IN MEMORIAM TATĂLUI MEU, VALERIU ION MORARU (1-2)

IN MEMORIAM TATĂLUI MEU, VALERIU ION MORARU (1-2)

Intemeietorul si directorul Muzelui de istorie din c. Jevreni Criuleni Valeriu Ion MoraruValeriu Ion Moraru (24.12.1925- 02.02.1988), istoric, profesor de istorie şi ştiinţe sociale, şef de studii (8ani), directorul Şcolii medii din satul Jevreni, Criuleni (14 ani), întemeetorul primului Muzeu de istorie şi etnografie al satului Jevreni, Criuleni, primul director al muzeului. A insistat şi a trimis la studii sute de tineri şi tinere din Jevreni la diferite instituţii de învăţământ mediu-special şi superior, a organizat şi realizat sute de excursii pentru copiii  şi tineretul din satul Jevreni, Răculeşti şi Bălăşeşti pentru a lărgi orizontul acestora, a depus efort major pentru a mări fondurile bibliotecilor din localitate (şcolară şi sătească); pe tot parcursul vieţii s-a bucurat de autoritate în sat şi raionul Criuleni.

Tatăl tatălui meu, adică bunicul Ion Alexandru Moraru s-a născut la 3 (8) iulie 1884 în satul Capaclia, Judeţul Ismail. Părinţii lui Alexandru Andrei Moraru şi Maria Eftemie Moraru erau români de religie ortodoxă. (Arhiva Naţională a RM, F.211, inv.20, d.27, f.763)

Valeriu Ion Moraru (in dreapta) cu sora sa Maria

Unui cercetător ştiinţific o fotografie poate să-i  spună multe. Calitatea pozei, evenimentul, vestimentaţia  ne poate spune în majoritatea cazurilor din ce familie provin  cei fotografiaţi şi multe altele. În faţa Dumneavoastră aveţi una dintre primele fotografii al tatălui meu Valeriu Ion Moraru  în anii copilăriei.Pe tricicletă se află el, iar alături stă cuminte pe scăunel sora sa mai mică, Maria. Fotogragia a fost executată prin anii 1933-1934 la Chişinău. Hănuţele „la modă” a anilor 30 al secolului XX, curate şi bine îngrijite vorbesc despre faptul,  că aceşti copii aparţin unei familii de intelectuali înstăriţi. Chiar şi ţinuta acestor copii drăguţi ne vorbeşte despre  buna educaţie din cadrul familiei şi grija părintească faţă de ei. 

Tatăl meu, Valeriu Ion Moraru (în unele documente Valerian) a fost un om cuminte, un român înflăcărat, căruia Dumnezeu i-a dăruit vocaţia de a fi un excelent cunoscător al istoriei, literaturii române, ruse şi franceze, picturii şi sculpturii clasice mondiale.

De mic copil până la vârsta de pensionare a fost un pescar strălucit, cunoştinţe care  i-au fost de folos în anii deportării 1941-1948 în Siberia de către autorităţile sovietice de ocupaţie.

Tatăl Valeriu Ion Moraru cu sora mea Silvia

Tata era acela, care din salariul modest de profesor de istorie, apoi şef de studii, director de şcoală îşi cumpăra multe cărţi- monografii, romane istorice, culegeri de documente, albumuri de artă plastică, dicţionare sau alte cărţi despre apicultură, pomicultură sau viticultură. Pentru el, cartea n-a fost niciodată podoabă pentru mobilier, ci o hrană informaţională şi spirituală permanentă. În majoritatea cazurilor într-o noapte începea şi finisa de citit un roman istoric destul de voluminos, fapt care ne convinge că citea foarte repede.

Citea în română şi „moldovenească”(adică româna stâlcită cu multe rusizme şi caractere chirilice), în limba rusă şi  uneori franceză. Citea foarte mult, rupând cu nepăsare din timpul rezervat somnului.

