MAESTRU EUGEN DOGA LA 80 DE ANI: IMAGINI DIN BIBLIOTECA CENTRALĂ „HASDEU”

dsc_0326dsc_0327

dsc_0329dsc_0335

dsc_0345dsc_0346

dsc_0347dsc_0353

dsc_0360dsc_0338

Publicat în FELICITĂRI, FOTOGRAFII ŞI AMINTIRI, ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE, MUZICA SUFLETULUI | Lasă un comentariu

MAESTRU EUGEN DOGA A ÎMPLINIT 80 DE ANI: MESAJ DE SALUT- ISTORICUL ALEXANDRU MORARU

Publicat în AŞA CUM ESTE:, FELICITĂRI, FOTOGRAFII ŞI AMINTIRI, INFORMAŢII INTERESANTE DIN ŢARĂ ŞI LUME, ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE, VIDEODOCUMENT | Lasă un comentariu

”ÎMPREUNĂ”- AȘA SE NUMEȘTE NOUA CARTE A SCRIITORULUI VICTOR LADANIUC

”ÎMPREUNĂ”- AȘA SE NUMEȘTE NOUA CARTE A SCRIITORULUI VICTOR LADANIUC

cu-victor-ladaniuc-la-salonul-international-de-carte-2015Cred, că mai intâi trebuie să-l felicităm pe distinsul scriitor, poet, eseist domnul Victor Ladaniuc cu noul său volum ”IMPREUNĂ”. Este o carte mai specifică, o carte cu interviuri ale multor personalități cunoscute și mai puțin cunoscute inclusiv din Republica Moldova. Cartea are 54 de interviuri, care au incăput pe 383 de pagini in format A5 apărută recent la Fundația ”Draghiștea”. Este o reusită poligrafică, executată excelent la nivel înalt cu o copertă cartonată și bine îngrijită.

ladaniuc-1-001Alături de alte nume sonore cum sunt: Ala Pugaciova, Rasul Gamzatov, Valeriu Cupcea, Igor Vieru, Gheorghe Baciu, Tudor Botnaru, Iurie Colesnic, Maria Botnaru, Vlad Ciubucciu, Ion Deordiev, Gheorghe Cutasevici, Nicolae Paliț, Aurel Marinciuc am fost onorat de autor și am acordat un interviu, care se pare ca după volum le-a depășit pe toate celelalte. Sper să fie tot așa și după calitate, dar acest lucru trebuie să-l decidă stimatul nostru cititor…În schimb sunt al doilea(după poeta Maria Botnaru) care am primit  cartea cu dedicație și autograful autorului Victor Ladaniuc, un Om de o frumusețe sufletească rară, care are la activ zeci de plachete de versuri, povestiri, eseuri, romanțe etc.

ladaniuc-moraru-8-001De fapt este a doua oară când prietenul de condei Victor Ladaniuc scrie despre mine. Prima dată a fost când a scris scrisoarea ”Devotament față de breaslă: Alexandru Moraru inserat în volumul ”Mai întâi și la inceput…”apărut la Chișinău în anul 2008 tot la Fundația ”Draghiștea”(vezi opera citată pag. 255- 271).

Publicăm mai jos articolul xerocipiat din noul volum recent apărut intitulat: ”Mareșalul Ion Antonescu a rămas în inima și memoria poporului un erou național (interviu cu Alexandru Moraru, istoric- arhivist și publicist):

ladaniuc-moraru-1-001

ladaniuc-moraru-2-001

ladaniuc-moraru-3-001

ladaniuc-moraru-4-001

ladaniuc-moraru-5-001

ladaniuc-moraru-6-001

ladaniuc-moraru-7-001

Lectură plăcută.

Cu respect, Alexandru Moraru

Publicat în FOTOGRAFII ŞI AMINTIRI, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE, ŞCOALA ŞI CULTURA | Lasă un comentariu

FIU DE ŢĂRAN AJUNS COLONEL, EDITOR ŞI PUBLICIST: ALEXANDRU GANENCO LA 75 DE ANI

OAMENI DEOSEBIŢI: ALEXANDRU GANENCO LA 75 DE ANI

     FIU DE ŢĂRAN AJUNS COLONEL, EDITOR ŞI PUBLICIST

portret-ganenco-alexandruGreu şi anevoios  a fost destinul acestui Om şi numai setea de cunoştinţe, de carte, de necunoscut, voinţa de fier, pe care a antrenat-o pe parcursul întregii vieţi l-a învrednicit să ajungă la performanţe  majore atât intelectuale cât şi profesionale.

L-am cunoscut întâmplător, nişte ani buni în urmă, când am venit la “Draghiştea” cu rugămintea de a-mi permite, ca materialul despre satul meu de baştină, Jevreni, Criuleni pentru Enciclopedia “Localităţile Republicii Moldova” să-l pregătesc eu, fiind autorul a mai multe articole despre satul meu, publicate în gazeta raională din Criuleni şi săptămânalul “ Glasul Naţiunii”. Eram in biroul publicistului şi scriitorului Victor Ladaniuc, discutam la subiectul propus, arătând o parte din material déjà publicate. La un moment dat a intrat domnul Alexandru Ganenco, s-a salutat politicos,  eu m-am prezentat, şi după câteva vorbe schimbate cu  domnul Ladaniuc, ambii au decis, ca materialul despre satul meu să fie scris de mine, lucru care ulterior s-a realizat cu succes în volumul 7 “Localităţile Republicii Moldova”.

Prima impresie despre Alexandru Ganenco a fost agreabilă, un om plăcut fizic,  ţinută cu demnitate, dar şi cu respect faţă de cei din jur, judecând după aspectul său, era evident că practică sportul, cu o vestimentaţie clasică de bărbat,  bine îngrijită. Mi s-a părut că are intelect şi inteligenţă avansată, dar cam zgârcit la vorbă…

Datorită colaborării mele cu Fundaţia “Draghiştea”, cu distinşii prieteni  Victor Ladaniuc şi Tudor Ţopa, am avut fericita ocazie să-l cunosc mai bine şi pe  domnul Alexandru Ganenco- membru fondator al “ Draghiştei”, un om absolut excepţional sub toate aspectele, care şi-a adus şi aduce  contribuţia sa esenţială la dezvoltarea şi prosperarea fundaţiei respective.

portret-ganenco-alexandru-2Născut în focul războiului, la 5 februarie 1942 în satul Carahasani, Ștefan-Vodă într-o familie de țărani cu mulți copii, tânărul Alexandru își face studiile la școala de 7 ani din sat, apoi la școala medie din s. Slobozia, după care  ulterior merge la facultatea de istorie a Universității de Stat, pe care o absolvește cu bine, deoarece i-a plăcut istoria încă de mic copil. După facultate, își satisface serviciul militar în armata sovietică, fiind încorporat la marină. Anume aici, la flota maritimă și-a călit nu numai fizicul, dar și moralul, voința, felul de a fi.

