ALEXANDRU MORARU- ÎN LABIRINTUL DOCUMENTELOR SECRETE

NOUTĂȚI EDITORIALE: ALEXANDRU MORARU- ÎN LABIRINTUL DOCUMENTELOR SECRETE

 

 

Noul volum este dedicat copiilor și nepoților autorului. Cartea a apărut în format A4 conține  356 de pagini cu o îngrijire poligrafică excelentă a editurii Tipocart Print.

Conținutul cărții nu este altceva decât o selecție din cele mai reușite articole documentare și publicistice apărute pe parcursul anilor și publicate în majoritatea cazurilor în reviste, ziare dar și anuare ale unor instituții științifice. Sunt articole importante bine documentate cu materiale inedite, care dau peste cap multe minciuni istorice ticluite de istorici de curte sau dușmani direcți și indirecți ai adevărului istoric, printre care se numără kominterniștii mai noi și mai vechi, toate speciile de sioniști și sorosiști, cumpărați cu 30 de arginți de mai marii lumii.

În majoritatea lor, sunt articole scrise în baza documentelor secrete și inedite  de arhivă, deoarece autorul a muncit în arhivele statului, mai întâi la Arhiva Națională a RM apoi la Arhiva Organizațiilor Social-Politice a RM (fosta Arhivă a CC a PCM) și într-un caz și altul în funcție de șef secție valorificarea documentelor de arhivă. Fiind îndrăgostit de istorie, autorul paralel cu serviciul de bază, a studiat zeci de mii de documente importante pentru cercetarea istoriei naționale. Multe din aceste documente au fost publicate în premieră absolută în mai multe volume de carte, alcătuind culegeri tematice de documente inedite de maximă importanță în istoria națională. Printre aceste volume se numără:

În anul 2016 istoricul-arhivist și publicist Alexandru MORARU a organizat la Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu o conferință științifică inedită ”Mareșalul Antonescu în istorie și istoriografie”, eveniment dedicat memoriei celor 70 de ani de la asasinarea bravului militar și Conducător al Statului român. A fost un eveniment fără precedent.

În baza comunicărilor prezentate la acest for științific, Al. Moraru a alcătuit și scos de sub tipar”Materialele Conferinței științifice ”Mareșalul Antonescu in istorie și istoriografie”, grație domnului Efim EFROS, om de afaceri, care a sponsorizat apariția acestei cărți, deși într-un tiraj redus (80 de exemplare). Pentru a bucura cumva cititorul, vă comunic că datorită efortului prietenului Alexei Crețu, profesor universitar și al prietenului Alexei Paluță, cunoscut medic a putut fi posibilă apariția cărții cu materialele conferinței într-un tiraj mai solid, la o editură din București. Cu această ocazie, la 29 mai 2017, la Biblioteca Centrală a BM ”B.P.Hasdeu” va fi organizată lansarea acestei cărți  și publicul va primi în dar cate un volum de carte.

Să revenim la subiectul nostru. Documentele secrete, care n-au fost utilizate în cărțile lui Alexandru Moraru, au fost cu succes folosite în sutele de articole cu caracter istoric și documentar publicate în mai multe reviste și ziare. Printre acestea se numără: ” Literatura și Arta”, ”Glasul Națiunii”, ”Capitala”, ”Ziarul de Gardă”, ”Magazin Istoric”, ”Historia”, ”Țara”(Iași), ”Flux de Vineri”, ”Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova”, etc.

Pentru a provoca un interes față de noul volum al istoricului Alexandru Moraru, vă șoptim, că cartea începe cu un articol excepțional de proporții ” Cadrele bolșevicilor”, care a fost preluat de renumitul scriitor și patriot Paul Goma în renumita lucrare ”Săptămâna Roșie…”(vezi Editura Vicovia, 2009, pag. 315 – 331) și multe alte articole tăioase informațional.

