RĂZBOIUL PENTRU ELIBERARE NAŢIONALĂ: BASARABIA, VARA 1941(2)

RĂZBOIUL PENTRU ELIBERARE NAŢIONALĂ: BASARABIA, VARA 1941 (2)

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARUCu câteva zile înainte de sfârşitul lunii iunie 1941 generalul Nicolae Dăscălescu este numit comandant al Diviziei 21 infanterie, aflată în zona Bârladului. Ofensiva peste Prut s-a declanşat în ziua de 2 iulie. În numai 24 de zile de la declanşarea ofensivei Basarabia şi Bucovina de Nord erau complet eliberate,  graţie eroizmului ostaşilor şi ai celor, ce-i conduceau. Dar iată cum s-au desfăşurat evenimentele în zona de acţiune a Diviziei 21 infanterie. Pentru început trebuie să precizăm, că această divizie face parte din Corpul 5 al Armatei 4 române, condusă de generalul Nicolae Ciupercă, care alături de Armata 3 română, în fruntea  cărea se afla generalul Petre Dumitrescu şi de Armata 11 germană, al cărei comandant era generalul Eugen von Schobert, alcătuiau „ Grupul de armate româno-german Antonescu”. Să derulăm, deci, şirul evenimentelor. În ziua de 5 iulie, Devizia 1 gardă, al cărei comandant era Nicolae Şova, cel care peste aproape 4 ani avea să elibereze Budapesta de hitlerişti în fruntea Corpului 7  al armatei române, n-a putut realiza capul de pod ordonat. Trupele Diviziei 1 gardă fuseseră oprite de puternice focuri trase de pe versantul de vest al dealului Epureni şi din lizierele satelor Stoieneşti şi Ţiganca, situate la est de Bârlad, pe celălalt mal al Prutului, pe drumul ce duce spre Cahul. Vremea era destul de urâtă pentru această perioadă a anului. Era răcoare şi ploua. În aceaş zi de 5 iulie, pe la ora prânzului, Divizia 21 infanterie primeşte ordinul să treacă Prutul, în cursul nopţii pe la Bogdăneşti, pe podul de cale ferată, pentru a înlesni înaintarea Deviziei 1 gardă. Putea trece doar infanteria, artileria fiind lăsată pe malul opus până la construirea unui pod de vase la Fălciu, specifică ordinul comandamentului. Ca de obicei înaintea unui atac, generalul Nicolae Dăscălescu plecase în recunoaştere. Voia întotdeauna să cerceteze el însuşi condiţiile de teren, în care urma să se desfăşoare atacul. La întoarcere la comandantul diviziei el transmite comandantului corpului de armată,că spaţiul pentru atac, disponibil fiecărui regiment, nu este mai mare decât frontul de desfăşurare al unei companii. „ Orice îngrămădire de unităţi mai mult decât permite frontul, va aduce mari pierderi”, adăugă el, propunând ca atacul să-l susţină câte un batalion din fiecare regiment. La cele menţionate, comandantul Corpului 5 armată, generalul Leventi, îi răspunde, că datorită timpului nefavorabil este posibil ca nu toate regimentele Diviziei 21 infanterie să ajungă la timp la pod. SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARUAvând în vedere această ipoteză se ordonă să treacă podul doar un singr regiment. Care va intra în satul Stoeneşti, pe la nord, pentru a înlesni atacul Regimentului 1 vânători. Celelalte regimente urmau să rămână camuflate în jurul Movilei luiDumitru, urmând să treacă podul în noaptea următoare. Comandantul Diviziei 21 infanterie, generalul Dăscălescu, hotărăşte ca Regimentul 24 infantereie, care avea maximum 2 batalioane pe linia întâi, să treacă Prutul în noaptea de 5 spre 6 iulie. Comandantul atacului este desemnat colonelul Seracin. Operaţia de trecre a podului a început la ora 1 de noapte, pe podul de la Bogdăneşti. Podul era stricat de bombardament, cea ce făcea ca trecerea să se realizeze anevoios. Ici şi colo câte un felinar orb luminează drumul ostaşilor. Plua într-una. Murmurul de voci şoptite,  întrerupte de comenzi scurte, amestecat cu un foşnet