Lucrează director de școală în satul Cerlina, Soroca, apoi în școala nr. 5 din orașul Soroca. Ulterior este ales la diferite funcții în organele comsomolului, apoi in organele de partid din raioanele Soroca și Râșcani.

După o perioadă de timp, Alexandru Ganenco este angajar la CC al PCM, apoi mai bine de 20 de ani lucrează ofițer în organele securității de stat. Ultimii cinci ani ai secolului XX a fost șef al Direcției Serviciului de Informații și Securitate pentru minicipiul Chișinău.

carahasani-ganenco-001Ultimile 3-4 propoziții despre acest Om minunat le-am ”ciupit” din lista personalităților marcante ale satului Carahasani, material semnat de Ion Leașco și înserat în volumul 3 ale”Localităților Republicii Moldova”(Chișinău, 2001, pag.174-174). Sigur, că atunci, când a apărut respectivul volum, Alexandru Ganenco probabil nici în gând nu avea, că peste câțiva ani, împreună cu prietenul  și colegul său Tudor Țopa, vor scrie o adevărată monografie a satului Carahasani, carte apreciată mult de specialiști și săteni. Este vorba de volumul Tudor Țopa, Alexandru Ganenco ”Carahasani împovărat de ani”apărut la Fundația ”Draghiștea”, tipărită respectiv la Chișinău în anul 2015. Cartea are 316 pagini și apare într-o îngrijire poligrafică de colecție. Pe bună dreptate, acest volum este o istorie bine documentată, cu un imens material factologic apărut în premieră , foarte bine ilustrată cu imagini inedite. Trebuie să menţionez, că Alexandru Ganenco este şi Cetăţean de Onoare al localităţii Carahasani. Tot în colaborare cu domnul Tudor Ţopa, în anul 2007 Alexandru Ganenco a publicat volumul „Horăşti pe Botna”.

t-botnaru-al-ganenco-istoriaDeși omagiatul nostru, care implinește zilele acestea  frumoasa vârstă de 75 de ani a scris o sumedenie de materiale despre multe localități din Moldova (să nu uităm, că Fundația ”Draghiștea” are la activ deja 14 volume solide ale enciclopediei ” Localitățile Republicii Moldova”, la apariția cărora și-a adus aportul inclusiv și domnul Alexandru Ganenco), dar o reușită, un succes evident și înalt apreciat a fost apariția cărții Tudor Botnaru, Alexandru Ganenco ”Istoria serviciilor secrete (1940-2007)” apărută la Editura ”Museum” din Chișinău în anul 2004. Este prima carte apărută la acest subiect delicat și trecut sub tăcere de toți. Este adevărat, că pe ici- colea au mai apărut câte un articolaș despre serviciile secrete din Moldova, dar o istorie bine documentată, o sinteză a activității acestei instituții văzută din interior  de doi bravi ofițeri ai organizației nominalizate, care au dat dovadă nu numai de profesionalism scriind acest volum de istorie, dar și de mare patriotism, fiindcă nu se știe dacă nu erau cei doi autori, în ce secol putea apărea o asemenea carte, adevărul fiind ținut sub 10 peceți. Mi-a scăpat din vedere, să informez stimatul nostru cititor, că volumul a fost prefațat de marele cărturar și enciclopedist Iurie Colesnic, lucru care i-a dat cărții o valoare și mai mare, deoarece este bine cunoscut faptul, că acest ”clasic viu” pre numele Iurie Colesnic, nu se apăcă să scrie prefață la orice carte…prea bună trebuie să fie acea lucrare, pentru a o onora cu o prefață semnată de domnia sa. Și faptul că lucrarea este bună și interesantă a dovedit-o chiar cititorul, deoarece întregul tiraj s-a epuizat din librării într-un termen record.

ganenco-alex-sua-001Vreau să vă spun despre acest Om câteva cuvinte de suflet. Cred că vă dați bine seama, că nu fiecare persoană, poate fi angajată într-un servici atat de special și atat de secret…persoana trebuie să fie impecabilă, și din punct de vedere fizic, și din punct de vedere informațional, și din punct de vedere moral, și din punct de vedere profesional, și….a.m.d. Sigur că toate aceste calități domnul Alexandru Ganenco le are cu prisosință, altfel nu mai era selectat din cei mai buni ofițeri ai serviciului din Republica Moldova pentru a trece o stagiere avansată  în Statele Unite ale Americii.

Această Diplomă de Excelență americană este o dovadă documentară, că și departe, peste ocean, Alexandru Ganenco nu a dat cinstea pe rușine nici din punct de vedere profesional și nici din punct de vedere moral.

În ultimii doi ani am izbutit să-l cunosc mai bine, deoarece am devenit membru la Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Chișinău, din care face parte și personalitatea despre care vă vorbesc. În timpul diferitor ședințe ale Fundației ”Draghiștea” sau a UZPR mereu schimbam vorbe și subiecte diverse. Atunci am aflat că colonelul Alexandru Ganenco a participat activ în cadrul structurilor de comandă în războiul ruso-moldovenesc din 1991-1992, punându-și viața în pericol zi de zi, oră de oră. În anii aceștea triști, Alexandru Ganenco,  colonel al Serviciului de Informații și Securitate  a coordonat segmentul Râbniţa-Delacău din stânga Nistrului, îndeplinindu-și misiunea cu cinste. Pentru bărbăţia de care a dat dovadă în acest război, conducerea Republicii Moldova l-a decorat pe domnul Alexandru Ganenco cu medalia”Meritul militar”, medalia” Pentru Vitejie” şi Ordinul „Credinţă Patriei”.

