1) | Secretele istoriei cu Alexandru Moraru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s