UMOR (1) MAREA ANTOLOGIE A GLUMEI

Marea antologie a glumei evreieşti (I) de Teşu SolomovicicalculatorŞtrul sună la Securitate: – Alo! Să ştiţi că Iţic are nişte lemne! – Şi ce-i cu asta? – În fiecare butuc de lemn a ascuns dolari, diamante, aur, arme. Apoi Ştrul îi telefonează lui Iţic: – Vezi că am trimis să-ţi spargă lemnele. – Pe-cine? – Pe ăia care mi i-ai trimis tu anul trecut de mi-au săpat grădina. 

*       *        *

Comerţ: Raşela către Iţic: – Iţic, de când suntem noi împreună, tu nu mi-ai cumpărat niciodată nimic… – Dar, Raşela, n-am ştiut niciodată că ai ceva de vânzare!
                                                                  *            *          *
Iţic o sună pe dna Goldstein: – Alo, sărut-mâna, ce mai faceţi? – Ce să fac, sunt singură, soţul e pe teren de-o lună…
– Atunci poate îmi permiteţi să trec pe la dvs., bem o cafeluţă, facem amor… – Vai, domnule Iţic, credeţi că sunt curvă? – Da’ cine a pomenit de bani?
                                                                 *           *          *
 Limba rusă: Într-un parc din Moscova, un miliţian se opreşte în faţa unui bătrân care citeşte o carte scrisă în ebraică. – Ce citeşti, jidane? Îl întrebă el. – Studiez ebraica, îi răspunde bătrânul. – La vârsta ta n-ai nici o şansă să ajungi în Israel . – Desigur, dar ebraica e în acelaşi timp limba Paradisului. – Dar dacă ajungi în iad? – Acolo mă voi descurca cu limba rusă.
                                                                *          *         *
Flagrant delict: Vine Natan acasă şi-o găseşte pe nevastă-sa în pat cu cel mai bun prieten. – Nu ţi-e ruşine, ţi-am dat numele meu, dragostea mea, banii mei, şi tu, prietenul meu, ţi-am dat bani, ţi-am dat casă, şi, şi… şi mai opriţi-vă o dată, măcar cât timp vorbesc cu voi.
                                                            *                  *                 *
En gros: – Ai auzit, nevasta lui Goldenberg a născut tripleţi. – Care Goldenberg?Angrosistul? – Da. – Aşa-i trebuie. Să vadă şi el cum e când comanzi o marfă şi ţi se trimite mai mult.
                                                            *                   *                    *
 Poveste: – Moişte, tu eşti un om cu carte; de ce te laşi umilit de patronul tău bogat, dar prost ca noaptea? – Asta aşa e de când lumea: dacă vrei să mulgi vaca, trebuie să te apleci.
                                                         *                      *                     *
Daţi-mi scris: – Domnu’ doctor sunt foarte, foarte nervoasă. – Mărită-te,cucoană. – Sunt măritată, da’ nu-mi ajunge. – Luaţi-vă un amant. – Mi-am luat doi, da’ nu-mi ajunge. – Luaţi-vă pe al treilea. – Am, dar tot nu-mi ajunge. – Doamnă, dar dumneata eşti bolnavă. – Daţi-mi scris, că lumea spune că-s curvă.
                                                               *                   *                  *
Cutia milei: Se întâlnesc trei slujitori ai credinţei: un muftiu, un preot ortodox şi un rabin.
Muftiul zice. „La noi după serviciu religios, se trage o linie cu creta, în faţa credincioşilor, şi se arunc�� banii strânşi, în sus. Ce cade în partea lor, este dat de Dumnezeu. Ce cade în partea mea este „luat” de Dumnezeu.
Popa zice: „La noi, după liturghie, se face un cerc cu creta şi se aruncă banii. Ce cade în faţa cercului e al creştinului. Ce cade în interiorul lui e de la Dumnezeu, pentru mine”.
Rabinul zice: „Ce atâta risipă de cretă? Dai în sus! Ce pică, pică. Ce nu, a luat deja Dumnezeu!”