La finele cărții, pe post de anexă a fost introdus și un ” album personal”, unde au fost incluse un număr mare de fotografii din viața autorului, copilăria, adolescența, anii de studenție și de activitate. Sunt și poze credem noi, mai puțin cunoscute, cum ar fi autorul alături de oameni celebri cum sunt: maestrul Eugen Doga, maestru Iulian Filip, dr. Vasile Șoimaru, profesorul Alexandru Moșanu, generalul Ion Costaș, scriitorul Constantin Dragomir și regretatul poet Ion Vatamanu, poeta Maria Botnaru, istoricii dr. Mariana Țăranu, dr. Ruslana Grosu, dr. Viorica Olaru Cemârtan, dr. Ion Negrei, profesoara Daniela Vacarciuc,  istoricul militar Sergiu Munteanu, istoricul literar, cercetătorul Vasile Malanețchi, scriitorul și publicistul Vlad Pohilă,  dr. Mariana Harjevschi, dr. Lidia Kulikovski, distinsul cărturar Iurie Colesnic, renumitul scriitor și publicist, Ion Măldărescu, poetul şi scriitorul Nicolae Dabija, publicistul și editorul Alexandru Ganenco, cunoscutul scriitor Tudor Țopa, profesorul universitar Alexei Crețu, colega Elena Șendrea, doamna Elena Pintilei, enciclopedistul Benedict Ciubotaru, profesorul universitar dr. Anatol Petrencu, doamna Mariana Pagu, colonelul (r) Anatol Munteanu, renumita interpretă Aurica Dicusară (Basarabeanca), scriitorul şi publicistul Grigore Grigorescu, prietena familiei doamna Svetlana Uncuţă, doamna Liuba Muntean, maestru Vasile Iovu și mai multe poze cu copiii și rudele apropiate.

 

În speranța că volumul va fi apreciat de specialiști și cititori, nu ne rămâne decât să felicităm autorul cu noua realizare.

Cor. portal ”Secretele Istoriei”

SURSA: https://mazarini.wordpress.com/2017/04/30/noutati-editoriale-alexandru-moraru-in-labirintul-documentelor-secrete/

Publicat în FELICITĂRI, ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE, PRIETENII SATULUI JEVRENI, CRIULENI, UN JEVRINEAN LA..., ŞCOALA ŞI CULTURA | Lasă un comentariu

DIN CALENDARUL NAȚIONAL 2017: … NĂSCUT ÎN SATUL JEVRENI, CRIULENI

Publicat în ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE, UN JEVRINEAN LA..., ŞCOALA ŞI CULTURA | Lasă un comentariu

MAESTRU EUGEN DOGA LA 80 DE ANI: IMAGINI DIN BIBLIOTECA CENTRALĂ „HASDEU”

dsc_0326dsc_0327

dsc_0329dsc_0335

dsc_0345dsc_0346

dsc_0347dsc_0353

dsc_0360dsc_0338

Publicat în FELICITĂRI, FOTOGRAFII ŞI AMINTIRI, ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE, MUZICA SUFLETULUI | Lasă un comentariu

MAESTRU EUGEN DOGA A ÎMPLINIT 80 DE ANI: MESAJ DE SALUT- ISTORICUL ALEXANDRU MORARU

Publicat în AŞA CUM ESTE:, FELICITĂRI, FOTOGRAFII ŞI AMINTIRI, INFORMAŢII INTERESANTE DIN ŢARĂ ŞI LUME, ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE, VIDEODOCUMENT | Lasă un comentariu

”ÎMPREUNĂ”- AȘA SE NUMEȘTE NOUA CARTE A SCRIITORULUI VICTOR LADANIUC

”ÎMPREUNĂ”- AȘA SE NUMEȘTE NOUA CARTE A SCRIITORULUI VICTOR LADANIUC

cu-victor-ladaniuc-la-salonul-international-de-carte-2015Cred, că mai intâi trebuie să-l felicităm pe distinsul scriitor, poet, eseist domnul Victor Ladaniuc cu noul său volum ”IMPREUNĂ”. Este o carte mai specifică, o carte cu interviuri ale multor personalități cunoscute și mai puțin cunoscute inclusiv din Republica Moldova. Cartea are 54 de interviuri, care au incăput pe 383 de pagini in format A5 apărută recent la Fundația ”Draghiștea”. Este o reusită poligrafică, executată excelent la nivel înalt cu o copertă cartonată și bine îngrijită.

ladaniuc-1-001Alături de alte nume sonore cum sunt: Ala Pugaciova, Rasul Gamzatov, Valeriu Cupcea, Igor Vieru, Gheorghe Baciu, Tudor Botnaru, Iurie Colesnic, Maria Botnaru, Vlad Ciubucciu, Ion Deordiev, Gheorghe Cutasevici, Nicolae Paliț, Aurel Marinciuc am fost onorat de autor și am acordat un interviu, care se pare ca după volum le-a depășit pe toate celelalte. Sper să fie tot așa și după calitate, dar acest lucru trebuie să-l decidă stimatul nostru cititor…În schimb sunt al doilea(după poeta Maria Botnaru) care am primit  cartea cu dedicație și autograful autorului Victor Ladaniuc, un Om de o frumusețe sufletească rară, care are la activ zeci de plachete de versuri, povestiri, eseuri, romanțe etc.