Câteva cuvinte despre fizicul tatălui meu. La înălţime era de un metru 75 şi avea vre-o  65 kg. A fost un om uscăţiv, cu un intelect avansat, fapt care se observa şi  după fruntea lui lată. Spre mirarea multora era un bărbat sănătos şi foarte rezistent. Nu prea a stat prin spitale. În copilărie a fost odată grav bolnav, dar a învins boala cu ajutorul mamei sale Parascovia, prima Femeie învăţătoare din sat, dar şi o excelentă cunoscătoare a medicinii populare şi naturiste. Rare ori răcea şi atunci purta boala „pe picioare”, adică nu obişnuia să stea „la pat”. E greu să-mi amintesc când vre-o dată să-l fi văzut să înghită pastile sau să i se facă injecţie. Până în ultima clipă a avut toţi dinţii sănătoşi.

Ce-i drept, uneori noaptea se trezea şi sărea într-un picior (avea uneori „cârcei” la picioare, din cauza frigului şi apei de ghiaţă pe care l-a tras în Siberia, fiind deportat  de adolescent, împreună cu  tatăl şi fraţii săi, fiind forţat să muncească ca pescar.                               

Ion Alexandru Moraru, bunicul meu

Câteva cuvinte despre familia tatălui meu, contribuţia bunicului meu la Marea Unire din 1918 şi deportarea familiei în Siberia…

M-am născut într-o familie de intelectuali  din a şasea generaţie, care în 1941 au fost arestaţi şi deportaţi în Siberia de autorităţile  de ocupaţie sovietive.     Bunelul meu, Ion Alexandru Moraru, a fost om cu stare, avea în posesie 100 ha de pămînt bun, la Ustia, Zolonceni şi Ohrincea, din părţile Criulenilor. Cea mai mare parte de pămînt, era ocupată cu vii şi livezi, că-i plăceau viile şi livezile, mai puţin – cu cerealiere. Bunelul făcea vin mult şi bun, usca fructe, le comercializa. Într-un cuvânt, nu prea avea nevoie de nimic.

         Bunelul Ion Moraru era membru al Partidului Naţional-Ţărănesc. Dar care ţăran mai înstărit nu era membru al acestui partid? Însă vin ruşii în 1940 şi califică acest partid contrarevoluţionar. Contra cărei revoluţii? ne-am întreba noi acum.

         Calificativul de „activitate contrarevoluţionară şi spionaj”, însă, pus pe el de noii stăpâni ca stigmat criminal, doar cu cîteva zile înainte de începerea războiului, l-a costat viaţa. În 1941, la 13 iunie, împreună cu feciorii Alexandru, Valeriu (tatăl meu), Nicolae şi fiica Maria au fost încărcaţi în vagoane de transportat vite şi duşi în regiunea Tiumen. La Sverdlovsk capul familiei a fost separat de ceilalţi. Aşa prevedea regula acelei represiuni. De fapt, Ion Moraru, „conform hotărîrii consfătuirii excepţionale” din 4 noiem. 1942, aici, la Sverdlovsk, la 19 ianuarie 1943, a fost împuşcat. După cum s-a aflat mai târziu.

Tatăl meu Valeriu Ion Moraru (dreapta) cu fratele mai mic Nicolae

La 13 iunie 1941, în toriul nopţii, în casa lui Ion Moraru din Ustia, Criuleni, situată chiar pe malul Răutului, au intrat cîţiva militari, printre care şi şeful NKVD-ului din Criuleni, Pavlenco, şeful secţiei de învăţământ Criuleni, Litvinenco şi un ostaş cu steluţă pe chipiu. Cu ei erau şi doi comsomolişti. Stăpânul casei, luat prin surprindere, a fost aşezat, dezbrăcat cum era, în mijlocul odăii. Şeful NKVD-ului, Pavlenco, a dat citire unei hârtii în limba rusă în care era învinuit că este duşman al poporului, apoi a ordonat ca în timp de 15 minute toţi ai casei, adică tatăl cu cei 4 copii ai săi, să se îmbrace, să strângă obiectele de primă necesitate şi să urce în căruţă.

