Primăvara, ia naștere o viață nouă cu miros gingaș de flori și iarbă. Anotimpul care ne oferă bucurie și frumusețe, regenerarea momentelor ideale pentru a descoperi pasiunea unei doamne din satul meu de baștină Jevreni, raionul Criuleni.
Suntem în sezonul transformării și creștere; o să mă concentrez pe reînvierea plantelor și a florilor, vă ofer un spectacol vizual de neuitat în lumea frumosului, un colț de rai pe pământ. A scrie un articol la subiectul dat, probabil ar sta în puterea oricui. În cazul dat, scriu despre câmpul creație, despre activitatea măestriei în domeniul profesional de mare satisfacție sufletească a acestei doamne frumoasă la chip și cu bun simț.
Grație activității rodnice, am descoperit și apreciez această muncă în floristică, bucuria mea de a aparține acestui loc cu o istorie veche. Vă puteți imagina câtă bucurie, emoții pozitive și satisfacție pot aduce aceste flori unei doamne, unei persoane, unui copil care în viața lui n-a primit o floare de la nimeni.
Mulți pictori în creația lor au încercat să realizeze frumusețea creației lui Dumnezeu. Dar nimeni nu a izbutit s-o facă în adevăratul sens al cuvântului.
Probabil atrasă de această gamă a culorii, a mirosului și frumuseței a ales pentru întreaga viață selecția și creșterea acestor plante uimitoare, pentru al bucura pe Dumnezeu și pe noi toți cei din jur, doamna Galina Burdila – femeia care prin munca și efortul ei aduce frumosul și fericire în fiecare casă. Și să nu fiu numai cu vorba, vă las să apreciați acest Ocean a Frumosului.
Toți suntem trecători în lumea aceasta, dar nu toți trecătorii sunt oameni cu 7 ani de-acasă. A fi om bun este o educație, indiferent de orice, să păstrăm sufletul curat și să ținem minte persoanele care au lăsat ceva frumos și luminos în memoria noastră.Toți greșim și avem păcate, fiindcă așa suntem noi oamenii. Dar putem să îndreptățim aceste remedii prin bunătatea și recunoștința noastră, prin stima și respectul acordat chiar mai târziu, dar să fie din suflet, cu apreciere și generozitate. Atenția, timpul și iubirea- cele mai prețioase cadouri a întregii existențe umane. „Un pom este cunoscut prin fructele sale; un om prin faptele sale. O faptă bună nu este niciodată pierdută; cine seamănă bunăvoință, culege prietenie, iar cine plantează bunătate, adună dragoste”(Sfântul Vasile cel Mare)
Sunt profund recunoscător Consiliului Primăriei Jevreni pentru titlul„Cetățean de Onoare al satului Jevreni” conferit postmortem tatălui meu, Moraru Valeriu Ion, întemeietorul primului Muzeu de istorie și etnografie al satului Jevreni, și mai mult de 14 ani director de școală în satul meu natal Jevreni. În aceiași listă de cetățeni de onoare, după tatăl meu mai figurează: Cebotaru Pantelemon; Soltan Boris; Braguța Onisim, Sârbu Mihail, Znagovanu Mircea și Brânză Ion.
Dar cu toate acestea am o nedumerire față de unele persoane, care în viziunea mea sunt departe de a corespunde înaltului titlu onorific. Cu ce au contribuit unii din aceștea la dezvoltarea economică al satului, cine a promovat imaginea satului în general, în domeniul muzical-cultural inclusiv, care activități desfășurate în învățământ, pentru ce merite deosebite?!