                                                       *                      *                     *
La Şcoală, după Crăciun: – John, cum aţi petrecut Crăciunul? – Am făcut un pom de Crăciun, l-am umplut cu jucării şi tare ne-am bucurat. – Şi tu, Jimmy? – Am făcut un pom de Crăciun, am cumpărat o mulţime de jucării, şi tare ne-am bucurat. – Dar tu, Nathan? – Noi avem o prăvălie cu jucării şi ne-am uitat la rafturile goale, şi tare ne-am bucurat.
                                                            *                        *                         *
 Doi orbi: În faţa unei biserici cerşesc doi orbi: – Ajutaţi un biet orb creştin! – strigă unul. – Ajutaţi un biet orb evreu! – zice al doilea. Preotul iese din biserică, vede că nimeni nu-i dă nimic orbului evreu şi-i zise: – Ascultă, fiule, înţelege, ar trebui să te duci lângă o sinagogă. Preotul pleacă şi Moritz spune: – Ce zici Natan, vrea să ne înveţe un popă, cum să facem afaceri…
                                                                   *                         *                         *
După înmormântarea soţiei: Schwartz se întoarce acasă de la înmormântarea soţiei şi de odată îi cade în cap o ţiglă. – Ce e Rifca, ai şi ajuns sus?
                                                                *                         *                           *
 Moise a fost surd: – De la surzenia lui Moise ni se trag toate nenorocirile, spune Moişe. – De ce? – Pentru că Dumnezeu i-a poruncit pe Muntele Sinai: „Ia poporul meu şi du-l în Transilvania”, dar Moise, surd, a auzit Transiordania. 
                                                            *                 *            *
Blima merge la doctor:
– Domnule doctor sunt bolnavă. – Dezbrăcaţi-vă. Doctorul o consultă şi se uită la ea îngrijorat. – Ce am domnule doctor? – Nu vă speriaţi. Spuneţi-i soţului dumneavoastră să treacă pe la mine. A doua zi, Iţic e la policlinică şi doctorul îi spune: – Blima dumitale are nevoie de sex, de trei ori pe zi: dacă nu, moare. Se întoarce acasă Iţic şi Blima nerăbdătoare îl întreabă: – Ce-a spus doctorul? – Că ai să mori! –––––––––––––––––––––––––––– Iţic la doctor: – Domnu’ doctor vă rog să mă ajutaţi. Eu în fiecare dimineaţă, la ora 7 fix, am ieşire! – Păi asta e foarte bine. Trebuie să fii fericit. – Da, dar eu mă scol la 8. –––––––––––––––––––––––––––– Maşina: Într-un Kibbutz din Israel vine în vizită un texan: – Ei, ferma mea, îmi trebuie 3 zile să-i fac ocolul. – Da, tot aşa o împuţită de maşină avem şi noi! –––––––––––––––––––––––––––– La dentist: Rebeca moare de frică: – Domnu’ doctor, mi-e aşa de frică… Decât să-mi scot o măsea, mai bine fac un copil. – Doamnă, hotărâţi-vă, să ştiu cum să aşez scaunul. –––––––––––––––––––––––––––– Explicaţia rabinului: Iţic, care are 80 de ani, află că nevastă-sa Rifca, în vârstă de 18 ani, va naşte un copil. Nedumerit, merge la rabin. – Rabi, cum se poate aşa ceva? După câteva clipe de gândire, rabinul îi spune: – Uite, Iţic, am să-ţi dau un exemplu. În Sahara se plimbă un bătrân cu o umbrelă veche şi stricată. Deodată, apare un leu fioros. Bătrânul duce, de frică, umbrela la ochi şi face „pac!”. Şi minune, leul cade mort. Ei, ce crezi, cum se poate aşa ceva?! – Poate că în spatele bătrânului, o fi apărut un tânăr vânător, cu o puşcă faină şi el a tras cu adevărat… –––––––––––––––––––––––––––– Cine-i tatăl? Evreii îl consideră pe Regele Solomon un mare înţelept pentru că a ştiut să descopere adevărata mamă a unui copil. „Judecata lui Solomon, mare scofală! – se tot gândeşte Iţic. Uite la fiică-mea, cu ţâncul ei, în braţe. Acum să-l vedem pe Regele Solomon dacă află cine e tatăl copilului…” ––––––––––––––––––––––––––––
