Dumnezeu s-o ierte, dar n-a fost regina României!

Pa_AnaServilism total faţă de de străini! Terminaţi odată cu ploconeala în faţa fantomelor trecutului, care au făcut mult rău Ţării. Monarhia din România a murit cu 69 de ani înainte morţii Anei de Bourbon, „titularizată, fără nicio bază istorică şi legală – regină a României. Membrii familiei regale sînt doar nişte paraziţi care au aterizat cu cîntec în România după lovitura de stat din 1989 şi cărora li s-a cadorisit cu nemiluita averi de tot felul – de la pămînturi la palate, inclusiv bunuri de patrimoniu! A murit un om, o cetăţeancă franceză de religie romano-catolică, soţia unui ex- rege trădător care ne-a vîndut bolşevicilor şi a deschis porţile Armatei Roşii şi comunismului în ţară. Fie-i ţărîna uşoară, cum spunem noi, creştinii. A fost o mamă ca atîtea miliarde, tot respectul pentru asta, dar. Atît! Dar ca să fie înmormîntată în pămîntul patriei române, cu onoruri militare şi cu doliu naţional, să li se construiască un mausoleu în cetatea istorică de la Curtea de Argeş, e un afront adus Istoriei Românilor şi marilor personalităţi româneşti care au fost conduse la groapă cu tristeţea şi respectul poporului. Soţia fostului rege, cel care a refuzat graţierea patriotului-mareşal Ion Antonescu nu are aceste drepturi. „Chiar aşa, s-a căsători cu un fost rege, nu a avut picătură de sânge românesc în vene, nu s-a străduit să înveţe câteva cuvinte în limba română. A cui regină? Poate a bărbatului său, în nici un caz a românilor. Ce doliu naţional? A activat în folosul statului român? Nu! Au venit toţi ca nişte corbi de pradă, pentru a oprima din nou poporul român. Dacă îi sunt atât de dragi, să ţină individual doliu Johannis, Cioloş Guvernul şi Parlamentul de hoţi. Cât despre mine, ca un bun ortodox mă rog lui Dumnezeu să o ierte şi să-i ierte toate păcatele”, a scrie Ioan Florescu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Ana a devenit soţia fostului rege trădător după o jumătate de an de la abdicarea acestuia

Lui Antonescu îi recunosc toate meritele istorice, pentru lupta sa cu ruşii şi reîntregirea Ţării. Fostul rege n-ar fi trebuit să primească de la statul român nici măcar o pensie de agricultor! Habar nu avea, nici nu-l interesa cît de greu trăiau ţăranii români! După ’89, a zis precum Lăpuşneanul: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”-â. Numele Anei de Bourbon-Parma, care nu ştia decît să pronunţe „pa” şi „la revedere”, în limba română (Dumnezeu s-o odihnească, dar nu pe cheltuiala românilor, nu e drept), a cotropit prima pagină a ziarelor prin publicitatea agresivă făcută de jurnaliştii dresaţi să mintă. La trecerea la cele veşnice a soţiei fostului rege Mihai, se cuvine să oferim publicului adevărul. România este Republică, cetăţeanul Mihai nu mai e rege de 69 de ani! A abdicat în 1947, deci nu are dreptul să fie numit rege astăzi. A plecat din ţară în urma actului de trădare de la 23 August, negociindu-şi plecarea cu ruşii. Adică, nu aşa cu mîna goală, ci cu cîteva vagoane de tren încărcate cu valori. S-a căsătorit cu Ana de Bourbon-Parma la Atena şi au trăit în Elveţia, puţin, prin Marea Britanie şi cînd îşi încasa renta, prin Statele Unite…. Deci, care regină? Ana a devenit soţia unui fost rege la o jumătate de an după abdicare. În momentul căsătoriei, Mihai nu mai era rege, Iar soţia sa, Ana, nici nu călcase în România. Acolo, în Elveţia s-au născut cele cinci fete cucuiete, care, nici ele, nu aveau cum să mai fie prinţese, din moment ce Mihai nu mai era rege. Ca să nu mai vorbim despre fiica Irina, condamnată în SUA pentru trafic de droguri şi lupte ilegale cu cocoşi!

O gaşcă de fripturişti

Putem vorbi de un fost rege străin de neamul românesc, cu origine incertă, a cărui soţie, Ana, nu are nici cea mai mică legătură cu România. Ana de Bourbon nu a fost regină pe tronul României, nu a avut cetăţenie română şi nu a fost de religie ortodoxă. Nu mai minţiţi cu atîta obrăznicie, nu ne mai intoxicaţi, ni se face silă de servilismul vostru, nu mai aburiţi generaţia tînără, n-o mai induceţi în eroare cu aceste falsuri istorice condamnabile. România şi Biserica Ortodoxă Română nu au nicio o obligaţie morală faţă de o străină care nu a făcut nimic pentru România, dar e înmormîntată în pământul României. De regulă, familia îşi îngropaă mortul! Ce treabă are Statul cu familia unui fost rege? Familia ex regelui s-o înmormînteze pe cheltuiala proprie. Cine naiba ne-a adus nouă, pe cap, această gaşcă de fripturişti care se autointitulează nobili şi regi imaginari ai unei republici, o gaşcă de oportunişti, veniţi în ţară cu pretenţia retrocedării unor domenii care nu le aparţin, veniţi după pomeni şi onoruri nemeritate? După cum se spune, prost nu este cel care cere, ci acela care dă!

