ÎN MEMORIA MAMEI MELE: PROFESOARA LIDIA ANDREI MORARU

ÎN MEMORIA MAMEI MELE: PROFESOARA LIDIA ANDREI MORARU

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARU

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARUSECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARU

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARU

 

IN MEMORIAM:  LIDIA ANDREI MORARU (1931-2009)

      Lidia si Valeriu Moraru 1951  

La 9 ianuarie 2009 s-a dus în lumea celor drepţi, profesoara claselor  primare, Eminentă a Invăţământului Public, excelent pedagog şi îndrumător, Lidia Andrei Moraru.Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Mama mea s-a născut în satul Măşcăuţi, judeţul Orhei(sat situate pe malul drept al râului Răut) în familia lui Andrei şi Eufrosinia(Frosea) Botezatu, fiind al treilea copil din cele 4 fiice.Surorile mamei se numeau Daria,Valentina şi mezina Alexandra(Saşa).

Părinţii mamei au fost oameni cumsecade, buni români şi buni creştini. Cele patru fete au fost botezate la Biserica din sat.Tot în acest locaş sfânt s-a păstrat şi actul de cununie(registru) a lui Andrei şi Frosea Botezatu.

Cu regret, această familie, inclusiv mama a avut o viaţă extreme de grea şi complicată. La început parcă totul mergea bine, familie ca familie, cu casă bună în centrul satului Măşcăuţi, copiii au primit studii primare româneşti.

Spre deosebire de bunica mea Frosea, care nu avea ştiinţă de carte,Andrei Botezatu, bunicul meu a fost un om cărturar(fost sergent în armata ţaristă rusă, care în mersul Primului război mondial a fost luat prizonier în Serbia, apoi în Austria, unde s-a aflat mai bine de 12 ani. În prizonierat a învăţat sârba şi germana.Adică în total cunostea 4 limbi- româna, rusa, germana şi sârba, fiind unicul poliglot din Măşcăuţi, Criuleni.Deşi Bunica nu cunoştea carte, ea era fiica unui ţăran înstărit, care la căsătoria fiicei, i-a dat ca zestre, pământul pe care l-a avut până la 1940, apoi în 1944, când URSS a ocupat Basarabia şi Bucovina de Nord, când a violat orice drept asupra proprietăţii private si au confiscat toate proprietăţile funciare.

Cu toate acestea, în documentele româneşti, în lista proprietarilor funciari pentru anul 1942 ai satului Măşcăuţi este scris:

„Botezatu Andrei (Eufrosinia)- numărul persoanelor-3. Are în posesia sa77 ari de pământ.”(vezi: Arhiva Naţională a RM, F.2069, inv.1, d.2326, f.1)

În Recesământul populaţiei satului Măşcăuţi pentru anul 1941 este înscris la numărul 673, Botezatu Andrei, 47 de ani, Măşcăuţi, Orhei, căsătorit, limba maternă-română, originea etnică- română, religie ortodoxă, ştie carte, agricultor

(vezi: Arhiva Naţională a RM, F.2069, inv.1, d.2313, f.16)

După ce în 1944 Basarabia a fost ocupată de ruşi, cele 4 domnişoare au continuat studile în şcoala sovietică, apoi pe rând au absolvit Şcoala Pedagogică din Orhei.

 Valeriu, Lidia si Alexandru Moraru 1955Multe greutăţi a avut de îndurat mama mea şi în timpul războiului şi după acesta, prin 1947, când în urma foametei organizate de autorităţile sovietice de ocupaţie, oamenilor li s-a luat ultima bucăţică de pâine.Despre acest genocid bolşevic împotriva românilor din Basarabia mama, care a fost martor ocular al evenimentelor anului 1947 mi-a povestit lucruri groaznice.La acest subiect am scris  şi publicat mai multe materiale:

„Dosarul Strict Secret 009” în săptămânalul”Glasul Naţiunii” nr.32 din 29 august 2002; „Comunismul ne-a făcut canibali!” în „Flux.Editie de vineri”, nr.4 din 14 februarie 2003; „Canibalismul provocat de sovietici” în revista”Historia”(Bucureşti), nr.4 din 2009 şi alte câteva în săptămânalul”Literatura şi Arta”.