ladaniuc-moraru-8-001De fapt este a doua oară când prietenul de condei Victor Ladaniuc scrie despre mine. Prima dată a fost când a scris scrisoarea ”Devotament față de breaslă: Alexandru Moraru inserat în volumul ”Mai întâi și la inceput…”apărut la Chișinău în anul 2008 tot la Fundația ”Draghiștea”(vezi opera citată pag. 255- 271).

Publicăm mai jos articolul xerocipiat din noul volum recent apărut intitulat: ”Mareșalul Ion Antonescu a rămas în inima și memoria poporului un erou național (interviu cu Alexandru Moraru, istoric- arhivist și publicist):

ladaniuc-moraru-1-001

ladaniuc-moraru-2-001

ladaniuc-moraru-3-001

ladaniuc-moraru-4-001

ladaniuc-moraru-5-001

ladaniuc-moraru-6-001

ladaniuc-moraru-7-001

Lectură plăcută.

Cu respect, Alexandru Moraru

Publicat în FOTOGRAFII ŞI AMINTIRI, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE, ŞCOALA ŞI CULTURA | Lasă un comentariu

FIU DE ŢĂRAN AJUNS COLONEL, EDITOR ŞI PUBLICIST: ALEXANDRU GANENCO LA 75 DE ANI

OAMENI DEOSEBIŢI: ALEXANDRU GANENCO LA 75 DE ANI

     FIU DE ŢĂRAN AJUNS COLONEL, EDITOR ŞI PUBLICIST

portret-ganenco-alexandruGreu şi anevoios  a fost destinul acestui Om şi numai setea de cunoştinţe, de carte, de necunoscut, voinţa de fier, pe care a antrenat-o pe parcursul întregii vieţi l-a învrednicit să ajungă la performanţe  majore atât intelectuale cât şi profesionale.

L-am cunoscut întâmplător, nişte ani buni în urmă, când am venit la “Draghiştea” cu rugămintea de a-mi permite, ca materialul despre satul meu de baştină, Jevreni, Criuleni pentru Enciclopedia “Localităţile Republicii Moldova” să-l pregătesc eu, fiind autorul a mai multe articole despre satul meu, publicate în gazeta raională din Criuleni şi săptămânalul “ Glasul Naţiunii”. Eram in biroul publicistului şi scriitorului Victor Ladaniuc, discutam la subiectul propus, arătând o parte din material déjà publicate. La un moment dat a intrat domnul Alexandru Ganenco, s-a salutat politicos,  eu m-am prezentat, şi după câteva vorbe schimbate cu  domnul Ladaniuc, ambii au decis, ca materialul despre satul meu să fie scris de mine, lucru care ulterior s-a realizat cu succes în volumul 7 “Localităţile Republicii Moldova”.

Prima impresie despre Alexandru Ganenco a fost agreabilă, un om plăcut fizic,  ţinută cu demnitate, dar şi cu respect faţă de cei din jur, judecând după aspectul său, era evident că practică sportul, cu o vestimentaţie clasică de bărbat,  bine îngrijită. Mi s-a părut că are intelect şi inteligenţă avansată, dar cam zgârcit la vorbă…

Datorită colaborării mele cu Fundaţia “Draghiştea”, cu distinşii prieteni  Victor Ladaniuc şi Tudor Ţopa, am avut fericita ocazie să-l cunosc mai bine şi pe  domnul Alexandru Ganenco- membru fondator al “ Draghiştei”, un om absolut excepţional sub toate aspectele, care şi-a adus şi aduce  contribuţia sa esenţială la dezvoltarea şi prosperarea fundaţiei respective.

portret-ganenco-alexandru-2Născut în focul războiului, la 5 februarie 1942 în satul Carahasani, Ștefan-Vodă într-o familie de țărani cu mulți copii, tânărul Alexandru își face studiile la școala de 7 ani din sat, apoi la școala medie din s. Slobozia, după care  ulterior merge la facultatea de istorie a Universității de Stat, pe care o absolvește cu bine, deoarece i-a plăcut istoria încă de mic copil. După facultate, își satisface serviciul militar în armata sovietică, fiind încorporat la marină. Anume aici, la flota maritimă și-a călit nu numai fizicul, dar și moralul, voința, felul de a fi.