Este ridicol să menționezi în listă un om care a întemeiat muzeul de istorie și etnografie al satului Jevreni, și tot în lista respectivă, să-l menționezi pe altul, care a devenit cetățean de onoare, fiindcă a lichidat muzeul și exponatele muzeului au dispărut fără urmă. Plus la toate a fost adus în satul nostru pe marele capitalist, regretatul moldovean Avram Mășcăuțan, care a „cumpărat” pământul cotelor sătenilor la un preț simbolic, cum se mai spune la noi„pe o cufaică”, a distrus ecologia satului, toate deșeurile întreprinderii lui erau aruncate in Răut, a batjocorit oamenii și femeile satului indiferent de vârstă. Nu a fost de mirare, că autoritățile locale din Criuleni și din Mășcăuți(satul de baștină al soției respectivului) i-au refuzat activitățile acestui afacerist, dar autoritățile locale din Jevreni s-au dovedit a fi cea mai slabă verigă.
Să ei cu hurta, să dai în semn de recunoștință și apreciere al meritelor deosebite titlul„Cetățean de Onoare” trebuie să ai o verticalitate de nota 1, păi vorba ceia:„cantitate nu calitate”. Unde este adevăratul echilibru valoric al unui sat? Fără îndoială, că la unele poziții se ține cont și de gradul de rudenie.
Ca să fie o claritate, noi în satul Jevreni avem mai mulți oameni buni, dar titlul de cetățean de onoare al satului se acordă pentru succese și fapte remarcabile. A servi alcool în tirul școlii cu elevii sau a servi alcool în casa de cultură cu tovarășii de pahar, vă asigur că nu este „ faptă remarcabilă”.
Ce oferim generației care vine după noi? Minciuni și falsuri, sau adevăr cu recunoștință și bun simț. Menirea mea nu este să corectez hotărârea Consiliului Primăriei Jevreni, perfecți nu suntem nimeni. Să nu întoarcem spatele la acei care au avut grijă de prosperitatea satului Jevreni. Am fost întotdeauna mândru de satul meu natal. Să dăm jos haina aceasta de superioritate și să spunem lucrurilor pe nume. Să renunțăm la încăpăținarea de a avea dreptate, să vedem valoarea persoanelor de neînlocuit și neuitate, să nu ne eliberăm de trecut, dar să facem pace cu înțelepciune unde lipsește. Să acceptăm valoarea lor și să prețuim respectul când sunt vii, acum în prezent.
Respect pentru domnul Braguța Onisim Constantin, a stat la cârma satului Jevreni ani în șir și a realizat un succes enorm la formarea unui colhoz- milionar. A meritat din plin acest titlu. Indiferența găsește întotdeauna scuze pentru oricine și orice. Dar noi ar trebui să fim conștienți și să percepem adevărul, care câte odată doare și-i deranjează pe cei de la putere fără bun simț.
Pe timpul URSS la Jevreni a trăit și muncit consăteanul nostru Săcară Vasile, ulterior decorat cu Ordinul„Erou al Muncii Socialiste”, destincție înaltă primită de puțini oameni apreciați de conducerea URSS. Cetățean al satului Jevreni, brigadir la brigada de legume, care prin contribuția sa personală și a harnicilor mei săteni a făcut ca gospodăria agricolă„Mihail Frunze” în scurt timp să devină colhoz milionar. Cu siguranță că acest Om ar fi meritat titlul respectiv.
Tot în localitatea Jevreni a trăit și muncit Brânza Gheorghe Constantin, brigadir la brigada de tutun. Un Om harnic care-i mobiliza și pe ceilalți de a fi așa.Nu cred, că mulți din consătenii mei au uitat vocea lui la poartă, trezindu-i la ora 04 dimineața. Cu siguranță că nu veți nega acest lucru, mai ales copiii treziți la acea oră prea devreme, care prindeau ciudă pe el din cauza neîmplinirii somnului, pentru a munci alături de mamele lor, care demult nu mai sunt printre noi. Să le fie țărâna ușoară și memorie veșnică! Brânză Gheorghe Constantin a fost primul brigadir la brigada de titun, care a dat dovadă de capacități organizatorice și bun conducător în gospodăria nominalizată. A fost un bun familist cu copii bine crescuți și educați. Ar fi meritat pe drept ca Brânză Gheorghe să fie menționat postmortem cu acest titlu onorific.