20140901_102324img_20161103_180631

Deși are simțul umorului bine dezvoltat, deși este o persoană sociabilă și inteligentă, totuși este zgârcit la vorbă,( trebuia să mă pricep, că această trăsătură de caracter este indisolubil legata de specificul meseriei-Al.M.) cum am mai spus, fiecare cuvânt rostit de el este bine chibzuit și pus cu grijă la locul lui. Să vedeți cum radiază de fericire fața dumnealui, când vorbește despre soția sa, doamna Ana (Anișoara, cum o dezmiardă omagiatul nostru- Al.M), când vorbeste despre nepotul său Daniel, student la celebra Universitate din Iași…Se mândreşte mult cu fiica Nina şi minunatul ginere Dumitru Dogaru, care îi este şi de mare ajutor.

Alexandru Ganenco este un Om cu inima curată, onest, deși a lucrat în structurile statului, care pe parcursul anilor au avut nu cea mai bună imagine. Este un Om sensibil și săritor la nevoie, este un Om, în care poți avea încredere deplină în orice situație a vieții.

dscn2267Din inițiativa Conducerii Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” (director general dr. Mariana Harjevschi) la Biblioteca Centrală (director Liuba Muntean) a fost organizate o serie de filme cu genericul” Ora expertului” la care alături de alte personalităţi l-am invitat şi pe domnul Alexandru Ganenco, care a vorbit în faţa camerei de luat vederi despre rolul  important al cărţii şi al lecturii pe tot parcursul vieţii sale. Filmul este postat pe portalul Youtube.com pe pagina Alexandru Moraru Film ( vezi:https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/06/28/ora-expertului-despre-lectura-si-carti-cu-alexandru-ganenco/  )  şi vă asigur că o să vă placă, deoarece domnia sa in acest interviu, a dat dovadă de deschidere majoră, de sinceritate, de marea dragoste pe care o poartă faţă de Măria Sa, Cartea, de valorile cele mai importante ale acestui Om- Familia, Țara și Credința.

Bunul meu prieten, scriitorul și publicistul Ion Măldărescu, redactor- șef al prestigioasei reviste științifice ”Art-Emis.Ro” din România împreună cu comandorul Jipa Rotaru(ambii mari patrioți al Neamului Românesc-Al.M.) în vara anului 2016 m-au invitat  in localitatea Maia, județul Ilfov (aproximativ vre-o 50 km de la București-Al.M.) la o sesiune de comunicări științifice dedicată a 100 de ani de la intrarea României în Războiul de Intregire (1916)  și 75 de ani de la intrarea României în Războiul de Reîntregire Naţională (1941), eveniment organizat de Academia Oamenilor de Știință din România. Am solicitat prietenilor mei, ca alături de mine la acest for științific să fie invitat și să participe cu o comunicare colonelui (r) serviciilor secrete din Republica Moldova, scriitor, publicist domnul Alexandru Ganenco. Deja peste o săptămână,  ambii am fost întroduși în programul de desfășurare al acestei Conferințe Științifice, care a avut loc la Maia în perioada 9- 10 septembrie 2016.

Am  plecat și venit împreună la Maia cu trenul Chișinău- București …în această călătorie plăcută, domnul Ganenco mi-a depănat în amintiri crâmpeie din viața sa, o viață de Om, așa cum a fost ea, trăită cu demnitate…

2016-09-9-10-maia-3122016-09-9-10-maia-314

2016-09-9-10-maia-1252016-09-9-10-maia-212

2016-09-9-10-maia-347a2016-09-9-10-maia-216

Trebuie să comunic, că la această Conferință sub aer liber a participat cu un mesaj de salut, ambasadorul Republicii Moldova în România domnul Mihai Gribincea. Omagiatul nostru de azi, Alexandru Ganenco,  la Maia, Ilfov  a prezentat o comunicare excepțională ”Activitatea antiromânească a serviciilor secrete KGB în Basarabia și RSS Moldovenească” (vezi:https://mazarini.wordpress.com/2016/11/24/kgb-dusmanul-poporului-roman-din-basarabia-si-transnistria/) , care a fost întâmpinată cu aplauze și zeci de întrebări la subiect din partea celor mai buni istorici prezenți la această întrunire anuală.  (http://art-emis.ro/eveniment/3701-sesiunea-de-comunicari-si-dezbateri-stiintifice-maia-2016.html). La întrerupere, de Al. Ganenco s-au apropiat marii istorici Ioan Scurtu și Jipa Rotaru, care l-au felicitat cu ”botezul”, adică cu prima comunicare  din cadrul acestor sesiuni și adresându-se către mine, Comandorul Jipa Rotaru a spus: -Alexandre, ne-ai adus un Om de mare valoare, și să știi, și el să știe, că este binevenit la acest for științific de la Maia în fiecare an!”Ulterior, când comandorul a aflat că Alexandru Ganenco a făcut serviciul militar la marina, la cei doi au apărut subiecte de discuții și mai multe.

Am devalopat în fața Dumneavoastră imaginea unui Om,pre numele Alexandru Ganenco, care la 5 februarie, curent împlinește 75 de ani.Cred că din cele relatate de mine, v-ați dat seama că în ultimii doi ani ne-am împrietenit. Ce poți să-i dorești cu ocazia jubileului unui prieten mai în vârstă, exact cu un deceniu? La această vârstă onorabilă,  domnul Alexandru Ganenco…casă a construit, pomi a pus, fântână a zidit, copii și nepoți a crescut, cărți a scris, datoria față de țară și-a făcut-o cu onoare…rămâne un lucru mic, dar foarte important: să fie sănătos să se bucure de toate aceste succese! LA MULȚI ANI DOMNULE ALEXANDRU GANENCO! LA MULȚI ANI, PRIETEN DRAG!