Lucrează director de școală în satul Cerlina, Soroca, apoi în școala nr. 5 din orașul Soroca. Ulterior este ales la diferite funcții în organele comsomolului, apoi in organele de partid din raioanele Soroca și Râșcani.

După o perioadă de timp, Alexandru Ganenco este angajar la CC al PCM, apoi mai bine de 20 de ani lucrează ofițer în organele securității de stat. Ultimii cinci ani ai secolului XX a fost șef al Direcției Serviciului de Informații și Securitate pentru minicipiul Chișinău.

carahasani-ganenco-001Ultimile 3-4 propoziții despre acest Om minunat le-am ”ciupit” din lista personalităților marcante ale satului Carahasani, material semnat de Ion Leașco și înserat în volumul 3 ale”Localităților Republicii Moldova”(Chișinău, 2001, pag.174-174). Sigur, că atunci, când a apărut respectivul volum, Alexandru Ganenco probabil nici în gând nu avea, că peste câțiva ani, împreună cu prietenul  și colegul său Tudor Țopa, vor scrie o adevărată monografie a satului Carahasani, carte apreciată mult de specialiști și săteni. Este vorba de volumul Tudor Țopa, Alexandru Ganenco ”Carahasani împovărat de ani”apărut la Fundația ”Draghiștea”, tipărită respectiv la Chișinău în anul 2015. Cartea are 316 pagini și apare într-o îngrijire poligrafică de colecție. Pe bună dreptate, acest volum este o istorie bine documentată, cu un imens material factologic apărut în premieră , foarte bine ilustrată cu imagini inedite. Trebuie să menţionez, că Alexandru Ganenco este şi Cetăţean de Onoare al localităţii Carahasani. Tot în colaborare cu domnul Tudor Ţopa, în anul 2007 Alexandru Ganenco a publicat volumul „Horăşti pe Botna”.

t-botnaru-al-ganenco-istoriaDeși omagiatul nostru, care implinește zilele acestea  frumoasa vârstă de 75 de ani a scris o sumedenie de materiale despre multe localități din Moldova (să nu uităm, că Fundația ”Draghiștea” are la activ deja 14 volume solide ale enciclopediei ” Localitățile Republicii Moldova”, la apariția cărora și-a adus aportul inclusiv și domnul Alexandru Ganenco), dar o reușită, un succes evident și înalt apreciat a fost apariția cărții Tudor Botnaru, Alexandru Ganenco ”Istoria serviciilor secrete (1940-2007)” apărută la Editura ”Museum” din Chișinău în anul 2004. Este prima carte apărută la acest subiect delicat și trecut sub tăcere de toți. Este adevărat, că pe ici- colea au mai apărut câte un articolaș despre serviciile secrete din Moldova, dar o istorie bine documentată, o sinteză a activității acestei instituții văzută din interior  de doi bravi ofițeri ai organizației nominalizate, care au dat dovadă nu numai de profesionalism scriind acest volum de istorie, dar și de mare patriotism, fiindcă nu se știe dacă nu erau cei doi autori, în ce secol putea apărea o asemenea carte, adevărul fiind ținut sub 10 peceți. Mi-a scăpat din vedere, să informez stimatul nostru cititor, că volumul a fost prefațat de marele cărturar și enciclopedist Iurie Colesnic, lucru care i-a dat cărții o valoare și mai mare, deoarece este bine cunoscut faptul, că acest ”clasic viu” pre numele Iurie Colesnic, nu se apăcă să scrie prefață la orice carte…prea bună trebuie să fie acea lucrare, pentru a o onora cu o prefață semnată de domnia sa. Și faptul că lucrarea este bună și interesantă a dovedit-o chiar cititorul, deoarece întregul tiraj s-a epuizat din librării într-un termen record.

ganenco-alex-sua-001Vreau să vă spun despre acest Om câteva cuvinte de suflet. Cred că vă dați bine seama, că nu fiecare persoană, poate fi angajată într-un servici atat de special și atat de secret…persoana trebuie să fie impecabilă, și din punct de vedere fizic, și din punct de vedere informațional, și din punct de vedere moral, și din punct de vedere profesional, și….a.m.d. Sigur că toate aceste calități domnul Alexandru Ganenco le are cu prisosință, altfel nu mai era selectat din cei mai buni ofițeri ai serviciului din Republica Moldova pentru a trece o stagiere avansată  în Statele Unite ale Americii.