Lidia Moraru la Scoala Pedagogica Orhei

Lipsa de alimente, haine şi încălţăminte o făceau pe mama(era studentă)să fie complexată.Printrecei care au ajutat-o să supraveţuiască a fost şi cunoscuta pictoriţă din Republica Moldova doamna Eleonora Romanescu, care în acel timp era profesoară  de artă plastică la Şcoala Pedagogică din Orhei.Acest Om Deosebit, din puţinul pe care-l avea, se împărţea cu mai multe domnişoare-studente printre care se număra şi mama.

4011111

Frumuseţea mamei  a fost observată de un învăţător, proaspăt absolvent al Scolii Pedagogice din Orhei, Valeriu Ion Moraru, cel care a devenit tatăl meu, anterior, fost copil deportat în Siberia(1941-1948) împreună cu fraţii lui. De fapt, împreună cu copiii a fost arestat si deportat şi tatăl lor şi bunicul meu Ion Alexandru Moraru, dar bunicul a fost  coborât din tren în Sverdlovsk, unde a şi fost împuşcat de sovietici.Ei locuiau în satulUstia, nu departe de Criuleni, dar după ce au fost deportaţi, casa, toată averea şi pământul cu livezi şi vii au fost confiscate de statul-ocupant.Când  s-au întors din Siberia la Ustia, nu mai aveau nici casă, nici masă…Din acest motiv, s-au dus la Jevreni, la casa mamei lor şi bunicii mele, Parascovia Moraru, situată la 7 kilometri de la Ustia.(vezi: „Soarta unei familii, a unei ţări întregi…?” publicat de mine la Iaşi în „Revista Română”, nr. 3 din noiembrie 1996 sau „Povara trecutului stalinist” din „ Literatura şi arta” nr.34 din 18 august 1994; pagina” Răstignit pentru Basarabia” din săptămânalul „Glasul Naţiunii” , nr.40 din 24 octombrie 2002 şi „Vetre strămoşeşti: Jevreni” tot în „GN”, nr.14 din 10 aprilie 2003).

La 9 noiembrie 1951 tata s-a căsătorit cu mama, care în aceiaşi zi a primit numele defamilie Moraru. E greu de spus cât de puternice erau sentimentele şi dragostea după război, la începutul anilor 50 din secolul trecut; cert este că la 30 octombrie 1952 m-a născut pe mine, apoi la 6 august 1956 – pe sora mea Silvia şi ne-au iubit toată viaţa lor.

O viaţă întreagă mama a muncit în adevăratul sens al cuvântului pe post de profesoară la clasele primare în satul meu de baştină. Fără exagerare a fost o învăţătoare bună, care s-a bucurat de stima şi respectul celor din jur, în deosebi -a părinţilor. După fiecare promoţie, vara, aproape zilnic veneau la poarta noastră părinţi pentru a  o ruga pe mama să le ea copilul anume în clasa la care mama va fi dirigintă. Dacă venea un control în şcoală de la raion sau republică, direcţia de obicei îi ducea la lecţiile mamei, fiindcă aveau toată siguranţa că vor vedea o lecţie-model. Acasă la noi era un sertar unde se păstrau o sumedenie de menţiuni de la diferite instituţii din raion şi republică.Spre sfârşitul carierei ei pedagogice a fost menţionată  cu titlul” Eminent al Învăţământului Public din RSS Moldovenească”.

Noi cu Traian in burticaBoris , Traian Moraru

Despre calităţile profesionale ale mamei a fost scris şi în gazeta raionului Criuleni („Biruitorul” nr.87 din 19 iulie 1986)   articolul „Luminoasă, calea vieţii ei…” semnat de profesorii Feodora Brânză şi Victor Borş.

Cumintenia noastra

La şedinţele Consiliului pedagogic, cuvântul mamei avea o greutate evidentă. Născută în zodia Gemenilor, Lidia Andrei Moraru avea un caracter contraversat, deoarece dispoziţia se putea schimba de la o oră la alta fiind diametral opusă. Fiind năzbâtioşi, deseori şi eu, şi sora mea primeam de la mama câte o ciocăneală bună, iar uneori şi fără temei, aşa” de profilactică”. Asta devenise o normă: „unde bate mama-creşte!”