Nici la numele lui Znagovanu Mircea, ex-director de școală nu pot exista dubii sau pretenții, a meritat pe drept acest titlu, a muncit aproape întreaga viață în satul nostru și a ținut sus prestigiul instituției, chiar dacă uneori în procesul educativ folosea metode neortodoxe, dar important era rezultatul. Dar rezultate, școala condusă de el a avut bune și uneori excepționale. Cu regret, după ce Znagovanu Mircea s-a pensionat, odată cu el prestigiul a început să cadă virtiginos. Din școală medie (10 clase) a rămas gimnaziu (9 clase) și s-ar putea întâmpla, ca în următorii ani să fie închisă, iar copiii rămași să meargă la studii la Răculești sau în altă parte, fiindcă din câte am fost informat, in anul 2023 în Jevreni nu s-a născut nici un copil.
Vreau să întreb dragii mei consăteni, locuitori ai satului Jevreni, cine este domnul Racu Alexei Ion? Cine a condus corul școlii ? Cine a înființat ansambrul „Țărăncuța” și „Pandurii” din satul Jevreni? De câte ori a ocupat locurile cele mai de frunte la raion și republică, la festivale și concursuri artistice? Să te prezinți în fața unui număr de 120-130 de copii de diferite vârste și să faci față la toate repetițiile, indiferent de sănătate și dispoziție, nu fiecare ar fi în stare. Dar domnul Alexei Racu, a făcut față cerințelor la cel mai înalt nivel și munca sa a fost înalt apreciată cu mai multe diplome și mențiuni din partea structurilor de cultură raionale și republicane. Domnia sa a dat dovadă de capacități organizatorice de excepție în munca sa cu colectivele artistice întemeiate tot de ei. Fără îndoială că acest Om ar fi meritat titlul de„Cetățean de Onoare al satului Jevreni”. Ar fi meritat, dar nu i s-a conferit! Mai mult decât atât, câteva luni în urmă domnul Racu Alexei Ion a fost eliberat din funcția pe care o deținea la Casa de Cultură din sat. Sigur că astfel de oameni prețioși nu stau mult fără serviciu, imediat a fost angajat cu bucurie la Casa de Cultură din Mășcăuți, Criuleni. Adică pentru Mășcăuți este foarte bun, iar pentru Jevreni nu-i bun deloc. Este mai ușor să strici decât să construiești. Să vedem acum la concursul raional al sărbătorilor de Crăciun, cine va prezenta satul Jevreni?
Cu regret, am impresia că în sat este aplicată politica, „cu cât mai rău, cu atât e mai bine!”, și asta se întâmplă datorită indiferenței omului de rând, dar și a celor aflați la conducere. Pentru a cumpăra o sticluță cu iod, pastile de aspirină, cărbune activat, Jevrineanul trebuie să meargă cel puțin la Mășcăuți sau Criuleni! S-a rupt încălțămintea, jevrineanule- mergi la reparație la Criuleni; ai o sărbătoare, zi de naștere, nuntă- soția vrea cuafură, iar tu o tunsoare- la rutieră și la Criuleni, Chișinău…atunci care-i menirea Consiliului primăriei? Să strângă impozite de la localnici? Să taie nucii satului, iar lemnul să dispară ? Menirea primăriei este ca locuitorii să trăiască din ce în ce mai bine, să aibă oamenii condiții normale de viață, să fie create locuri de muncă etc.
Având în vedere că jevrinenii de rând n-au timp să i-a atitudine la cele ce se întâmplă, au dispărut adunările comunitare unde se discutau problemele satului, nu ne rămâne decât să așteptăm„privatizarea” izvorului din Pocrișeni, clădirea policlinicii, clădirea primăriei, clădirea grădiniței etc. Acum când pregăteam acest articol, mi-am amintit o expresie cu tâlc a regretatului umorist, scriitor și epigramist Efim Tarlapan-„Dacă vrei să nu te taie, Nu fi oaie!”.