Această Diplomă de Excelență americană este o dovadă documentară, că și departe, peste ocean, Alexandru Ganenco nu a dat cinstea pe rușine nici din punct de vedere profesional și nici din punct de vedere moral.

În ultimii doi ani am izbutit să-l cunosc mai bine, deoarece am devenit membru la Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Chișinău, din care face parte și personalitatea despre care vă vorbesc. În timpul diferitor ședințe ale Fundației ”Draghiștea” sau a UZPR mereu schimbam vorbe și subiecte diverse. Atunci am aflat că colonelul Alexandru Ganenco a participat activ în cadrul structurilor de comandă în războiul ruso-moldovenesc din 1991-1992, punându-și viața în pericol zi de zi, oră de oră. În anii aceștea triști, Alexandru Ganenco,  colonel al Serviciului de Informații și Securitate  a coordonat segmentul Râbniţa-Delacău din stânga Nistrului, îndeplinindu-și misiunea cu cinste. Pentru bărbăţia de care a dat dovadă în acest război, conducerea Republicii Moldova l-a decorat pe domnul Alexandru Ganenco cu medalia”Meritul militar”, medalia” Pentru Vitejie” şi Ordinul „Credinţă Patriei”.

20140901_102324img_20161103_180631

Deși are simțul umorului bine dezvoltat, deși este o persoană sociabilă și inteligentă, totuși este zgârcit la vorbă,( trebuia să mă pricep, că această trăsătură de caracter este indisolubil legata de specificul meseriei-Al.M.) cum am mai spus, fiecare cuvânt rostit de el este bine chibzuit și pus cu grijă la locul lui. Să vedeți cum radiază de fericire fața dumnealui, când vorbește despre soția sa, doamna Ana (Anișoara, cum o dezmiardă omagiatul nostru- Al.M), când vorbeste despre nepotul său Daniel, student la celebra Universitate din Iași…Se mândreşte mult cu fiica Nina şi minunatul ginere Dumitru Dogaru, care îi este şi de mare ajutor.

Alexandru Ganenco este un Om cu inima curată, onest, deși a lucrat în structurile statului, care pe parcursul anilor au avut nu cea mai bună imagine. Este un Om sensibil și săritor la nevoie, este un Om, în care poți avea încredere deplină în orice situație a vieții.

dscn2267Din inițiativa Conducerii Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” (director general dr. Mariana Harjevschi) la Biblioteca Centrală (director Liuba Muntean) a fost organizate o serie de filme cu genericul” Ora expertului” la care alături de alte personalităţi l-am invitat şi pe domnul Alexandru Ganenco, care a vorbit în faţa camerei de luat vederi despre rolul  important al cărţii şi al lecturii pe tot parcursul vieţii sale. Filmul este postat pe portalul Youtube.com pe pagina Alexandru Moraru Film ( vezi:https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/06/28/ora-expertului-despre-lectura-si-carti-cu-alexandru-ganenco/  )  şi vă asigur că o să vă placă, deoarece domnia sa in acest interviu, a dat dovadă de deschidere majoră, de sinceritate, de marea dragoste pe care o poartă faţă de Măria Sa, Cartea, de valorile cele mai importante ale acestui Om- Familia, Țara și Credința.

Bunul meu prieten, scriitorul și publicistul Ion Măldărescu, redactor- șef al prestigioasei reviste științifice ”Art-Emis.Ro” din România împreună cu comandorul Jipa Rotaru(ambii mari patrioți al Neamului Românesc-Al.M.) în vara anului 2016 m-au invitat  in localitatea Maia, județul Ilfov (aproximativ vre-o 50 km de la București-Al.M.) la o sesiune de comunicări științifice dedicată a 100 de ani de la intrarea României în Războiul de Intregire (1916)  și 75 de ani de la intrarea României în Războiul de Reîntregire Naţională (1941), eveniment organizat de Academia Oamenilor de Știință din România. Am solicitat prietenilor mei, ca alături de mine la acest for științific să fie invitat și să participe cu o comunicare colonelui (r) serviciilor secrete din Republica Moldova, scriitor, publicist domnul Alexandru Ganenco. Deja peste o săptămână,  ambii am fost întroduși în programul de desfășurare al acestei Conferințe Științifice, care a avut loc la Maia în perioada 9- 10 septembrie 2016.