A fost o bună gospodină, calitate care i-a transmis-o şi sorei mele Silvia; cum se spunea la noi în sat, făcea astfel de bucate „că lingeai şi degetele”. I-a plăcut mult muzica de calitate, în deosebi românească: Irina Loghin, Benone Sinulescu, Tudor Gheorghe, Margareta Pâslaru, Nicolae Sulac, Valentina Cojocaru, toate melodiile lui Temistocle Popa, Dan Spătaru, Ştefan Hruşcă, Vasile Şeicaru şi Mirabela Dauer. Eu aveam obiceiul să le” distrez” pe mama şi sora mea cumpărând bilete la un concert sau altul. Îmi amintesc, pe la sfârşitul anilor 80-începutul anilor 90 la Criuleni, unde locuiam cu familia a avut loc un concert de muzică folk cu Ştefan Hruşcă şi Vasile Şeicaru, însoţiţi şi de doi umorişti, unul din care era regretatul Jan Constantin.

După ce Ştefan Hruşcă a interpretat piesa pe versurile Marelui Adrian Păunescu ”Rugă pentru părinţi”, mama a ieşit in scenă şi i-a dăruit un buchet de flori de la noi de acasă, interpretul i-a mulţumit sărutându-i mânile şi a îmbrăţişat-o. După acest caz, mama de câte ori auzea această melodie plângea…

Ţin minte cum odată mama mi-a spus:

Tu m-ai făcut fericită de mai multe ori: când ai devenit student la Universitate; când ai absolvit facultatea; când m-ai dus la concertul lui Hruşcă şi Şeicaru la Criuleni; când m-ai dus la concertul Mirabelei Dauer şi a lui Dan Spătaru la Chişinău; când m-ai dăruit o foaie de odihnă la Odesa; când s-au născut nepoţii: Traian, Boris şi Laura; când s-a născut strănepotul Ştefan Vlad şi când am aflat că nepotul cel mai mare a fost numit în funcţie de procuror…

Eu am rămas uimit, când am auzit toate acestea şi mirat cum le ţine minte pe toate. Am început a râde, deoarece chestia cu foaia de odihnă la Odesa a fost  mai mult haioasă. Mama trebuia să se afle la odihnă trei săptămâni, iar Dânsa a stat o săptămână şi a venit acasa, declarând, că ea nu poate sta ca un trântor fără să lucreze ceva.

Au fost şi cazuri tensionate. Când la 23 ianuarie 1976 s-a născut  al-doilea fiu al meu, eu cusoţia Valentina am hotărât să-l numim Radu sau Mircea. Dar n-a fost să fie. Noi ambii eram studenţi la Universitate şi băiatul rămăsese acasă la Jevreni,  la părinţii mei. Într-o sâmbătă când am venit acasă cu Valentina, mama ne-a informat, că ea a fost cu băiatul la Sovietul Sătesc(un fel de Primărie sovietică) şi a înregistrat copilul cu numeleBoris, arătându-ne şi certificatul de naştere a băiatului. Acest lucru pentru mine a fost un impact foarte dureros, cu care nu m-am împăcat până în prezent, cu toate că am iertat acest gest nechibzuit al mamei, dar regret mult că trebuia să fiu insistent şi să schimb respectivul certificat de naştere cu numele ales de noi…am dat dovadă de slăbiciune, cu regret,  trebuie să recunosc acest lucru.

De atunci a trecut multă vreme, Boris a absolvit Şcoala Medie nr.1 din Criuleni, Şcoala Profesională Nr.65 din Criuleni (fosta ŞPT-23), facultatea de drept  aUniversităţii de Stat din Bucureşti, a făcut serviciul militar, s-a căsătorit, are o Familie bună, are o soţie deşteaptă şi frumoasă, are o casă superbă, are un servici interesant, care-i place, are o fiică minunată; dar pe tot parcursul acestei perioade, de fiecare dată când venea vorba despre nume, el trebuia sa dea la toţi explicaţii de ce poartă un nume de origine slavă, pe când flatele mai mare, Traian, poartă un nume latin.