În ajunul sărbătorii de Crăciun, Hașterea Domnului Nostru Isus Hristos, vă doresc multă Sănătate, Bunătate și Timp alături de cei dragi, liniște în țară și în casă. Să fim cu adevărat oameni! Să fim un pic mai buni pentru cei din jur! Să fiți sănătoși și fericiți!
Alexandru Moraru, istoric-arhivist, publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Zilele trecute de sub tipar a mai apărut o carte- reconstituire a cunoscutei monografii despre Basarabia semnată de general-maiorul Alexandr Zașciuc apărută la Sankt Petersburg in anul 1862. Volumul are 586 de pagini în format A4, tirajul este extrem de limitat- 100 de exemplare.Este o carte scumpă, atât ca valoare istorică și informațională, dar și la cost. Cu toate acestea, cei îndrăgostiți de istorie adevărată, își vor putea permite acest lux, să aibă în biblioteca personală această perlă de excepție. Editorul vă avertizează din timp, că în rețeaua de librării, acest volum nu va fi pus.Este proiectul istoricului arhivist, publicist și editor Alexandru Moraru din Chișinău. În prefața cărții, domnia sa scrie:
ALEXANDR ZAȘCIUK- ISTORIC MILITAR, LUPTĂTOR PENTRU DREPTATE
Cartea pe care o țineți în mână este reconstituirea originalului în limba rusă, apărut în două volume la Sankt-Petersburg în anul 1862 cu titlul„Materiale pentru geografia și statistica Rusiei, culese de ofițerii Marelui Stat Major al armatei ruse. Regiunea Basarabia”. Din informațiile pe care le dețin, am aflat că această bijuterie istorică se mai păstrează un set de două volume la Biblioteca Națională și un alt set la Biblioteca Academiei de Științe. Cam atât!
Cunosc adevărata valoare a acestei lucrări, devenită din start de referință, fiindcă nu este istoric, care a scris despre Basarabia din secolul XIX și n-a utilizat și făcut trimitere la această lucrare. Pentru a pregăti și scrie această carte, s-a depus o muncă titanică într-o perioadă de timp destul de mare. Câteva cuvinte despre autor. După cum ne relatează Enciclopedia„Literatura și arta Moldovei”vol.I, pag.244 (Chișinău, 1985):
Zașciuk Alexandr (22.02.1828, Varșovia- 30.01.1905,înmormântat la Sevastopol), istoric și geograf rus, general-maior.În 1858-1863 și-a făcut serviciul militar la Chișinău. A întreprins numeroase călătorii prin Basarabia, interesându-se în de aproape de viața poporului moldovenesc, limba lui. Articolele sale publicate în „ Bessarabskie oblastnîe vedomosti”, „Zapiski Imperatorskogo Odesskogo obșcestva istorii i drevnostei”, monografia„Materiale pentru geografia și statistica Rusiei, culese de ofițerii Marelui Stat Major al armatei ruse.Regiunea Basarabia (vol.I și II), 1862, conțin o descriere amănunțită a reliefului,vestigiilor istorice, agriculturii, orașelor și satelor Basarabiei. Autorul cercetează etnografia, datinile, jocurile și cântecele populare moldovenești culese în Basarabia sau reproduse din colecția lui Vasile Alecsandri, menționând conținutul bogat și forma frumoasă a cântecelor haiducești. Monografia conține și unele teze eronate referitoare la folclorul moldovenesc. Schița lui Zașciuk„Date referitoare la eparhia Chișinău” a fost tradusă în moldovenește și publicată de Alexandru Donici (1863), iar monografia sa a fost folosită de Zamfir Arbore-Ralli la elaborarea cărții„Basarabia în secolul XIX”(1898).
Îmi dau bine seama, că ideal ar fi fost să traduc această minunată operă în limba română, fiindcă cercetătorii din Țară, dar și cei mai tineri din Republica Moldova nu cunosc limba rusă. Cu regret însă, nu pot să-mi permit acest lux, fiind la odihna binemeritată și fiind un istoric arhivist destul de incomod statului și sistemului, aceștea s-au străduit să mă scoată cu o pensie simbolică.