Alexandru MORARU, istoric-arhivist şi publicist

NOTĂ: Prezentul material a fost publicat cu unele prescurtări şi în prestigiosul săptămânal „Literatura şi Arta” nr.5 din 2 februarie 2017

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Pelerinaj la biserica Mihai Eminescu

florea-corneliuDa, în România, există o biserică căreia i se spune Biserica Mihai Eminescu, este o biserică unică, prin originalitatea și simbolistica picturii interioare, dintre toate bisericile ortodoxe românești, unică printre bisericile creștine ale lumii prin aureolelor negre ale îngerilor și sfinților pictați în această biserică. Biserica Mihai Eminescu se află la Ipotești, lângă casa părintească a lui Mihai Eminescu, unde poetul nostru național a copilărit. Biserică la care toți românii cu simțire și împlinire națională fac pelerinaje repetate, fiindcă simt o stare spirituală deosebită dată de lumina cerească, lumina Creatorului, ce se împletește cu lumina marelui nostru poet, unde spiritualitatea divină se unește cu spiritualitatea genială a lui Mihai Eminescu pe care fiecare dintre cei veniți o simte și trăiește puternic. Am fost la Memorialul Ipotești – Centrul național de studii Mihai Eminescu împreună cu Latina – îi spun așa pentru că este profesoară de Limbă Latină – care pe drum, fiindu-mi companioană, mi-a vorbit tot timpul cu multă însuflețire, despre Mihai Eminescu, știa totul despre viața, opera și premeditata lui moarte, știa și mi-a recitat în latină, strofe după strofe, din Luceafărul. La Ipotești, am trăit o stare deosebită, o mare bucurie, simțindu-ne mai aproape de Mihai Eminescu ca niciodată până acum, iar Latina într-o stare de euforie m-a uimit și emoționat spunându-mi: „Acum, aici nu simt umbra lui Mihai Eminescu, ci îi simt Lumina Lui”. Adevărat.

Înainte de-a se naște Mihai Eminescu, tatăl său căminarul Gheorghe Eminovici, adică un înalt perceptor în administrația moldovenească, a cumpărat pe 4.000 de galbeni, monede valoroase de aur, o moșie la Ipotești, pe care a ridicat o casă nouă, mare și înaltă, pe vechea fundație a unui fost conac boieresc. În jurul casei s-au înșirat toate acareturile unei gospodării prospere. Au săpat o fântâna și Raluca Iurașcu, mama lui Mihai Eminescu, din dota ei primită la căsătorie a cumpărat cu 250 de galbeni o biserică din lemn pe care au așezat-o pe culmea largii curți boierești. Gheorghe Eminovici a adus un preot pe care-l plătea pentru serviciile lui duhovnicești. Nu a fost un locaș de rugăciune numai al Familiei Eminovici ci și a sătenilor din Ipotești, ceea ce era o comportare adânc creștinească: Dacă în fața lui Dumnezeu suntem deopotrivă, așa trebuie să fim și noi între noi pe pământ. Aici, la Ipotești, Familia Eminovici a trăit treizeci de ani, copiii s-au școlit și s-au răsfirat, Raluca s-a ostenit până a murit, Gheorghe Eminovici îmbătrânind a făcut greșeli și a trebuit să vândă moșia, pe care a cumpărat-o unu,Papadopol. Casa a rămas goală, doar în spatele bisericii de lemn au mai rămas patru morminte: al Ralucăi și al lui Gheorghe Eminovici, și ale doi dintre copiii lor, Nicolae și Iorgu. Liniștea s-a așezat și a transformat Casa Eminovicilor în paragină. Și paragina în ruina casei, în timp ce bălăriile și tufișurile au acoperit mormintele părinților și fraților lui Mihai Eminescu.

În deceniul trei, al secolului al XX-lea, proprietarii moșiei, ce își făcuseră o altă casă mare, moldovenească în aceiași curte, au hotărât să demoleze casa Eminovicilor până în temelii. Și așa au făcut, ceea ce a ridicat un val de indignare și proteste în România Întregită, declanșat de studențimea botoșăneană. În această situație proprietara moșiei, Maria D. Papadopol, printr-un act scris a donat locul Casei Eminovici administrației botoșănene cu condiția expresă ca pe același loc să fie ridicată o casă identică, ce să devină muzeu Mihai Eminescu. Au ridicat o casa asemănătoare, la repezeală și ieftină, ce a devenit primul muzeu. Pentru că nu a respectat documentele originale, la cererea eminescologilor casa a fost demolată în 1979 – an al epocii de aur – și reconstruită în cele mai amănunțite detalii ale autenticității, devenind Casa memorială Mihai Eminescu, aievea decorată și mobilată cu piese originale specifice secolului al XIX-lea moldovenesc. Vizitând-o fiecare are o reacție și stare personală. E simplă, spațioasă și are o lumină aparte, lumină eminesciană cum o simte, percepe Latina, care privește îndelungat totul, întreabă și întreabă, atinge și fotografiază pentru că „am să-mi fac un album special”

În același deceniu, mai exact în 1928, inegalabilul nostru om de istorie și cultură românească al secolului al XX-lea, Nicolaie Iorga, împreună cu scriitorul Cezar Petrescu au hotărât să ridice o nouă biserică, din piatră și cărămidă, prin subscripție publică, în locul vechii biserici de lemn ce dădea semne marcate de bătrânețe. Până la urmă, au considerat-o ca pe o prețioasă relicvă istorică, au renovat-o temeinic iar lângă ea au construit biserica nouă din piatră și cărămidă, în stil ștefanian, stil moldovenesc bisericesc, o continuare, prelucrată, a ctitoriilor lui Ștefan Cel Mare. Pe lângă subscripțiile în bani, oamenii satelor din jur au cărat piatra bisericii cu carele lor cu boi. Biserica a fost sfințită în 15 Iunie 1939, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Biserica a primit hramul Sfinții Voivozi, dar este cunoscută și prețuită drept Biserica Mihai Eminescu. Nicolaie Iorga a angajat și pictorul noii biserici, pe Petru Remus Troteanu, căruia i-a cerut ca aureolele sfinților să fie pictate în negru în semn de doliu etern după Mihai Eminescu. Au fost discuții contradictorii, furtunoase ce s-au izbit de intransigența marelui cărturar și până la urma toți au acceptat ideea aceasta de doliu original,îndrăzneață până la cer a marelui nostru patriot cărturar. Astfel, pentru prima dată, în biserica creștină din întreaga lume au apărut aure în doliu. Nicolae Iorga a îndrăznit și a mers atât de departe, cu simțirea și pietatea sa față de Mihai Eminescu, încât și-a depășit toți contemporanii. Păcat ca prea puțini români merg, cu faptele, pe urmele lui. Azi, după decembrie 1989, cultura românească se află în epoca de aur a epigonilor, pe mâna a peste douăzeci de miniștri efemeri ai culturi, ce au lăsat în urma lor doar praful de pe tobă, cu excepția unui veterinar ungur, care a făcut totul pentru cultura lor, măcelărind după bunul lui plac, investițiile în cultura românească.