Am  plecat și venit împreună la Maia cu trenul Chișinău- București …în această călătorie plăcută, domnul Ganenco mi-a depănat în amintiri crâmpeie din viața sa, o viață de Om, așa cum a fost ea, trăită cu demnitate…

2016-09-9-10-maia-3122016-09-9-10-maia-314

2016-09-9-10-maia-1252016-09-9-10-maia-212

2016-09-9-10-maia-347a2016-09-9-10-maia-216

Trebuie să comunic, că la această Conferință sub aer liber a participat cu un mesaj de salut, ambasadorul Republicii Moldova în România domnul Mihai Gribincea. Omagiatul nostru de azi, Alexandru Ganenco,  la Maia, Ilfov  a prezentat o comunicare excepțională ”Activitatea antiromânească a serviciilor secrete KGB în Basarabia și RSS Moldovenească” (vezi:https://mazarini.wordpress.com/2016/11/24/kgb-dusmanul-poporului-roman-din-basarabia-si-transnistria/) , care a fost întâmpinată cu aplauze și zeci de întrebări la subiect din partea celor mai buni istorici prezenți la această întrunire anuală.  (http://art-emis.ro/eveniment/3701-sesiunea-de-comunicari-si-dezbateri-stiintifice-maia-2016.html). La întrerupere, de Al. Ganenco s-au apropiat marii istorici Ioan Scurtu și Jipa Rotaru, care l-au felicitat cu ”botezul”, adică cu prima comunicare  din cadrul acestor sesiuni și adresându-se către mine, Comandorul Jipa Rotaru a spus: -Alexandre, ne-ai adus un Om de mare valoare, și să știi, și el să știe, că este binevenit la acest for științific de la Maia în fiecare an!”Ulterior, când comandorul a aflat că Alexandru Ganenco a făcut serviciul militar la marina, la cei doi au apărut subiecte de discuții și mai multe.

Am devalopat în fața Dumneavoastră imaginea unui Om,pre numele Alexandru Ganenco, care la 5 februarie, curent împlinește 75 de ani.Cred că din cele relatate de mine, v-ați dat seama că în ultimii doi ani ne-am împrietenit. Ce poți să-i dorești cu ocazia jubileului unui prieten mai în vârstă, exact cu un deceniu? La această vârstă onorabilă,  domnul Alexandru Ganenco…casă a construit, pomi a pus, fântână a zidit, copii și nepoți a crescut, cărți a scris, datoria față de țară și-a făcut-o cu onoare…rămâne un lucru mic, dar foarte important: să fie sănătos să se bucure de toate aceste succese! LA MULȚI ANI DOMNULE ALEXANDRU GANENCO! LA MULȚI ANI, PRIETEN DRAG!

Alexandru MORARU, istoric-arhivist şi publicist

NOTĂ: Prezentul material a fost publicat cu unele prescurtări şi în prestigiosul săptămânal „Literatura şi Arta” nr.5 din 2 februarie 2017

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Pelerinaj la biserica Mihai Eminescu

florea-corneliuDa, în România, există o biserică căreia i se spune Biserica Mihai Eminescu, este o biserică unică, prin originalitatea și simbolistica picturii interioare, dintre toate bisericile ortodoxe românești, unică printre bisericile creștine ale lumii prin aureolelor negre ale îngerilor și sfinților pictați în această biserică. Biserica Mihai Eminescu se află la Ipotești, lângă casa părintească a lui Mihai Eminescu, unde poetul nostru național a copilărit. Biserică la care toți românii cu simțire și împlinire națională fac pelerinaje repetate, fiindcă simt o stare spirituală deosebită dată de lumina cerească, lumina Creatorului, ce se împletește cu lumina marelui nostru poet, unde spiritualitatea divină se unește cu spiritualitatea genială a lui Mihai Eminescu pe care fiecare dintre cei veniți o simte și trăiește puternic. Am fost la Memorialul Ipotești – Centrul național de studii Mihai Eminescu împreună cu Latina – îi spun așa pentru că este profesoară de Limbă Latină – care pe drum, fiindu-mi companioană, mi-a vorbit tot timpul cu multă însuflețire, despre Mihai Eminescu, știa totul despre viața, opera și premeditata lui moarte, știa și mi-a recitat în latină, strofe după strofe, din Luceafărul. La Ipotești, am trăit o stare deosebită, o mare bucurie, simțindu-ne mai aproape de Mihai Eminescu ca niciodată până acum, iar Latina într-o stare de euforie m-a uimit și emoționat spunându-mi: „Acum, aici nu simt umbra lui Mihai Eminescu, ci îi simt Lumina Lui”. Adevărat.