Când se luminase de-a binelea, cei cinci  „duşmani ai poporului”, Nicolae,în vârstă de 9 ani, Maria – de 10 ani, Valeriu (tatăl meu) – atunci de 14 ani şi Alexandru – de 26 ani, împreună cu tatăl lor şi bunicul meu erau deja urcaţi într-un mărfar din gara Chişinău. În drum spre destinaţie, copiii familiilor au fost separaţi într-un vagon, agăţat la „coada” trenului. Ajuns în oraşul Sverdlovsk, transportul şi-a urmat calea fără ultimul vagon…

După un demers la Ministerul securităţii naţionale al Republicii Moldova am primit adeverinţa privind soarta cet. Ion Alexandru Moraru, născut în 1884 în comuna Capaclia, raionul Cantemir, Republica Moldova, cu domiciliul permanent până la arestare în comuna Ustia, raionul Criuleni (aproape de Nistru), a fost arestat la 13 iunie 1941 ca fost „membru activ al unui partid contrarevoluţionar” şi, conform hotărârii Consfătuirii excepţionale de pe lângă NKVD al URSS din 4 noiembrie 1942, este împuşcat la 19 ianuarie 1943 în oraşul Sverdlovsk, Federaţia Rusă.

img151Alex 3

 Scriu aceste cuvinte cu tristeţe, recunoştinţă  dar şi  cu mândrie pentru Neamul meu, Neamul Morarilor, care s-a dovedit a fi oameni de treabă, buni români şi patrioţi. Am aflat despre activitatea şi soarta bunicului meu Ion, numai după ce am început să lucrez la Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fapt care s-a produs în aprilie anul 2000.Iniţial funcţia mea se numea colaborator ştiinţific superior,care în scurt timp s-a modificat în specialist principal, apoi în funcţia de de şef secţie.

Din investigaţiile documentare făcute de mine au aflat o mulţime de lucruri interesante şi pline de mândrie pentru înaintaşii mei.Majoritatea din cele aflate au fost publicate de mine în gazeta raională „Biruitorul”(apoi”Opinia”) 1990-1991, în„Revista Română”(nr.3, noiembrie 1996), în  revista”Glasul Naţiunii”(nr.40 din 24 octombrie 2002), în Enciclopedia”Localităţile Republicii Moldova.Jevreni,”vol.7 Chişinău. 2007, etc.

Descoperirea cea Mare despre  activitatea  bunicul meu Ion Alexandru Moraru a fost făcută în articolul ştiinţific al neobositului cercetător ştiinţific,dr. Mihai Taşcă întitulat”Moţiunea de Unire a Judeţului Orhei cu Vechiul Regat (25 martie) publicat în  revista” Destin Românesc”(nr.1 din 2008, pag. 17-25).

Autorul  a demonstrat prin documente de arhivă,că înainte ca să fie votat Actul Unirii în Parlamentul Basarabiei, Sfatul Ţării, Unirea a fost votată în Adunările Judeţene până la data de 27 martie 1918. În cazul judeţului Orhei Unirea  s-a votat la 25 martie 1918. În lista consilierilor prezenţi la şedinţa ordinară a celei de-a IXL Adunări a Zemstvei  Judeţului  Orhei, care au votat Unirea cu  Patria Mamă, România, la numărul 50 este înscris şi  Moraru Ion Alexandru, membru al Upravei Zemstvei, român.(pag. 24 din articolul nominalizat).

Am citit acest articol de câteva ori, deoarece nu-mi venea a crede ochilor,că bunicul meu personal şi-a adus aportul la Marea unire a tuturor românilor din 1918. Lacrimi de emoţie şi bucurie am avut atunci  când am înţeles, că  Marea dragoste faţă de limba română, de istoria românilor, de tot ce e românesc vine la mine şi copiii mei prin gene de la bunicul meu Ion Alexandru Moraru, agricultor şi învăţător din satul Ustia, Criuleni, care a contribuit prin votul său la realizarea  idealului naţional.