A urmat marea nenorocire a României, cea mai cruntă năvălire barbară din istoria țării noastre, năvălirea sovietică din 1944, căreia nu i-a scăpat nici Ipoteștiul, nici Biserica Mihai Eminescu. O bandă de militari sovietici, îndrumați de binevoitori, au intrat în biserică, au vandalizat-o, după care au început să tragă cu armele în sfinți, în candela deasupra ușii împărătești a altarului și portretul regelui Carol al Doilea, care, după părerea multora, cărora mă aliniez, nu-și avea locul sub același acoperiș sfânt cu Mihai Eminescu. Apoi ușa bisericii a fost închisă pentru mult timp pentru a nu se afla despre încă o vandalizare de-a „eliberatorilor”. Târziu, am aflat despre Biserica Mihai Eminescu din surse periferice, pentru că sursele centrale, cu o puternică mass-medie, sunt la dispoziția lui Patapievici care „l-a băgat în debara pe Mihai Eminescu” susținând că numai așa putem intra în U.E.. Andrei Pleșu care l-a pus în dileme pe Mihai Eminescu, iar Liiceanu și a alți epigoni de teapa primilor doi îl desconsideră până denigrare pe poetul nostru național. Aflând acestea și citind altele, am dorit să merg la Ipotești, să văd Biserica Mihai Eminescu în care sfinții au aureole negre în semn de doliu etern poetului nostru național. În paranteză, subliniez că toți romanii, care nu au de ce să le fie rușine că sunt români, ar trebui să facă un pelerinaj la această biserică, să vadă și să mediteze, să aprindă o luminare. Nu poți să te simți roman cu adevărat dacă nu ai făcut un pelerinaj, măcar odată în viață, la Biserica Mihai Eminescu.

Biserica e zveltă, în stil ștefanian, din piatră cu brâuri de cărămidă roșie și are sub cornișă o friză, cum spun arhitecții, acelei bande circulare pe care se încrustează diferite simboluri sau heraldice. Aici, friză este decorată cu stemele județului Botoșani, a Moldovei și a României Întregite. Ușa bisericii era deschisă și am avut șansa ca paracliserul bisericii, pălimarul cum se spune în partea locului, să fie în biserică și plin de bunăvoință și cunoștințe să ne spună multe despre biserică și pictura ei. Aparent, pictura este una obișnuită, bisericească ortodoxă cu excepția aureolelor negre ale sfinților, ce contrastează puternic cu tot ce am văzut până acum. Izbește, șochează, dar îndată ce afli explicația rămâi impresionat și accepți, considerând ideea lui Nicolae Iorga foarte inspirată depășind în intensitate emotivă toate necrologurile la un loc. Trebuie văzute de toată românimea. Iar urmele gloanțelor rusești în picturile din mănăstire, e bine că au fost lăsate să se vadă și să se știe, că pe aici a trecut năvălitori comuniști în secolul al XX-lea, care ne-au jefuit, asuprit și ne-au distrus firea noastă românească. Ne-am spus gândurile în fața altarului lui Dumnezeu și am aprins luminări.

Corneliu Florea, septembrie 2016, Casa cu Flori – Bistrița

SURSA: http://www.art-emis.ro

Publicat în ARTICOLE ŞI SCHIŢE, AŞA CUM ESTE:, BISERICA | Lasă un comentariu

ALEXANDRU MORARU: PARCĂ SPUNEAȚI CĂ I-A OMORÂT MAREȘALUL, DE UNDE AU APĂRUT ATÂȚEA IN 3 ANI?

PARCĂ SPUNEAȚI CĂ I-A OMORÂT MAREȘALUL, DE UNDE AU APĂRUT ATÂȚEA IN 3 ANI?

anrm-f-3305-inv-2-d-3-regele-documentelor

Urmează traducerea documentului de mai sus din rusă în română:

Traducere  din limba rusă de Al. Moraru

8 aprilie 1947

PREŞEDINTELUI SOVIETULUI PENTRU CHESTIUNI ALE CULTELOR RELIGIOASE PE LÂNGĂ CONSILIUL DE MINIŞTRI A URSS

                                                                 Tov. Poleanschii I.V.

La scrisoarea Dvs. Nr. 222 din 7 martie 1947 Vă comunicăm, că în RSS Moldovenească locuiesc  aproximativ evrei în număr de:

  1. Chişinău   până la 3000 oameni     comunitatea este înregistrată
  2. Leova     =&= 200 oameni        =============&=====
  3. Călăraşi 300 oameni           ==========&======
  4. Cotovsc (azi Hânceşti-Al.M.) 300 oameni ====&========
  5. Bender 1000 oameni         =====&=======
  6. Căuşeni                          300 oameni            =====&=======
  7. Orhei 1000 oameni            ====&=======
  8. Teleneşti                       300 oameni              ====&=======
  9. Bălţi                             1500 oameni             ====&=======
  10. Făleşti                           300 oameni                ====&======
  11. Briceni                          300 oameni                ====&=======
  12. Tiraspol                          500 oameni                ====&=======
  13. Floreşti                        150 oameni                =====&======
  14. Romanovca                 400 oameni                ====&=======
  15. Râbniţa                          100 oameni          înregistrarea comunităţii a fost refuzată
  1. Lipcani                          250 oameni         Comunitatea a depus cerere
  2. Cahul                             200 oameni         ======&=======
  3. Soroca                         1000 oameni       ======&=======
  4. Edineţ                       300 oameni          =====&=======
  5.   Rezina                       250 oameni        =====&========
  6. Râşcani                      200 oameni        comunitatea n-a depus cerere
  7. Sculeni                       150 oameni         ======&========
  8. Corneşti                    100 oameni         ======&========

SURSA: Arhiva Naţională a RM, F. 3305, inv. 2, d.3, f. 53

Zilele trecute, răscolind prin hârtiile mele, am dat de o xerocopie a unui document- bombă cred eu, fiindcă acesta este încă o confirmare, că în Basarabia și Transnistria n-a avut loc așa numitul holocaust.Acestdocument, este depistat din fondul arhivistic al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, și nu este altceva decât o scrisoare oficială semnată de Împuternicitul Sovietului pentru culte religioase de pe lângă Consiliul de Miniștri a URSS pentru RSS Moldovenească tov. S. Deseatnicov adresată șefilor de la Moscova, și anume tov. Poleanschii I.V., președinte al Sovietului pentru cultele religioase de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS. Documentrul este datat cu 8 aprilie 1947, adică cu trei ani după sfârșitul războiului…Mă întreb eu și vă întreb și pe Dumneavoastră, DE UNDE S-AU LUAT ATÂȚEA EVREI ÎN BASARABIA ȘI TRANSNISTRIA? PARCĂ ZICEAȚI CĂ I-A OMORÂT MAREȘALUL?  Citiți documentrul, și vedeți că numărul evreilor este destul de impunător! Vreți să spuneți că aceștea sunt alții, nu aceia care i-a omorât Mareșalul? Iarăși este minciună! De ce? Fiindcă în anii 1946-1947 în republica înjghebată de sovietici, RSS Moldovenească era în toi foametea organizată de ocupanții sovietici…și care familie de evrei va veni acolo unde este foamete? E total lipsă de logică! Atunci cum rămâne să înțelegem, au înviat toți din morți?