Înainte de-a se naște Mihai Eminescu, tatăl său căminarul Gheorghe Eminovici, adică un înalt perceptor în administrația moldovenească, a cumpărat pe 4.000 de galbeni, monede valoroase de aur, o moșie la Ipotești, pe care a ridicat o casă nouă, mare și înaltă, pe vechea fundație a unui fost conac boieresc. În jurul casei s-au înșirat toate acareturile unei gospodării prospere. Au săpat o fântâna și Raluca Iurașcu, mama lui Mihai Eminescu, din dota ei primită la căsătorie a cumpărat cu 250 de galbeni o biserică din lemn pe care au așezat-o pe culmea largii curți boierești. Gheorghe Eminovici a adus un preot pe care-l plătea pentru serviciile lui duhovnicești. Nu a fost un locaș de rugăciune numai al Familiei Eminovici ci și a sătenilor din Ipotești, ceea ce era o comportare adânc creștinească: Dacă în fața lui Dumnezeu suntem deopotrivă, așa trebuie să fim și noi între noi pe pământ. Aici, la Ipotești, Familia Eminovici a trăit treizeci de ani, copiii s-au școlit și s-au răsfirat, Raluca s-a ostenit până a murit, Gheorghe Eminovici îmbătrânind a făcut greșeli și a trebuit să vândă moșia, pe care a cumpărat-o unu,Papadopol. Casa a rămas goală, doar în spatele bisericii de lemn au mai rămas patru morminte: al Ralucăi și al lui Gheorghe Eminovici, și ale doi dintre copiii lor, Nicolae și Iorgu. Liniștea s-a așezat și a transformat Casa Eminovicilor în paragină. Și paragina în ruina casei, în timp ce bălăriile și tufișurile au acoperit mormintele părinților și fraților lui Mihai Eminescu.

În deceniul trei, al secolului al XX-lea, proprietarii moșiei, ce își făcuseră o altă casă mare, moldovenească în aceiași curte, au hotărât să demoleze casa Eminovicilor până în temelii. Și așa au făcut, ceea ce a ridicat un val de indignare și proteste în România Întregită, declanșat de studențimea botoșăneană. În această situație proprietara moșiei, Maria D. Papadopol, printr-un act scris a donat locul Casei Eminovici administrației botoșănene cu condiția expresă ca pe același loc să fie ridicată o casă identică, ce să devină muzeu Mihai Eminescu. Au ridicat o casa asemănătoare, la repezeală și ieftină, ce a devenit primul muzeu. Pentru că nu a respectat documentele originale, la cererea eminescologilor casa a fost demolată în 1979 – an al epocii de aur – și reconstruită în cele mai amănunțite detalii ale autenticității, devenind Casa memorială Mihai Eminescu, aievea decorată și mobilată cu piese originale specifice secolului al XIX-lea moldovenesc. Vizitând-o fiecare are o reacție și stare personală. E simplă, spațioasă și are o lumină aparte, lumină eminesciană cum o simte, percepe Latina, care privește îndelungat totul, întreabă și întreabă, atinge și fotografiază pentru că „am să-mi fac un album special”