continuu, însoţit de zgomote metalice înfundate şi de plescăitul nuroiului, strivit de picioarele soldaţilor, străpunge noaptea neagră. Dimineţa zilei de 6 iulie găsi două batalioane din Regimentul 24 infanterie pe cealaltă parte a Prutului. Legătura telefonică ce fusese pe un timp întreruptă se restabili. Comandantului regimentului, colonelul Seracin, i se ordnă să declanşeze atacul la orele 9.00 în paralel cu acţiunea de bombardare a satului Ţiganca de către aviaţie. Dar ca de atâtea ori în confruntările militare dintotdeauna şi de pretutindeni acţiunile diferitor unităţi sau subunităţi militare nu se îmbină întotdeauna armonios, în timp şi spaţiu, oricât de bine ar fi gândite operaţiunile militare. Deseori neprevăzutul îşi joacă acelaşi rol fast sau nefast în soarta unei acţiuni. Aşa se întâmplă şi de astă dată. La orele 9.15 cele două batalioane ale Regimentului 24 infanterie erau gata de atac. Dar… bombardierele nu apar pe cer. Este întrebat comandamentul, dacă se mai menţine ordinul de atac în aceste noi condiţii. La orele 10 se aprobă atacul fără prezenţa bombardierilor. Cu o jumătate de oră mai târziu confuzia se accentuază. Comandantul Regimentului 24 infanterie raportează că avioanele având tricolorul românesc îi bombardează şi mitraliază. Se cere protecţia artileriei care era pregătită de luptă. Asfel de confuzie erau din nefericire aproape inevitabile în desfăşurarea acţiunilor de luptă din acea vreme. Generalul Dwight D. Eisenhower nota, în acest sens următoarele: „ Din păcate este greu, dar nu chiar imposibil, să atingă perfecţiunea pe tărâmul coordonării sol-aer. Pilotul unui avion de vânătoare care zăreşte o ţintă terestră de desubtul lui are multe şanse să se înşele în privinţa identităţii acestea.” În ciuda acestei confuzii, vitejii ostaşi ai regimentului încep atacul. Cu toate că inamicul este complet surprins, el deschide foc ucigător. Batalionul 2 din regimentul amintit nu are însă de ales. Prin bălţile ce împânzeau zona, atacă incontinuu şi cucreşte calea ferată, cu pierderi uşoare, îndreptânduse spre liziera situată la nord de Stoeneşti. Revenind la luptele din vara anului 1941 pentru cucerirea unor vechi teritorii româneşti, din jurnalul de operaţii al Diviziei 21 infanterie aflăm că, din cauza stufului înalt din zonă, câteva cuiburi de arme automate sovietice n-au putut fi depistate, ele semănând moarte printre ostaşii noştri. În ciuda însemnatelor pierderi, „atacul merge bine”, după cum raporta comandantul regimentului. Se solicită însă, ca Regimentul 30 artilerie să vină în ajutor la flancul stâng al regimentului antrenat în atac. Dar… comandantul Regimentului 30 aflat în subordinea Diviziei 1 gardă, colonelul Rosseti, raportează că nu mai are nici o ştire de la regimentul ce solicitase ajutorul. Privirie întregului comandament sunt îndreptate spre Regimentul 24 infanterie ce continuă atacul în ciud tuturor neajunsurilor ce apar. Însuşi comandantul armatei române, Ion Antonescu, cere o situaţie cu poziţia exactă pe hartă a acestui regiment. După amiază, pe la orele 15.30, Regimentul 24 infanterie începe urcuşul dealului Epureni. Artileria îl sprijină. Prin telefon se cere o autosanitară pntru răniţi. Umbrele nopţii învăluiau culmile dealului. La orele 20.00 primul batalion al regimentului porneşte atacul pentru cucerirea crestei. Astfel se încheia atacul pornit de dimineaţă şi o zi lungă, plină de dovezi de eroizm şi sacrificiu. Numărul victimelor era însemnat: trei ofiţeri şi 23 de soldaţi morţi, patru ofiţeri şi 162 de soldaţi răniţi. La 7 iulie 1941,  la 8.30 generalul Dăscălescu se deplasează la punctul de comandă al diviziei la Regimentul 24 infanterie