Evreii şi…frizerii: Şmil se duce la patronul lui creştin şi-i spune: – Nu mai pot să lucrez în prăvălia asta. Toţi angajaţii dumitale sunt antisemiţi. – Cum ai ajuns la această concluzie? O fi poate unul sau doi. Dar nu toţi. – Nu. Toţi sunt antisemiţi. De altfel, am făcut un test. Le-am pus o întrebare. Toţi mi-au dat acelaşi răspuns. – Ce-întrebare? – I-am întrebat ce-ar spune dacă ar fi exterminaţi toţi evreii şi frizerii… – Frizerii? De ce frizerii? – Ai văzut? Şi dumneata! –––––––––––––––––––––––––––– Bătrân curios: Şvarţ are 93 de ani, şi deşi e sănătos tun, se plânge tot timpul. – De ce eşti trist, îl întreabă fiul, am grijă de tine, nu-ţi lipseşte nimic. – Bine, până când trăieşti tu şi…pe urmă? –––––––––––––––––––––––––––– Bun comerciant: Cohen îşi învaţă fiul: – Dacă vrei să fii un bun comerciant, cumperi de la pesimişti şi vinzi la optimişti. –––––––––––––––––––––––––––– Nu-i mai simplu? – Ce faci, Moişe, mănânci în ziua când toţi evreii postesc? – Uite ce e: eu nu fur, nu mint, nu iau dobândă, dar nici nu postesc! – Ce tâmpit eşti, nu e mai simplu să nu mănânci o zi? –––––––––––––––––––––––––––– Sănătoşi tun: Lazăr nu se simte bine şi se duce să consulte un medic. Acesta nu-i găseşte nimic, dar, din prudenţă, îi spune: – Vino mâine dimineaţă şi adu-mi nişte urină. O s-o dau la analizat. A doua zi îi aduce medicului o sticlă mare plină de urină; medicul nu face nici o remarcă şi în curând ăi spune lui Lazăr că rezultatul este bun. Acesta fuge repede acasă şi dă soţiei vestea cea bună: – Sara, să ştii, că nici eu, nici tu, nici fiica noastră, Rebbeca, nici soţul ei şi nici chiar bunicul nu avem nimic! –––––––––––––––––––––––––––– Acelaşi-tratament: Levi urmează să fie consultat de celebrul profesor de medicină, Hermann. Îi telefonează şi-l întreabă de onorariul său: – Două sute de shekeli prima vizită, câte o sută următoarele. Peste două zile Levi intră la medic şi îi spune foarte degajat: – Bună ziua, domnule profesor, iată-mă venit din nou… Hermann îl consultă cu grijă, după care îi spune: – Nimic schimbat, dragă domnule, continuă tratamentul indicat data trecută. –––––––––––––––––––––––––––– Boabe de fasole: Efraim cu Moşe s-au dus la oraş, unde au făcut-o lată: au mâncat la restaurantele necuşer, s-au destrăbălat cu târfe… La întoarcere, un „binevoitor” i-a turnat la rabin, care i-a pedepsit: opt zile să umble cu boabe de fasole în pantofi. A patra zi a pedepsei cei doi se întâlnesc pe uliţele satului; în timp ce Iossel şchiopăta de tot, Moşe umbla, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. – Ce faci, Moşe, doar nu ai îndrăznit să nu respecţi ordinul rabinului? – Sigur că îl respect, dar el nu ne-a interzis să fierbem fasole! –––––––––––––––––––––––––––– Meseria: – Iossel, ai venit la serviciu cu o întârziere de o oră. Vreau să te explici. – Îmi cer iertare, domnule director, totul s-a întâmplat din cauza nevesti-mii, a avut o naştere extrem de grea. – Asta este altceva. În acest caz eşti scuzat. Peste trei zile Iossel soseşte la birou cu o foarte mare întârziere. – Iar nevastă-mea este de vină, domnule! A avut o naştere foarte grea… – Îţi baţi joc de mine! Asta mi-ai mai spus-o şi acum trei zile! – Sigur că da, domnule director… dar dumneavoastră uitaţi că nevastă-mea este de meserie moaşă… –––––––––––––––––––––––––––– Iankel