În același deceniu, mai exact în 1928, inegalabilul nostru om de istorie și cultură românească al secolului al XX-lea, Nicolaie Iorga, împreună cu scriitorul Cezar Petrescu au hotărât să ridice o nouă biserică, din piatră și cărămidă, prin subscripție publică, în locul vechii biserici de lemn ce dădea semne marcate de bătrânețe. Până la urmă, au considerat-o ca pe o prețioasă relicvă istorică, au renovat-o temeinic iar lângă ea au construit biserica nouă din piatră și cărămidă, în stil ștefanian, stil moldovenesc bisericesc, o continuare, prelucrată, a ctitoriilor lui Ștefan Cel Mare. Pe lângă subscripțiile în bani, oamenii satelor din jur au cărat piatra bisericii cu carele lor cu boi. Biserica a fost sfințită în 15 Iunie 1939, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Biserica a primit hramul Sfinții Voivozi, dar este cunoscută și prețuită drept Biserica Mihai Eminescu. Nicolaie Iorga a angajat și pictorul noii biserici, pe Petru Remus Troteanu, căruia i-a cerut ca aureolele sfinților să fie pictate în negru în semn de doliu etern după Mihai Eminescu. Au fost discuții contradictorii, furtunoase ce s-au izbit de intransigența marelui cărturar și până la urma toți au acceptat ideea aceasta de doliu original,îndrăzneață până la cer a marelui nostru patriot cărturar. Astfel, pentru prima dată, în biserica creștină din întreaga lume au apărut aure în doliu. Nicolae Iorga a îndrăznit și a mers atât de departe, cu simțirea și pietatea sa față de Mihai Eminescu, încât și-a depășit toți contemporanii. Păcat ca prea puțini români merg, cu faptele, pe urmele lui. Azi, după decembrie 1989, cultura românească se află în epoca de aur a epigonilor, pe mâna a peste douăzeci de miniștri efemeri ai culturi, ce au lăsat în urma lor doar praful de pe tobă, cu excepția unui veterinar ungur, care a făcut totul pentru cultura lor, măcelărind după bunul lui plac, investițiile în cultura românească.

A urmat marea nenorocire a României, cea mai cruntă năvălire barbară din istoria țării noastre, năvălirea sovietică din 1944, căreia nu i-a scăpat nici Ipoteștiul, nici Biserica Mihai Eminescu. O bandă de militari sovietici, îndrumați de binevoitori, au intrat în biserică, au vandalizat-o, după care au început să tragă cu armele în sfinți, în candela deasupra ușii împărătești a altarului și portretul regelui Carol al Doilea, care, după părerea multora, cărora mă aliniez, nu-și avea locul sub același acoperiș sfânt cu Mihai Eminescu. Apoi ușa bisericii a fost închisă pentru mult timp pentru a nu se afla despre încă o vandalizare de-a „eliberatorilor”. Târziu, am aflat despre Biserica Mihai Eminescu din surse periferice, pentru că sursele centrale, cu o puternică mass-medie, sunt la dispoziția lui Patapievici care „l-a băgat în debara pe Mihai Eminescu” susținând că numai așa putem intra în U.E.. Andrei Pleșu care l-a pus în dileme pe Mihai Eminescu, iar Liiceanu și a alți epigoni de teapa primilor doi îl desconsideră până denigrare pe poetul nostru național. Aflând acestea și citind altele, am dorit să merg la Ipotești, să văd Biserica Mihai Eminescu în care sfinții au aureole negre în semn de doliu etern poetului nostru național. În paranteză, subliniez că toți romanii, care nu au de ce să le fie rușine că sunt români, ar trebui să facă un pelerinaj la această biserică, să vadă și să mediteze, să aprindă o luminare. Nu poți să te simți roman cu adevărat dacă nu ai făcut un pelerinaj, măcar odată în viață, la Biserica Mihai Eminescu.

Biserica e zveltă, în stil ștefanian, din piatră cu brâuri de cărămidă roșie și are sub cornișă o friză, cum spun arhitecții, acelei bande circulare pe care se încrustează diferite simboluri sau heraldice. Aici, friză este decorată cu stemele județului Botoșani, a Moldovei și a României Întregite. Ușa bisericii era deschisă și am avut șansa ca paracliserul bisericii, pălimarul cum se spune în partea locului, să fie în biserică și plin de bunăvoință și cunoștințe să ne spună multe despre biserică și pictura ei. Aparent, pictura este una obișnuită, bisericească ortodoxă cu excepția aureolelor negre ale sfinților, ce contrastează puternic cu tot ce am văzut până acum. Izbește, șochează, dar îndată ce afli explicația rămâi impresionat și accepți, considerând ideea lui Nicolae Iorga foarte inspirată depășind în intensitate emotivă toate necrologurile la un loc. Trebuie văzute de toată românimea. Iar urmele gloanțelor rusești în picturile din mănăstire, e bine că au fost lăsate să se vadă și să se știe, că pe aici a trecut năvălitori comuniști în secolul al XX-lea, care ne-au jefuit, asuprit și ne-au distrus firea noastă românească. Ne-am spus gândurile în fața altarului lui Dumnezeu și am aprins luminări.

Corneliu Florea, septembrie 2016, Casa cu Flori – Bistrița

SURSA: http://www.art-emis.ro

Publicat în ARTICOLE ŞI SCHIŢE, AŞA CUM ESTE:, BISERICA | Lasă un comentariu