Am fost primul istoric din Republica Moldova, care am declarat oficial în cadrul Conferinței Științifice care a avut loc în anul 2005 la Biblioteca Onisifor Ghibu (în prezența publicului și a participanților la conferință(inclusiv distinșii istorici Ion Coja, Anatol Petrencu, sociologul și politologul Viorel Ciubotaru, etc.) că în Basarabia și Transnistria n-a avut loc așa numitul holocaust. Acelaș lucru l-am scris în presa periodică de atunci: ”Flux”, nr.61 din 27 aprilie 2005; ”Flux de vineri” nr.20 din 27 mai 2005

În Arhiva Naţională a RM se află câteva zeci de dosare în care sunt incluse documente ce fac lumină istorică la perioada aflării lui Ion Antonescu în diferite zile şi diferiţi ani în Basarabia şi Transnistria. Dacă e să le facem o scurtă caracteristică, acestea pot fi împărţite în 2 părţi: documente româneşti, bine îngrijite şi puse la punct din care fac parte documentele primăriilor, chesturilor, poliţiei şi siguranţei române, a corpurilor de armată şi alte structuri statale din respectiva perioadă; şi documente sovietice, multe din ele scrise pe reversul diferitor documente româneşti (fapt ce confirmă lipsa de hârtie a ocupanţilor sovietici din perioada 1940-1941 şi 1944-1956), multe din ele ticluite după terminarea războiului, de diferite comisii cu o componenţă dubioasă, lucru care ştirbeşte mult din credibilitatea textelor incluse în fondurile arhivistice. În afară de documentele în limba română şi rusă (sovietice) în dosarele fondurilor arhivistice atât româneşti cât şi sovietice se întâlnesc documente germane, multe din care confirmă faptul, că Ion Antonescu n-a permis ofiţerilor germani să se amestece în treburile interne ale României.

În majoritatea lucrărilor de specialitate de până la anul 1989 (româneşti şi sovietice) Ion Antonescu este condamnat, ca fiind un necruţător dictator, antisemit, responsabil pentru moartea a sute şi mii de oameni, în special evrei. Această afirmaţie însă pe departe nu corespunde adevărului istoric. Vă propunem câteva argumente solide, care dau peste cap politica bolşevică de învinuire a Mareşalului în antisemitism (termenul „antisemit” cu o descifrare mai populară ar fi „nu-i iubeşte pe evrei”, termen care obligă să-i iubeşti, altfel eşti considerat antisemit. Nici un popor nu are în lexicon un termen, precum „antirus”, „antiucrainean”, „antifrancez”, “antiromân” etc. Paradoxal, dar potrivit logicii nu poţi să obligi pe cineva să te iubească numai din motiv, că eşti francez, rus, german etc. Dar mă rog, toate-s relative pe lumea asta – Al.M). La subiectul propus, în numărul istoricilor se consideră pe bună dreptate şi câţiva specialişti printre care Larry Watts, unul dintre puţinii istorici occidentali, care se ocupă în mod serios de studierea regimului lui Antonescu, şi un important, dar puţin cunoscut, studiu ce pune în discuţie problema evreilor din România în timpul celui de-al doilea război mondial, realizat de doi dintre cei mai calificaţi specialişti în problemă, dr. Sabin Manuilă, cel mai important demograf din România în perioada interbelică, şi dr. Wilhelm Filderman, liderul comunităţii evreieşti din România în timpul perioadei de discuţie.[1]

Ca fost Preşedinte al Federaţiei Uniunilor Comunităţilor Evreieşti din România, W. Filderman este considerat un luptător ardent pentru drepturile poporului evreu. Eforturile sale de a apăra drepturile evreilor români în perioada interbelică şi în timpul celui de-al doilea război mondial sunt bine cunoscute. Acest fapt nu a convenit noilor lideri comunişti, care l-au expulzat din ţară împreună cu rabinul şef Alexandru Şafran. Ei au fost înlocuiţi cu o conducere sponsorizată de comunişti, care chiar după prăbuşirea comunismului, continuă să susţină în interesele proprii o propagandă ce vrea să ascundă adevărul privind prigonirea evreilor români în timpul celui de-al II război mondial.

Natura acestei probleme este atestată de Wilhelm Filderman într-un testament legalizat la New York în 1956. În acea perioadă el scria:

A fost mult acuzat regimul Mareşalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului şi Mareşalul însuşi a fost executat de agenţii Moscovei ca fascist. Adevărul este că Mareşalul Antonescu este cel care a pus capăt mişcării fasciste în România, oprind activităţile teroriste ale Gărzii de Fier din 1941 şi suprimând toate activităţile politice ale acestei organizaţii. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la procesul său – montat de comunişti – am confirmat că teroarea fascistă de stradă a fost oprită în România la 21 ianuarie 1941, zi în care Mareşalul a luat măsuri draconice pentru a face să înceteze anarhia fascistă provocată de această organizaţie şi restabilirea ordinii în ţară. În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în contact permanent cu Mareşalul Ion Antonescu, care a făcut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expuşi persecuţiilor rasiale naziste… Eu am fost martorul unor scene emoţionante de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momente de grele încercări din timpurile imperiului nazist din Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau măsuri dure contra evreilor…

El este cel care mi-a dat paşapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria a căror viaţă era în pericol! Datorită politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administraţie tranzitorie care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun.

f-120-inv-1-d-763-pag-21-dovada

 Am menţionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul că poporul român, chiar când a avut într-o măsură limitată controlul ţării, a demonstrat sentimente umanitare şi de moderaţie politică.[2]