spre linia întâi. Generalul este însoţit de ofiţerul german de pe lângă divizie, căpitanul Baltzer. Au pornit prin Fălciu şi au trecut podul de vase. Veştile pe care le primise de la unul din batalioanele Regimentului 6 „Mihai Viteazul”, din cadrul Diviziei 1 gardă sunt alarmante. Se spunea că în cursul nopţii Regimentul 24 infanterie ar fi fost bătut de inamic şi alungat peste Prut. Neîncrezător, generalul Dăscălescu îşi continuă drumul pe jos, prin păpurişul şi bălţile din lunca Prutului. Într-un răstimp ei întâlnesc ostaşii regimentului căutat grupaţi în zona căii ferate. Legăturile lor telefonice fuseseră rupte în urma bombardamentului intensiv. Ştirile despre eventuala înfrângere a acestor bravi ostaşi se dovediseră neîntemeiate. O informaţie militară din acea perioadă menţiona: „ La Ţiganca mitralierile ruşilor nu lătrau degeaba. Focul nostru se auzea mai rar şi mai întrerupt, din nevoia de a-şi schimba mereu locul în căutarea adăposturilor şi a locurilor de tragere. Ruşii, instalaţi în locuri făcute din timp şi întărite în mare parte cu beton, avea, desigur, mare avantaj faţă de cei care înaintau în cîmp deschis. Din dosul peretelui de beton armat inamicul trăgea din creneluri, de asupra unui teren pe care focul lor îl stăpânea deplin. Iar ai noştri, împovăraţi cu materiale şi muniţii, înaintau în câmp deschis, cu pericolul surprizei de fiecare clipă.” Victoria obţinută de către armata română în urma luptelor desfăşurate în preajma satelorStoeneşti, Epureni, Leca, Ţiganca şi Hârtop, împotriva armatei sovietice, bătălii intrate în istorie sub denumirea „Bătălia de la Ţiganca” , a constituit capul de serie al victoriilor armatei noastre în acestă perioadă a războiului, fiind una din cele mai importante victorii în lupta de eliberare al pământului nostru strămoşesc. Pe la mijlocul lunii iulie 1941, conducătorul statului şi al armatei române, generalul Ion Antonescu, sosea la punctul de comandă al Deviziei 21 infanterie situat în localitatea Hârtop, într-un ziar al vremii se afirma ă generalul Dăscălescu îşi instalase postul de comandă de-abea de o oră într-o căsuţă sărăcăcioasă, o colibă, care n-avea decât o masă de lemn, un scaun, o lampă de gaz şi un pat cu rogojină. Cu prilejul acestei vizite, generalul Antonescu a expus în câteva cuvinte situaţia generală foarte favorabilă a frontului româno-german, aducând totodată elogii Diviziei 21 infanterie pentru modul în care s-a comportat în lupte. A urmat apoi un moment emoţionant. În faţa ofiţerilor şi soldaţilor diviziei generalul Ion Antonescu a desprins din piept propria cruce a Ordenului „Mihai Viteazul” clasa III cu care fusese distins în campania 1916 şi l-a decorat pe generalul de divizie Nicolae Dăscălescu. Prin acest gest, generalul Ion Antonescu recunoştea nu numai capacitatea de comandant şi eroismul generalului Nicolae Dăscălescu, dar şi faptul, mai puţin cunoscut de cei prezenţi la aceasta ceremonie, că Dăscălescu avuse dreptate într-o dispută cu acesta înaintea luptelor de la Ţiganca. Conducătorul Statului i-a spus: –         Fiindcă nu am alta la mine, în acest moment, îţi dau, generale Nicolae Dăscălescu, propria mea decoraţie. Te- ai învrednicit să o porţi. După ce a rostit aceste cuvinte, l-a sărutat pe ambii obraji. Ordinul ce consfinţea această decorare a fost semnat peste două luni. ELIBERAREA  CHIŞINĂULUI Principala acţiune ce trebuia desfăşurată de trupele germane după înfrîngerea forţelor sovietice din masivul Corneşti consta în eliberarea oraşului Chişinău, important centru economic, politic şi nod de comunicaţii. SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARU Atacul Diviziei 1 blindate