Incomod, din motiv că am scris și editat o mulțime de documente de documente de arhivă despre Mareșalul Ion Antonescu, 4 titluri de carte, un volum apărut la Iași cu o prefață de cunoscutul și regretatul istoric Gheorghe Buzatu și altele 3 apărute la Chișinău; culegerea de documente „Garda de Fier în Basarabia.Documente și Materiale”, „Victimele Terorii Comuniste din Basarabia. Documente secrete sovietice 1944-1956” și multe altele.
Cu toate acestea, reieșind din situația modestă financiară, dar conștientizând importanța cărții respective pentru cercetătorii istorici, celor care le place istoria și având susținerea editorului meu de o viață, domnul Ion Brânză („Tipocart Print”), care mi-a editat practic toate cărțile mele apărute la Chișinău (in afară de cele apărute la Iași), am decis tot din banii proprii să mai dau o viață nouă cărții apărute acum 161 de ani în urmă, adică o reconstituire a lucrării, care cu siguranță merită revigorată cu un tiraj modest de 100 exemplare.
NOTĂ: Până la sfârșitul anului curent, editorul va publica și volumul II al acestei celebre lucrări.
Spuneam cândva că nu sunt multe cărțile pe care, odată luate în mână, să nu le poți lăsa până ce nu întorci ultima lor filă. Iată că acest lucru s-a întâmplat și cu ampla lucrare[1] a diligentului și curajosului istoric Alexandru Moraru.
Avem în față, așadar, o carte deosebită, care adună între coperțile ei atât articole pe teme de istorie (mai mult sau mai puțin recentă) a mult încercatei provincii românești dintre Prut și Nistru, cât și materiale ținând de o monografie a satului natal, Jevreni, dar și a orășelului Criuleni, evocări ale unor personalități și a unor adevărați eroi ai luptei pentru Unire / Reunire / Reîntregire, precum și câteva texte reflectând opinii ale autorului referitoare la viața social-politică de după 1990 în Republica Moldova, articole publicate în presa din stânga ori din dreapta Prutului.
O bogată iconografie color intitulată „Album personal” se adaugă textului propriu-zis al cărții, segment din care cititorul află nu numai traseul biografic al autorului, ci și pe cel bibliografic și apreciativ (v. numeroasele titluri și diplome de care s-a învrednicit de-a lungul anilor).
Rod al unei ample și profunde documentări, articolele despre calvarul populației românești din Basarabia, pricinuit de deportările anilor ‘40 – ’50 ori de foametea planificată de după cel de-Al doilea Război Mondial, sunt zguduitoare dovezi acuzatoare la adresa celor care le-au organizat. Sunt eveni- mente / situații aflate la limita extremă a umanului, coborâte până la nivelul vieții tribale ancestrale (a se vedea pasajele despre canibalism, da, canibalism în secolul XX în satele basarabene înfometate) și care pe cititorul neavizat ori prea puțin familiarizat cu istoria Basarabiei l-ar putea face să nu le acorde credit. Numai că ele sunt probate de către autor cu date relevante extrase din arhivele cercetate cu o acribie de invidiat.
Respectarea adevărului istoric este, putem spune, fără teama de a greși, preocuparea fundamentală a autorului acestei impresionante cărți. „Pentru mine restabilirea adevărului istoric este ceva sfânt. Provin dintr-o familie de intelectuali deportați de autoritățile sovietice de ocupație. Bunelul meu Ion Alexandru Moraru a fost împușcat, tatăl meu Valeriu împreună cu încă trei frați ai săi au fost exilați în Siberia pentru nouă ani”, mărturisește autorul.
Lectorul va găsi în paginile cărții un extrem de bogat bagaj informațional referitor la cele menționate mai sus, informații menite a susține afirmațiile vizavi de situațiile / evenimentele aflate sub lupa cercetătorului angrenat într-o adevărată bătălie pentru adevăr, pentru aducerea în prim-plan a unor orori pentru care omenirea ar trebui să facă tot ce depinde de ea ca să nu se repete, nu numai în arealul românesc, dar nicăieri pe Planetă.