Un alt argument la cele menţionate mai sus este şi dosarul ce a aparţinut Preşedenţiei Consiliului de Miniştri al României C.B.B.T. / secţia militară / intitulat „Evidenţa lucrărilor cu rezoluţiile dlui Mareşal. Limitele cronologice ale dosarului sunt, 30 martie 1942 – 1 ianuarie 1944 şi se păstrează la Arhiva Naţională a RM, Fondul.706 – Administrarea Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei. Dosarul este împărţit în 3 părţi: Chestiunea (sau problema – Al.M.), Rezoluţia Mareşalului şi unde s-a îndrumat. Vă propunem să faceţi cunoştinţă cu problema înregistrată la numărul 20 pagina 17, după care urmează rezoluţia Mareşalului Ion Antonescu:

Ministerul Lucrărilor Publice raportează că Direcţia C.F.R. i-a făcut cunoscut că, printre mărfurile ce s-au transportat de la Odessa în ultimul timp, au sosit la diferite gări din Bucureşti şi pe adresa a diferiţi particulari, monumente de piatră din cimitirul israilit din Odessa şi vândute; de către Municipiul Odessa s-a dispus ca predarea acestor monumente să fie oprită şi ele să fie depozitate în magaziile C.F.R. –

Rezoluţia Mareşalului: Este o profanare. Un act odios şi necugetat, care poate avea consecinţe  pentru întregul Neam. Ne-am dus în Transnistria să facem o operă de oameni civilizaţi, nu de devastare. Să fie totul retrimis la Odessa, în contul ticăloşilor care au pus la cale această odioasă faptă. Vor plăti imediat toate cheltuielile care s-au făcut şi se vor mai face. Execuţie Ministerul Lucrărilor Publice. Dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr un an şi să li se confişte partea corespunzătoare din avere. Aspre observaţii prin Guvernator, acelora din Administraţia Transnistriei cu concursul cărora s-a putut comite această infamie.

G-ralul Potopeanu să împiedice pe viitor asemenea acte şi să repare ceeace eventual s-a comis. Va discuta cu mine.[5]

Cred că comentariile sunt de prisos. Totuşi, cititorul, în textul acestei rezoluţii a observat fraza „dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr”, care este o dovadă, că indiferent de naţionalitate, persoana care a săvârşit o infracţiune era trimisă în lagăr; fie  român, ucrainean, evreu sau ţigan. Era pedepsit infractorul. Fără îndoială că au existat şi o mulţime de excepţii, greşeli, crime şi masacre.

A fost război. A fost cel mai sângeros război pe care l-a cunoscut omenirea. Este binecunoscut faptul, că concepţia de comunism are naţionalitate, că în 1940 când în Chişinău şi în celelalte localităţi din Basarabia au „intrat” (de citit ocupat – Al.M.) armatele sovietice, majoritatea populaţiei de origine evreiască i-au întâlnit cu nespusă bucurie şi entusiasm. După răsturnarea situaţiei şi revenirea României în graniţele ei fireşti, atitudinea populaţiei minoritare respective a devenit ostilă, iar în multe cazuri duşmănoasă, unii lăsaţi de sovietici cu misiuni speciale de spionaj şi tot felul de provocaţii.

Astfel în „Lista Centrului de partid, aruncat pe teritoriul Moldovei” de autorităţile sovietice din 9 persoane trimise, şase erau evrei, membri ai partidului comunist român, un rus, un ucrainean şi un „moldovean” pe nume Maslov Iacov Mitrofanovici, care până la război avea funcţia de secretar al CR Slobodzia al ULCTM.

Cei şase erau Scvorţov Mihail Iacovlevici, născut în 1908, cu ultimul loc de muncă – şef al Direcţiei cadre al Narcomatului de finanţe a RSSM, cunoscător al limbilor rusă, română, franceză, germană, evreiască (aşa-i în document), „aruncat” cu documente false cu pseudonimul Stropşa Semion Iacovlevici; Morghenştein Izraili Marcovici, născut în anul 1903, ultimul loc de muncă – funcţia de preşedinte al executivului orăşenesc Soroca, cunoscător al limbilor rusă, ucraineană, română şi evreiască (aşa-i în document, probabil ivrit – Al.M.), cu documente false, pseudonimul Mariuţan Dmitrii Antonovici; Boguslavschii Iacov Tovievici, născut în 1907, fost funcţionar la fabrica de piele din Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kvitco Mihail Iosifovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, franceză, germană, română; Bruhis Sruli Pincusovici, născut în anul 1904, ultimul loc de muncă – director adjunct responsabil pentru secţia politică al FZO din or. Chişinău cu documente false cu pseudonimul Kurnosov Efim Stepanovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, română, germană; Grinberg Ester Srulievna, născută în anul 1914, cu ultimul loc de muncă la redacţia gazetei „Moldova Socialistă”, care ştia rusa, evreiască, franceza, româna, cu documente false, pseudonimul Dobrovoliscaia Natalia Ivanovna şi Grinman Isaac Iosifovici, ultimul loc de muncă – redacţia gazetei „Moldova Socialistă” din Chişinău, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, germană, franceză, cu documente false, pseudonimul Vlasov Zaharii Vasilievici.[6]

Cititorul, probabil, intuieşte, că aceşti paraşutişti au fost aduşi din URSS, iar ultimile locuri de muncă ale acestora au fost în aşa numita RSSM. Acest lucru înseamnă că în 1941, când Ion Antonescu a ordonat trecerea Prutului, numiţii funcţionari poligloţi „s-au retras” în URSS, iar după o oarecare pregătire au fost „aruncaţi” în Moldova pentru a îndeplini misiunile speciale sovietice împotriva Statului Român.

Care ar putea fi atitudinea autorităţilor române faţă de spionii Moscovei? Cred că în cazul dat, nu mai contează de ce naţionalitate sunt ei! Probabil, că şi în cazul dat Conducătorul Statului a luat măsurile cuvenite, deoarece grupa de spionaj a dispărut fără urmă la marginea pădurii în apropierea satului Bravicea, raionul Orhei unde a fost aruncată în noaptea de 24 spre 25 septembrie 1941 dintr-un avion sovietic venit din localitatea Pocrovsc, regiunea Dnepropetrovsc (vezi Scrisoarea secretă a secretarului CC al PC(b) din Moldova N. Salogor din 27.06.1946 adresată ministrului KGB a RSSM,Mordoveţ .[7]) Am prezentat doar un singur exemplu, din miile care ar putea fi aduse din documentele aflate în fondurile arhivistice ale principalelor arhive din RM, care confirmă complicitatea multor reprezentanţi ai minorităţii evreieşti din Basarabia la „lupta în ilegalitate” împotriva statului român.