„Prostia e la modă, mulțimea o inghite mereu”

Ce funeralii naţionale, ce onoruri militare, dacă Ana nu a fost nici măcar cetăţean român? Auziţi, înmormîntare cu reguli şi interdicţii drastice, de ce te cruceşti! Fără telefoane şi drept de fotografiere, fără copii în cărucior, fără sacoşe, fără ţigară aprinsă, fără genţi, cu buletinul la purtător. Probabil, de teama teroriştilor ISIS sau a puciştilor lui Erdogan… să nu dezgroape morţii. Guvernul şi statul nu se preocupă de eradicarea sărăciei din România, de salariile şi pensiile de lumea a treia, dar se dau în stambă la moartea unor străini de ţara şi cauzele ei? Aţi uitat că Mihai a semnat Declaraţia de la Budapesta prin care nemernicii semnatari voiau să rupă Transilvania de trupul Ţării! Altă trădare, nu-i aşa! Şi ca să închei apoteotic, Francois scrie pe ziare.com. „Acești pretinși tipi care se cred viță regală, sunt de fapt niște șarlatani care sute de ani au jefuit țăranul roman așa cum fac și actualii conducători și clica lor. De ce să le urăm de bine? Cine știe istoria reală a acestei Case Regale, știe că nemțălăii au venit cu un geamantan și acum au moșii și averi pe spatele oamenilor, așa cum fac și neciopliții Traian Băsescu, Klaus Iohannis, Victor Ponta, generalul Izmană, guvernul și toată clica parlamentului care, ca niște viermi, subjugă și mai mult o țară și așa falită. Prostia e la modă, mulțimea o inghite mereu”. Bravo, Francois! Adevărul despre aşa zisa casă regală, bazat pe realităţi istorice, îl veţi găsi în mai vechile mele editoriale[1].

Maria Diana Popescu   

Grafica – Ion Măldărescu

SURSA: http://www.art-emis.ro
––––––––––––––––
[1] http://www.art-emis.ro/editoriale/1262-care-rege-care-print.html
2 – http://www.art-emis.ro/editoriale/1692-mihai-viteza-urmarit-cu-pobeda-si-doua-avioane.html
3 – http://www.art-emis.ro/editoriale/695-vocea-poporului.html
4 – http://www.art-emis.ro/editoriale/713-vocea-poporului-2.html
5 – http://www.art-emis.ro/editoriale/491-monarhia-din-import.html
6 – http://agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Regele%20ah%20regele%20de%20MDP%20Agero%202016.htm

Anunțuri

Despre satexceptional

istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, autor şi editor al multor culegeri de documente de arhivă, peste 400 articole ştiinţifice publicate în multe reviste prestigioase, cum sunt " Historia", "Magazin istoric",Analele Ştiinţifice al USM, Artemis, Literatura şi Arta etc. deţine 7 portaluri în Internet, principalul şi prestigiosul fiind Secretele istoriei cu Alexandru moraru (www.mazarini.wordpress.com)
Acest articol a fost publicat în ARTICOLE ŞI SCHIŢE, AŞA CUM ESTE:, FOTOGRAFII ŞI AMINTIRI, INFORMAŢII INTERESANTE DIN ŢARĂ ŞI LUME, ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Dumnezeu s-o ierte, dar n-a fost regina României!

  1. Gio zice:

    sunteti neinformati .strabunicul meu a fost taran si mi-a povestit ce bine era in timpul Monarhiei aveau aur bani si mergeau des in Budapesta la cumparaturi. strabunicul a luptat si in cele doua razboaie . adevarul va invinge oricat ati incerca sa sustineti comunismul.Casa Regala a adus imagine si admiratie tarii noastre .

    • Ba sunt prea bine informat, stimat domn sau doamna ANONIMA! Eu, care sunt autorul volumului Victimile Terorii Comunicte din Basarabia. Documente secrete sovietice, pe mine ma invinuiti in sustinerea comunismului? Sunt specialist in materie istoric- arhivist, si regret ca nu va placut articolul, desi nu eu l-am scris, ci colega mea exceptionala Doamna Diana Maria Popescu. Cat ține de Dumneavoastră, am înteles nibelul DVS informațional și intelectual…din acest motiv, cred ca nici acum nu este tarziu sa mergeti la Budapesta dupa cumparaturi…iar cand gasiti timp, mai citiți portalul Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru si revista Art-emis.ro si aveti sanse sa stiti si DVS. ceva din istorie și documente, dar nu din spusele strastrabunicului! Seara frumoasa anonimatule!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s