Autorul citează istorici și cercetători, selectează fragmente din lucrări ale acestora, vine cu opinii personale bazate tocmai pe concluziile ce se desprind din prezentarea faptelor, într-un cuvânt, joacă pentru cititor rolul unui excelent ghid într-un adevărat labirint al noianului de documente ce-și așteaptă de mulți, prea mulți ani rândul la cercetare.
Desființarea elitelor basarabene prin deportarea intelec- tualității, genocidul practicat prin foametea planificată realizată prin confiscarea rezervelor de cereale până la ultimul bob, cinismul care emană din așa-zisul „ajutor frățesc” materializat prin returnarea unei infime părți din ceea ce li s-a luat cu forța țăranilor, străduința noilor autorități de a schimba componența etnică a populației din Basarabia prin aducerea unui număr impresionant de alogeni bine instalați din punct de vedere al asigurării unui loc de muncă și al spațiului locativ, piedicile puse limbii române prin embargoul asupra tipăriturilor provenite din Țară (cărți în limba română se puteau procura, în epoca sovietică, din celelalte republici unionale, dar nu și din RSSM) sunt toate fapte menite a transforma radical provincia atât după 1812, cât și după 1940 și, respectiv, 1944.
Este evidențiat și acordul mai mult sau mai puțin tacit al celeilalte mari puteri a Europei, Germania, în ceea ce privește anexarea Basarabiei în 1940 (a se vedea cunoscutul, mult mediatizatul și nu pe deplin condamnatul pact Ribentrop-Molotov, ale cărui consecințe nu au fost încă înlăturate pe deplin nici până astăzi).
Între portretele luminoase ale cărții, la loc de cinste se află cel al istoricului patriot Gheorghe Buzatu, una din marile figuri ale istoriografiei românești, dispărut mult prea devreme din peisajul arhivelor, ca o consecință a curajului său extraordinar de a spune lucrurilor pe nume, de a scoate în evidență multiplele aspecte ale tragediei românilor basarabeni.
„A fost un Om Deosebit, o Mare Enciclopedie a istoriei României (și nu numai), o personalitate de calibru european și mondial, un savant de o rară modestie și cu un spirit al umorului bine conturat, care devenise pentru mulți istorici, cercetători un model al profesionalismului, un model al Omului de știință contemporan, un Om interesant și atât de harnic, că dacă numai vom cita lista cărților scrise de dumnealui, involuntar ne vom întreba cât a dormit acest savant în viața sa”, spune Al. Moraru.
Colaborarea dintre autorul cărții de față și istoricul Gh. Buzatu, „acest Stejar al Mândriei Naționale” (cum îl numește el), este evocată pe câteva pagini, subliniindu-se nu numai imensa putere de muncă a savantului, forța afirmațiilor sale, bogata documentare, dar și sfârșitul său tragic, deoarece „prea enigmatică a fost moartea marelui istoric și a lăsat multe semne de întrebare”.
Articolul ”Misiuni diplomatice la Petru I”, publicat în trei numere ale ziarului „Opinia” din Criuleni în decembrie 1990, este de o densitate informațională aparte, cititorului dezvălu- indu-i-se, cu un real talent publicistic, lucruri extrem de intere- sante ce țin de istoria Țării Românești și a Moldovei secolelor XVII-XVIII, și în primul rând de urzirea unei alianțe antiotomane cu ajutorul țarului Petru I, alianță realizată cu implicarea marelui cărturar Nicolae Milescu Spătarul și în urma căreia Constantin Brâncoveanu îsi pierde viața împreună cu cei patru fii ai săi, iar Dimitrie Cantemir este nevoit să ia calea exilului și să rămână departe de țară până la sfârșitul zilelor.
Voievodului erou Ion Vodă (numit de boieri „cel cumplit”, așa cum, de altfel, îl cunoaștem din manualele de istorie) îi este consacrat articolul „Cahul: ultima luptă a Domnitorului”, apărut în ziarul „Baștina” (devenit mai apoi Opinia”, menționat deja) din același an 1990.