române a început în zorii zilei de 16 iulie, la orele 3.30 artileria trăgând „ numai la vedere asupra inamicului”, pentru a evita „distrugerea oraşului sau populaţiei româneşti”. Gruparea tactică „Vest”, comandată de colonelul Nistor Costantin, întărită cu batalionul de care de luptă, comandat de maiorul Spirescu Gheorghe, a atacat pe la nord-est de oraş. Până la orele 8 au fost cucerite localităţile Poşta Veche şi Cheltuitori. Viteza cu care au acţionat trupele române a surprins forţele sovietice, care au reuşit totuşi să arunce-n aer şi să incendieze principalele instituţii şi clădiri ale oraşului (primăria, mitropolia, gara centrală, cazarma etc). La 8.30 tanchiştii români au reuşit să pătrundă în oraş şi să treacă imediat fără spriginul infanteriei şi artileriei la acţiuni pentru înfrângerea difinitivă a forţelor sovietice. Locotenent-colonelul Otto Benedict, din statul major, cu Compania 3 care de luptă, comandată de căpitanul Grabinschi, au pătruns în oraş. Au surprins şi nimicit în apropierea catedralei şi a Mitropoliei un divizion de cavalerie şi o baterie de artilerie grea. În acest context sublocotenentul Marinescu, în prezenţa locuitorilor veniţi în întâmpinare, a înălţat tricolorul românesc pe turla bisericii Sfânta Treime. Ajuns în jurul orelor 14 la marginea de nord a localităţii, generalul Ioan Sion, comandantul Diviziei blindate, a hotărât să treacă la curăţirea completă a oraşului de ocupanţii sovietici. A primit în acest sens şi sprigin din partea locuitorilor din toate cartierile oraşului, care s-au oferit voluntar, să informeze despre măsurile luate de sovietici în retragere, de minare a clădirilor, a existenţei cuiburilor de partizani şi subunităţi rămase pentru a primi cu foc unităţile române. La căderea serii, în jurul orelor 18.30 au pătruns în Chişinău, fiind sprijinite de artilerie, Divizia 1 blindată şi primele elemente ale Divizie72 infanterie germană, care au lichidat ultimile rezistenţe sovietice din parte de sud-est a oraşului. În aceaşi seară, comandantul Corpului 54 armată, generalul Erik von Hansen, în semn de apreciere, a trimis o radiogramă, în care a menţionat „ Felicit divizia pentru frumosul succes pe care l-a avut în cucerirea capitalei Basarabiei şi voi raporta conducătorului statului”. La flancul stâng al Diviziei 1 blindate române, Gruparea tectică „Est”, comandată decolonelul Petrea Gheorghe şi sprijinită de Batalionul 1 care de luptă ( comandat de maiorul A. Marinescu) a atacat şi cucerit succesiv Dealul Râşcanilor, fermele de la sud Slobozia şi Cojuşna, interceptând şi menţinând sub foc şoseaua şi calea ferată Chişinău – Tighina. Eliberarea Chişinăului a încheiat prima etapă a războiului dus pentru eliberarea Basarabiei. Întreaga presă română a fost dominată de articole intitulate sugestiv: „Chişinăul, capitala Basarabiei, eliberat de victorioasele trupe române” („Cuvântul”); „Cheia strategică a Basarabiei este în stăpânirea noastră” („Universul”). Alexandru Moraru, istoric-arhivist şi publicist. Sursa: http://www.mazarini.wordpress.com (Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru)
Anunțuri

Despre satexceptional

istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, autor şi editor al multor culegeri de documente de arhivă, peste 400 articole ştiinţifice publicate în multe reviste prestigioase, cum sunt " Historia", "Magazin istoric",Analele Ştiinţifice al USM, Artemis, Literatura şi Arta etc. deţine 7 portaluri în Internet, principalul şi prestigiosul fiind Secretele istoriei cu Alexandru moraru (www.mazarini.wordpress.com)
Acest articol a fost publicat în ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s