Iertarea este de la Dumnezeu şi sigur că le-am iertat pe toate, cu atât mai mult că mama n-a vrut să facă rău, ci din potrivă; care mamă ar putea face rău copiiilor sau nepoţilor săi? Numele Boris a pătruns în familia noastră de la verişoara tatălui meu, Natalia, care a făcut studii la Institutul Superior de Aviaţie din Moscova la facultatea de inginer-constructor de aparate zburătoare. Acolo, la Moscova, fiind studentă, s-a îndrăgostit şi căsătorit cuBoris Gheorghievici Fedorov, pe atunci student  la Institutul Politehnic din Moscova. Acest Boris Feodorov, s-a dovedit a fi ciuvaş de naţionalitate, un bărbat frumos şi bine făcut, care a dovedit între timp să acumuleze şi cunoştinţe enciclopedice. Un Om cult, inteligent, care vorbea ciuvaşa, rusa, franceza şi engleza, un Om cu o educaţie aleasă şi foarte atent faţă de toţi oamenii. Toate aceste calităţi în scurt timp l-au adus la funcţia de Şeful sectorului problemelor apelor al Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse, este Doctor în ştiinţe tehnice la fel ca  soţia şi mătuşa mea, Natalia. Toţi aceşti „lauri” au făcut-o pe mama mea sa vadă în unchiul Boris un om ideal şi a dorit să aibă un asemenea nepot.

La nunta unui nepot, După zodie mama a fost gemene şi vă asigur că  horoscopul clasic sau”ştiinţific” îi corespundea cu desăvârşire. Adică un om cu caracter contraversat, care poate sări dintr-o extremă în alta într-un timp record.

Când eram copii, eu cu sora mea Silvia nu prea eram cuminţi şi făceam tot felul de trăsnăi, chiar şi în zilele de sărbători. Cea mai „modestă bazaconie” era să murdărim hainele de sărbătoare numai ce îmbrăcate. Mama ne pedepsea, ne schimba îmbrăcămintea, ne parfuma şi mergeam cu toţii la sărbătoare. Sigur că nici eu, nici sora mea nu eram sfinţi, dar cu toate acestea consider că la capitolul pedeapsă s-a cam făcut exces.

sora mea SilviaMama a fost o bună gospodină, iar în bucătărie era „regină”, fapt care s-a transmis  surorii mele Silvia. Multe din cunoştinţele „gastronomice” ea le datora bunicăi Parascovia (mama tatălui ),  care făcuse tot felul de cursuri, când Basarabia încă nu era ocupată de ruşi. Când mama făcea nişte bucate, apoi pentru stomac începeau zilele „nirvana”.

Întotdeauna când aveam  situaţii grele, complicate, cu intuiţia ei de mamă apărea ca din pământ pentru a mă ajuta la soluţionarea problemei. Cred că  Femeia care m-a născut, m-a crescut, Femeia care de zeci de ori a stat la capul meu, când eram bolnav, Femeia care a depus un efort supraomenesc pentru a mă vedea aşa cum sunt în prezent a meritat toate florile lumii…

Sora mea 4Ultimii ani de viaţă a Lidiei Andrei Moraru au fost mai trişti, plini de boli şi suferinţe. Boala”profesională” de pedagog, de vârstă şi dorul de nepoţi şi strănepoţi i-au albit părul, iar într-un târziu i-au luat şi graiul…dar a ajuns să se bucure  alături de mine de prima mea carte apărută la Iaşi în 2008 „Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia”, putea ore întregi să o mângâie cu palma, să o răsfoiască, să citească…

mama 16La 9 ianuarie 2009 inima mamei s-a oprit. A murit în ochii mei fără să mai pot face ceva pentru ai susţine viaţa. Am plâns mult, fiindcă înţelegeam că nu mai am nici un părinte. Apoi am telefonat-o pe sora meaSilvia şi i-am comunicat cea mai tristă veste din viaţa noastră.