stă de vorbă cu Iossel: – Hai să căsătorim copiii, spune Iossel, fiica mea Sara este adorabilă… – Sunt de acord… – Dacă ea se mărită cu David al tău, îi dau 10000 de shekeli pentru fiecare an împlinit al ei. Ce zici? – Câţi ani are Sara? – Cincisprezece. – Cred că ea este prea tânără pentru David al meu. –––––––––––––––––––––––––––– Viceversa: Moise împreună cu Aron înfiinţează o fabrică de covoare. – Cum merge afacerea? Îl întrebă Iossel pe Moise. – Destul de bine… – Tu eşti, într-adevăr, asociat cu Aron? – Da. Dar de ce întrebi? – Păi, eu ştiam că tu nu aveai bani… – Nu are importanţă… Aron avea capitalul, iar eu – experienţa… – Înţeleg… – Şi într-un an, Aron va avea experienţa mea, iar eu capitalul… –––––––––––––––––––––––––––– Căsătorie: – Este adevărat, Iossele, că ţi-ai măritat fiica cu casierul tău? – Nimic mai adevărat… – Mă miră teribil… Nu spuneai tu că nu prea ai încredere în el? – Spuneam, spuneam… – Şi totuşi i-ai dat mâna fiicei tale? – Bineînţeles. Gândeşte-te, dacă fuge cu banii, măcar fiica mea va fi cea care se va bucura de banii mei. –––––––––––––––––––––––––––– Cabala şi cei 7 înţelepţi: Cabala dezvăluie existenţa a 7 înţelepţi Maeştri ai lumii. Cu toţii evrei. Primul evreu, Abraham, al cărui mesaj a schimbate lumea, a proclamat: „ Nu există decât un singur Dumnezeu.” Apoi a venit Moise, care a declarat: „ Cel mai important este Legea.” Al treilea evreu, Regele Solomon, a enunţat: „ Importantă este Justiţia.” Al patrulea evreu a predicat iubirea aproapelui: Iisus din Nazret. După un mileniu şi jumătate, evreul Baruch Spinoza a proclamat domnia raţiunii. „ Totul este materialism istoric şi dialectic”, a decis al şasea evreu, Karl Marx. Al şaptelea evreu, Sigmund Freud l-a contrazis: „ Totul se află în conştient.” Cabala nu l-a prezis pe al optulea evreu, Albert Einstein, care în era atomică a dat verdictul: „Totul este relativ”. –––––––––––––––––––––––––––– Moneda: Frumoasa Rebeca are un amant, David. Într-o zi îi telefonează: – Soţul meu trebuie să plece diseară de acasă; să fii la ora 9 în faţa casei. Dacă într-adevăr a plecat, voi arunca pe fereastră o monedă de 10 shekeli şi vei putea să urci. Seara, David se înfiinţează la postul său, moneda este aruncată, iar Rebeca se întinde languros pe pat, aşteptându-l. Trec 5 minute, 10, 20… Ea începe să se enerveze, când – în sfârşit – se deschide uşa şi intră David. – Ce s-a întâmplat? Spune ea, n-ai auzit moneda căzând? – Ba da, dar în întuneric n-am putut-o găsi… –––––––––––––––––––––––––––– Şchioapa: – Căsătoreşte-te cu ea, Rosenfeld… este o partidă minunată. Este fiica vânzătorului de mobilă Edelbaum. Are o zestre de trei milioane… – Nu zic nu… Dar o cunoşti bine? Zilele trecute am văzut-o pe stradă şi parcă şchiopăta. Nu ştii, era o chestie întâmplătoare, sau aşa şchiopăta ea totdeauna? – Aş, numai când umblă… –––––––––––––––––––––––––––– Nu ştiţi ce pierdeţi: La un dineu, un episcop catolic este aşezat lângă un rabin. Se serveşte un splendid cotlet de porc, când episcopul se apleacă spre rabin: – Din asta, nu o să mâncaţi… – Evident că nu, mi-o interzice religia mea… – Păcat, nu vă daţi seama ce pierdeţi. După cină, toată lumea se ridică şi dă să plece. Rabinul i se adresează episcopului: – La revedere, şi transmiteţi sărutările mele doamnei… – Vai, dar ştiţi că religia mea îmi interzice asta! – Ce păcat, domnule, nu vă daţi seama ce pierdeţi! –––––––––––––––––––––––––––– Un ochi: În rai, Dumnezeu i se adresează lui Iossel: – Ai fost toată viaţa ta un