Dar să revenim în 1941. Trenul îşi urma drumul. Supraîncărcat, arestaţii sufereau de frig şi foame, sete, boli şi păduchi. Câteva zeci de surghiuniţi şi-au dat sufletul, chiar în tren. Copiii lui Ion Moraru din Ustia a s-au dovedit tari şi au ajuns în orăşelul Bâstrâi, regiunea Tiumeni. Întreaga povară a existenţei a căzut pe spatele celor  doi fraţi mai mari – Alexandru şi Valeriu. Cei mai mici, Maria şi Nicolae, îndeplineau munci auxiliare legate de pescuit, cârpirea plaselor de pescuit, curăţirea peştelui ş.a. Ziua de muncă ajungea la 17 ore. Alexandru şi Valeriu pescuiau peşte „pentru front”. Cu regret, la mijlocul anului 1942 Alexandru, sublocotenent al Armatei Române, învăţător, poet, care încă în perioada anilor 1938 – 1940 a publicat un şir de poezii în revista „Speranţa” (pentru confirmare vezi revista indicată, nr.11 din 1938 ş.a.), în condiţii misterioase, s-a înecat în  râul Obi. Tatăl meu, Valeriu Moraru a rămas stăpânul acestei familii de 3 persoane, care îndeplinea zilnic un volum de muncă supraomenesc, pentru a întreţine sora şi frăţiorul mai mic. Nu odată a fost înşelat la cântar: de fiecare dată însă observa înşelăciunea şi se revolta, fiind apoi bătut de cei doi mujici care se considerau brigadieri.

Extres din Cartea Memoriei vol.II

În 1947, toamna târziu, cei trei fraţi care au supraveţuit s-au întors în Basarabia. Casa părintească fiind confiscată de regimul stalinist, s-au stabilit la cele mai apropiate rude, care locuiau în satul Jevreni.

Să nu gândiţi însă că aici s-au terminat pribegiile şi chinurile celor „trei duşmani ai poporului”. Sigiliul sîngeros al stalinismului i-a urmărit toată viaţa. Sunt multe de spus. Important este că au ştiut să înfrunte cu demnitate toate încercările sorţii. Au absolvit toţi Şcoala Pedagogică din Orhei; apoi, Valeriu (tatăl meu) – facultatea de istorie, iar Maria şi Nicolae – facultatea de geografie.

Am scris despre ei nu numai din spirit de rudenie, consider că e o datorie a tuturor să nu-i uite pe cei care au suferit mai mult decât dânşii. Ion Moraru – bun gospodar, om cu o cultură aleasă, întemeietorul căminului cultural din Ustia, Criuleni, fost funcţionar în Parlamentul României în perioada interbelică din partea Partidului Ţărănesc, om cu aspiraţii democratice, cunoscător al limbilor rusă şi franceză, fără nici o vină – arestat şi împuşcat. Fiul, Alexandru, poate un viitor poet cu renume, înecat în apele râului Obi; Valeriu, care a mai trăit după pensionare un singur an, iar Nicolae, nici atât. Astăzi în viaţă nu mai este nimeni din ei, deoarece şi Maria, fiica lui Ion Moraru, obosită, bolnavă şi îmbătrânită înainte de vreme a plecat în lumea celor drepţi.

 Zilele acestea am sărbătorit aniversarea de la Marea Unire a Basarabiei cu Ţara. Un sentiment de mândrie mă  ţine în suspans, deoarece bunicul meu,Ion Alexandru Moraru a contribuit şi el punând acea cărămidă modestă la Marea Operă a Întregirii Neamului Românesc in 1918. Rămân cu convingerea, că copiii mei, nepoţii mei şi cei care vor veni, vor fi demni să poarte numele Moraru, care se identifică cu Bun Român. (va urma)

                                                               Alexandru Valeriu Moraru (Chişinău)

SURSA: http://www.mazarini.wordpress.com

Anunțuri

Despre satexceptional

istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, autor şi editor al multor culegeri de documente de arhivă, peste 400 articole ştiinţifice publicate în multe reviste prestigioase, cum sunt " Historia", "Magazin istoric",Analele Ştiinţifice al USM, Artemis, Literatura şi Arta etc. deţine 7 portaluri în Internet, principalul şi prestigiosul fiind Secretele istoriei cu Alexandru moraru (www.mazarini.wordpress.com)
Acest articol a fost publicat în AŞA CUM ESTE:, DOCUMENTE DESPRE SATUL JEVRENI, FOTOGRAFII ŞI AMINTIRI, ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE, POEZII DESPRE SATUL JEVRENI, CRIULENI, ŞCOALA ŞI CULTURA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la IN MEMORIAM TATĂLUI MEU, VALERIU ION MORARU (1-2)

  1. Pingback: LAURA- POEZIA VIEȚII MELE | Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s