După ce recomandă celor care doresc să cunoască istoria neamului să lectureze lucrarea lui Mihai Eminescu „Basarabia” și pe cea a lui Karl Marx intitulată „Însemnări despre români”, Al. Moraru, apelând și la cronicarii Grigore Ureche și Nicolae Costin, face o amplă prezentare a bătăliei de la Cahul, dând dovadă de o documentare de excepție și de o reală forță de evocare a faptelor de arme ale unuia dintre cei mai iscusiți domnitori români în arta militară combinată cu cea a diplo- mației și care numai prin trădare (venită din partea hatmanului Eremia, comandantul cavaleriei moldovene) a putut fi înfrânt. Scena dinaintea predării este impresionantă: „Primind astfel de «garanție» (din partea turcilor, n.n.), voievodul își luă rămas bun de la oștenii săi, mulțumindu-le din inimă pentru vitejia și sacrificiul lor. În ochii celor mai mulți se vedeau lacrimi; cazacii se plecau, sărutând mâna domnitorului.”
Rolul controversatului personaj Manuc Bei în istoria Principatelor, mareșalul Antonescu și problema evreiască, cedările teritoriale din actualitatea Republicii Moldova (v. satul Palanca), dizidența poetului Petru Cărare, reflectarea adevărului istoric în cinematografia basarabeană, războiul împotriva credinței strămoșești în anii ocupației sovietice (cu referiri la toate cultele religioase, nu numai la ortodoxism), francmasoneria și rolul ei de-a lungul timpului în istoria românilor, abuzurile din viața culturală și nu numai în contemporaneitate, lipsa de preocupare din partea instituțiilor abilitate pentru păstrarea documentelor de arhivă, înstrăinarea acestora prin copii foto făcute după 1990, minciuna ridicată la rang de adevăr în mai toate domeniile, și în primul rând în viața politică, sunt tot atâtea teme ale publicisticii lui Al.Moraru.
„Un creștin în infernul atomic” și „Răstignit pentru Basarabia” sunt două evocări tulburătoare a două dintre miile de experiențe tragice ce le-au fost hărăzite românilor basara- beni (Mihai Botezatu din Mașcăuți, „voluntar” la Cernobâl, în primul articol, și Alexandru Moraru, unchiul autorului, unul dintre deportații în Siberia împreună cu întreaga familie, în cel de-al doilea).
Nu mai puțin relevante ni se par calitățile de monograf ale autorului, dezvăluite de o întreagă serie de articole publicate în anii ‘90, între care ținem să amintim măcar câteva: „Criulenii și împrejurările (împrejurimile, desigur, n.n.) lui”, „Blazonul orășelului Criuleni”, „Mozaic istoric” (o înșiruire de personalități culturale, prezentate succint), „Satul Jevreni în vâltoarea evenimentelor istorice” (localitatea natală a autorului, atestată documentar încă de la mijlocul celui de-al XV-lea veac).
Departe de a fi epuizat aprecierile ce se pot face la o asemenea voluminoasă și densă lucrare, izvorâtă dintr-o amplă documentare și o vie, arzătoare dragoste față de neam, limbă, tradiție, credință și Țară, nu putem încheia fără a remarca importanța ei ca mărturie a zbaterii permanente a autorului, istoricul Alexandru Moraru, pentru cunoașterea de către contemporani și urmași a unor tragice realități care au transformat, de-a lungul timpului, viața românilor basarabeni într-o neîndurătoare povară, într-un calvar ori de câte ori teritoriul dintre Prut și Nistru a încăput pe mâini străine.
Vasile FLUTUREL, scriitor, publicist (mun.Iași, România)
IMAGINI semnate de cunoscuta ziaristă Nadejda Roșcovanu și talentarul pictor și profesor universitar Ion Jabinschi, fapt pentru care autoarea le mulțumește ambelor personalități notorii
JEVRENI DIN INIMA BASARABIEI 