ENCICLOPEDIE A MONUMENTELOR DUSPĂRUTE  PRIN VIOLENȚĂ…  

Cartea familiei inteligente

ENCICLOPEDIE A MONUMENTELOR DUSPĂRUTE  PRIN VIOLENȚĂ…

 

La 16 octombrie 2018 în incinta Bibliotecii Centrale a BM ”B.P.Hasdeu” a avut loc o lansare de carte de zile mari. O carte de excepție, semnată de un tânăr autor, care de și este la primul botez de carte, a pășit cu dreptul și a lansat un volum deosebit și foarte așteptat de publicul larg, dar și de specialiști.

Mai întâi și la început Părintele Buburuz a rostit Tatăl Nostru și a felicitat autorul cu acest succes editorial.

Lucrarea se numește Războiul Monumentelor și cuprinde perioada cronologică 1918- 1944, iar geografic, au intrat provinciile istorice ale României: Basarabia, Bucovina de Nord și Transnistria. Autorul acestel lucrări minunate este juristul Iulian Rusanovschi, avocat de profesie și vocație, un Om de mare cultură și inteligență, și respectiv patriot înflăcărat, care nu cu vorba, ci cu fapta devedește acest lucru zi de zi.

 

Am avut onoarea să fiu moderatorul acestui eveniment și în întroducerea mea la subiect am menționat, că această carte prea mult și-a așteptat apariția, fiindcă articole răzlețe la această temă au apărut mai multe, dar o sinteză serioasă, bine documentată, bine structurată și cu concluziile respective de rigoare. Nu am uitat să spun, că un mare bărbat al neamului nostru, regretatul dr. Nicolae Costin, primarul municipiului Chișinău a fost acel neînfricat, care a început a face ordine în monumentele orașului, eliminînd din inima capitalei monumentul lui Lenin, plasându-l la periferia orașului, fără ai provoca vre-o stricăciune. Acest mare patriot pre numele Nicolae Costin a avut o soartă tragică, fiind omorât prin radiație, iar nu mult timp după moartea lui, a murit și șoferul primărie care-l transporta.

 

Se pare că acest caz a speriat pe toți următorii funcționari, deoarece, chiar dacă municipiul este împresurat cu zeci și zeci de monumente sovietice, nimeni n-a mai indrăznit să se atingă de monumentele lui Stalin, Hrușciov, Brejnev etc. Evident că aici cu succes se înscrie și lașitatea și frica moldovenilor din părțile locului, îngrijită și dezvoltată cu prisosință de autoritățile sovietice.

Am vorbit celor adunați și despre faptul, că monumentele naționale nu prea au dreptul la viață și în zilele noastre, dând exemplul, că în clădirea actualei Biblioteci Municipale”B.P.Hasdeu” anterior a fost hotelul și restaurantul ” Elveția”, în care în diferite perioade istorice a fost vizitat de mari și celebre personalități, inclusiv Mareșalul Ion Antonescu, care a servit masa de două ori în respectivul restaurant, iar în hotelul cu același nume a dormit o noapte. Mai mult decât atat, în această sală, unde se petrece acest eveniment la 31 mai 2016 a avut loc prima Conferință Științifică din tot spațiul românesc cu titlui”Mareșalul Ion Antonescu în istorie și istoriografie”, la care au participat oameni de știință din Republica Moldova și România.În anul următor, susținut de câțva prieteni și marele patriot, președintele Asociației”Tighina” am izbutit să scoatem de sub tipar volumul”Materialele Conferinței Științifice ”Mareșalul Antonescu în istorie și istoriografie” din 31 mai 2016, Chișinău” și opera de artă, bazorelieful Mareșalului Ion Antonescu turnat în bronz și fixat pe o placă comemorativă din granit roșu. Păi uitați-vă, că acest bzorelief nu are loc în această sală, dar în afara clădirii, încă până în prezent stă atârnată placa propagandistică sovietică ”comemorativă”, cum sovieticii ne-au ”eliberat” în anul 1944….Aberații de ale ocupanților sovietici….

Din acest motiv, problema monumentelor rămâne o problemă majoră, deoarece monumentele sunt nu numai opere de artă, arhitectură și istorie, ele poartă o încărcătură informațională deosebită, dezvoltă spiritul patriotic, sau invers…..

După aceasă întroducere, în fața publicului a fost invitat autorul acestei reușite cărți domnul Iulian Rusanovschi, care a vorbit despre istoria apariției acestui volum și despre cei 6 ani de cercetare istorică de arhive, numeroaselor deplasări de la fața locului, munca dificilă din arhivele din România și Republica Moldova. Domnia sa a mulțumit soției pentru răbdarea, înțelegerea și susținerea lui, echipei de oameni de știință, care l-au ajutat în culegerea informațiilor necesare. În încheiere, autorul a mulțumit respectuos doamnei dr. Mariana Harjevschi, director general al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”, prezentă la acest eveniment cultural și lui Alexandru Moraru, moderatorul evenimentului.

În fața publicului au mai vorbit: domnul Iurie Colesnic, dr. Silviu Tabac, Ion Ștefăniță, Anatol Petrencu, Ion Negrei, Alexandru Ganenco și alții.

Alexandru MORARU, moderatorul evenimentului, istoric, publicist

IMAGINI: Biblioteca Centrală a BM ”B.P.Hasdeu”

Reclame

Despre satexceptional

istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, autor şi editor al multor culegeri de documente de arhivă, peste 400 articole ştiinţifice publicate în multe reviste prestigioase, cum sunt " Historia", "Magazin istoric",Analele Ştiinţifice al USM, Artemis, Literatura şi Arta etc. deţine 7 portaluri în Internet, principalul şi prestigiosul fiind Secretele istoriei cu Alexandru moraru (www.mazarini.wordpress.com)
Acest articol a fost publicat în ARTICOLE ŞI SCHIŢE, BISERICA, INFORMAŢII INTERESANTE DIN ŢARĂ ŞI LUME, ISTORIA NOASTRĂ, UN JEVRINEAN LA..., ŞCOALA ŞI CULTURA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s