Lidia Andrei Moraru, mama noastră, a fost înmormântată la 11 ianuarie 2009 la Cimitirul Doina.

Am scris aceste rânduri cu mare tristeţe, mă consideram dator să scriu toate acestea, deoarece dacă nu voi face eu acest lucru, cine-l va realiza? Am încercat să fiu obectiv şi nepărtinitor, dar ce s-a primit- judecaţi dumneavoastră.

Anul acesta, la 24 mai  2013 ar fi împlinit 81 de ani. Mama a rămas în memoria noastră că o lumină care luminează tunelul vieţii noastre triste, la care ne-au adus clanurile mafiotice  de toate culorile.

O simplă întâmplare mi-a făcut  cunoştinţă cu un Om Deosebit pe nume Boris Vasiliev, un bătrânel plin încă de energie, fost deportat, care a învăţat la Şcoala Pedagogică din Orhei cam în perioada când a învăţat şi mama mea. Am fost plăcut surprins  atunci, când  DomnulBoris Vasiliev mi-a dăruit cartea sa(ediţia 2) „Stalin mi-a furat copilăria”, scriindu-mi o dedicaţie:

 „ Celui mai inteligent, elegant profesionist  şi mare patriot, Domnului Alexandru Moraru. Cu drag, Autorul(semnat) 29.10.2012”

35

Culmea a fost atunci când, răsfoind cartea Domniei sale, la pagina 301 am dat de o fotografie „Un grup de studenţi dansatori de la Şcoala Pedagogică din Orhei”

În această fotografie am recunoscut-o pe mama!(prima din stânga). I-am spus domnului Vasiliev şi acestuia i s-a umplut ochii cu lacrimi. M-a cuprins şi mi-a spus că a cunoscut-o bine pe mama mea, deoarece ea era intr-o grupă cu viitoarea lui soţie, doamna Alexandra Petică( Vasiliev). A mai menţionat că Liduţa(aşa-i spuneau ei mamei) a fost una din cele mai frumoase fete de la Şcoala Pedagogică din Orhei din respectiva perioadă.

Am avut de trăit nişte emoţii frumoase şi de mândrie pentru mama mea, chiar dacă nu mai este în viaţă !

Zilele trecute m-a telefonat sora mea, spunându-mi că ar fi bine să mergem să vedem nişte modele de monumente, pentru a alege ceva pentru mormântul mamei şi mai trebuie să ne gândim nişte versuri pentru a fi scrise pe acest mormânt, ştiind că pe monumentul tatălui eu am fost autorul inscripţiei.

  Cu regret, inspiraţie de a scrie versuri nu prea am avut niciodata, cu toate că „experienta” anterioară a fost o reuşită…am rugat-o pe soţia mea, Maria Botnaru, o Femeie talentată şi absolut Excepţională să mă ajute în această privinţă şi se pare că a ieşit ceva reuşit:

” Ca un izvor,

prin însetat de-nțelepciuni ogor,

M-am scurs în sufletul de prunc,

lumina cărții s-o aduc.

O inimă de caldă pâine

Vă las în ziua cea de mâine,

Un clopot de-amintire să vă fie

Și să Vă apere, să Vă mângâie…

 

Din drag de lume-am fost la datorie,

Om,  mamă,   profesoară  și  soție… “

Mai frumos şi mai adevărat despre mama mea nu se poate de spus…

Memoria… este urma care mai rămâne despre Om!

                           ALEXANDRU MORARU

Anunțuri

Despre satexceptional

istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, autor şi editor al multor culegeri de documente de arhivă, peste 400 articole ştiinţifice publicate în multe reviste prestigioase, cum sunt " Historia", "Magazin istoric",Analele Ştiinţifice al USM, Artemis, Literatura şi Arta etc. deţine 7 portaluri în Internet, principalul şi prestigiosul fiind Secretele istoriei cu Alexandru moraru (www.mazarini.wordpress.com)
Acest articol a fost publicat în DOCUMENTE DESPRE SATUL JEVRENI, FOTOGRAFII ŞI AMINTIRI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s