bun evreu… vreau acum să-ţi fac o plăcere: cere-mi orice şi vei primi, dar să ştii că cel mai rău duşman al tău va primi dublul a ceea ce vei primi tu. – Îţi mulţumesc Doamne, răspunde Iossel. Scoate-mi un ochi. –––––––––––––––––––––––––––– La ghicitoare: Soţia lui Moişe vine de la ghicitoare. – Moişe, ghicitoarea mi-a spus că nu mă mai iubeşti. – De ce dai bani pe lucruri inutile, eu ţi-aş fi spus asta pe gratis. –––––––––––––––––––––––––––– Kraus: Cunoşti pe cineva pe care-l cheamă Kraus? – Depinde. Pe Kraus de la băcănie, care-mi datorează bani, îl cunosc. Pe Kraus de la supermarket căruia eu îi datorez, nu-l cunosc. –––––––––––––––––––––––––––– Succes relativ: Burăhzon, un ins extrem de bogat, scrie o piesă de teatru şi suportând cheltuielile, convinge pe un director de teatru s-o reprezinte. După premieră autorul e întrebat de un prieten, cum a primit publicul spectacolul. – A fost un fiasco; un sfert din sală m-a huiduit. – Un sfert de sală nu este nici o nenorocire, îl consolează amicul. – Ba, este, căci restul de sală era gol. –––––––––––––––––––––––––––– Vrea să se însoare: El se prezintă la rabin ca să-l anunţe că vrea să se însoare. Rabinul îl întreabă: – Ai mai fost căsătorit vreodată? – Nu, dar de ce această întrebare? Costă mai ieftin dacă te căsătoreşti a doua oară? –––––––––––––––––––––––––––– Povaţă competentă: Netty şi Betty, două prietene stau de vorbă într-o cofetărie. – Pentru nimic în lume n-aş vrea să fiu a doua soţie a unui văduv, spune Netty. – Vorbeşti ca un copil, îi răspunde Betty, e mai bine să fii a doua soţie a unui văduv decât… prima. –––––––––––––––––––––––––––– Personajul principal: – Ai avut vreun strămoş care să se fi urcat pe scenă sau să fi apărut într-un film? – Vărul meu a fost odată personajul principal al unei adunări publice, dar platforma s-a prăbuşit. – Şi el a căzut la pământ? – Nu, l-a oprit funia… –––––––––––––––––––––––––––– Accidente: Şmil: Săptămâna trecută neveste-mi i-a intrat în ochi un fir de nisip şi a trebuit să meargă la doctor. M-a costat două sute de şekeli. Haim: Asta nu-i nimic. Săptămâna trecută neveste-mi i-a trecut prin faţa ochilor o vitrină cu o haină de blană şi m-a costat două mii de şekeli. –––––––––––––––––––––––––––– O fi ştiind doamna ceva? Doamna Şmilovici îşi atârna rufele pe frânghie, când clevetitoare ei vecină s-a apropiat de ea şi i-a spus: – Îmi pare rău că trebuie să ţi-o spun, dar gurile rele susţin că soţul dumitale se ţine după fete. La vârsta lui! Are şaizeci şi cinci de ani, nu-i aşa? – Da, are şaizeci şi cinci de ani. Ei şi ce dacă aleargă după fete? Şi câinii aleargă după maşini. Şi când prind câte una, parcă pot să şofeze? ––––––––––––––––––––––––––––
Al cincilea: Ruti, în lift, către un tip chipeş: – Ştiţi, semănaţi leit cu cel de-al cincilea soţ al meu. – Dar de câte ori ai fost căsătorită? – De patru ori.
Anunțuri

Despre satexceptional

istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, autor şi editor al multor culegeri de documente de arhivă, peste 400 articole ştiinţifice publicate în multe reviste prestigioase, cum sunt " Historia", "Magazin istoric",Analele Ştiinţifice al USM, Artemis, Literatura şi Arta etc. deţine 7 portaluri în Internet, principalul şi prestigiosul fiind Secretele istoriei cu Alexandru moraru (www.mazarini.wordpress.com)
Acest articol a fost publicat în ZÂMBIŢI VĂ ROG.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la UMOR (1) MAREA ANTOLOGIE A GLUMEI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s