Din astfel de motive, şi nu numai, cei arestaţi erau trimişi în lagăre de muncă. Unii istorici, care încă se mai află în slujba caracatiţei roşii, încearcă să pună semnul egalităţii dintre lagărele de muncă sau ghetouri din Basarabia şi Transnistria cu lagărele de concentrare naziste din Germania, Polonia etc. dar nu prea reuşesc, fiindcă  ar fi o aberaţie să faci asemenea comparaţii!

În lagărele din vest existau camere de gazare, cuptoare de ars şi laboratoare, care făceau diferite experianţe pe corpurile umane ale deţinuţilor, iar în lagărele de muncă din Basarabia şi Transnistria n-a existat aşa ceva.

Alexandru MORARU, istoric-arhivist și publicist

SURSA: http://www.istoricimarisimici.wordpress.com

[1] Populaţia evreiască din România  în timpul celui de-al doilea război mondial,Fundaţia culturală română ,Iaşi , 1994 , pag. 6 / ediţie dilingvă român-engleză/

[2] O copie a acestui document se află în Arhiva Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Academiei Române /Filiala Iaşi

[3] Populaţia evreiască…,pag.12

[4] Ibidem , pag.12,14.

[5] Arhiva Naţională a RM , F.706 , inv. 1 , d. 51 ,fila 17

[6] Arhiva Organizaţiilor  Social-Politice a RM , F.51 , inv.4, d.60

[7] Ibidem

Publicat în ARTICOLE ŞI SCHIŢE, AŞA CUM ESTE:, ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE | Lasă un comentariu

GRIGORE GRIGORESCU: ULTIMUL MAREŞAL SACRIFICAT PENTRU CĂ ŞI-A IUBIT POPORUL

FILE DE ISTORIE                                                

ULTIMUL MAREŞAL SACRIFICAT  PENTRU CĂ ŞI-A IUBIT POPORUL

grigore-cirnat-grigorescuGrigore GRIGORESCU

  Graţie osârdiei şi sacrificiilor dlui  Alexandru Moraru a fost posibilă organizarea  – la 31 mai a.c. – a primei Conferinţe republicane, apoi editarea materialelor Conferinţei dedicate reabilitării şi restaurării memoriei metodic şi paranoic denigrate, falsificate, diabolizate şi asasinate a Mareşalului Ion Antonescu.  

         conferinta_de_la_chisinau_31_mai_2016   Venerabilul şi nobilul dr. Sergiu Miron rezuma sapienţial şi omagial:  „Nu m-am gândit că voi ajunge cândva să aud atâta adevăr istoric la o singură conferinţă, la un for ştiinţific identic cu o faptă  eroică” (p. 107).

            În Testamentul său politic, Mareşalul Ion Antonescu declara: „Dumneavoastră şi urmaşii dumneavoastră, veţi face mâine, ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt! Dacă aş fi fost învingător, aş fi avut statuie în fiecare oraş al României. Cer să fiu condamnat la moarte şi refuz orice graţiere.” Este marele adevăr istoric al ultimului mareşal naţional  sacrificat. Statuia spirituală durabilă în veacuri a fost ctitorită de Alexandru Moraru cu o ilustră asistenţă intelectuală naţională sub cupola Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” – prin organizarea la 31 mai 2016 a Conferinţei de comemorare a Mareşalului. Înalta intelectualitate prezentă în Agora publică (politică), generalii Ion Costaş şi Vasile Grosu, liderii de opinie, personalităţi remarcabile ale culturii naţionale, savanţi, dar şi tineri militari… au înălţat la ceruri gloria spirituală, morală şi militară a martirului-voievod.  Emblematică şi axiomatică a fost prezenţa generalului bucureştean în rezervă, dr. profesor  Stan Petrescu, care a strălucit pin predica spirituală de sorgintea şi inspiraţia ilustrului predecesor.

          Basarabia Maresalului Antonescu 1 001  Cu titlu interogativ, întrebăm: politicienii interbelici imparţiali şi intangibili prin corupţie, şantaj şi trădări – Codreanu, Iorga, Goga etc. – au fost sacrificaţi univoc de pe scena politică de alianţa patologică bolevism-nazism. Mareşalul Ion Antonescu a avut un destin mai hain ori inexplicabil, alogic sau acronic?           

            A fost suspectă ori chiar abjectă absenţa de la Conferinţă a conducătorilor instituţiilor de profil, care nici n-au salutat evenimentul. Ne referim la directorul Institutului de Istorie, dr. Gh. Cojocaru, invitat personal de organizatorul conferinţei. Apoi doi doctori în istorie – viceminiştri ai culturii (inculturii?) au strălucit prin absenţa pur pururea pd-istă. Cunoşteam faptul că n-avem scriitori statutari naţionali morali (e adevărat, ei nici nu pot exista în colonii-ideologii), ecologişti, silvicultori, acum ştiu că n-avem istorici şi istorie academică decentă. Un destin hain. Precum se deconspiră şi prezenţa pur formală – pe parcursul  mai multor ani – a dr. Gh. Cojocaru la microfonul Europei libere – liber de a nu spune adevărul. 

            Sugerăm, sperăm şi aşteptăm ca Alexandru Moraru să organizeze şi să reabiliteze alte două instituţii naţionale legendare pur (pan)româneşti: Monarhia Constituţională şi Mişcarea Legionară, în special, uriaşul ei voievod spiritual naţional Corneliu Zelea Codreanu, care a îmbrăcat cămaşa morţii precum Eminescu, Vladimirescu, Antonescu etc.   Suntem în drept legitim, chiar obligaţi a ne întreba (ipoteza): dacă nu era anihilat C. Codreanu şi Mişcarea Legionară de către bolşevici, se ajungea oare la dezmembrarea României Mari şi anularea Monarhiei Constituţionale?

            Contextual, evocăm faptul că volumul  Alexandru Moraru Basarabia Mareşalului Antonescu, lansat în 2015, s-a plasat în topul celor mai citite 10 cărţi din anul 2015, concurs organizat de către Biblioteca Naţională a Republicii Moldova (ediţia a VI-a, 2016).

SURSA: http://www.mazarini.wordpress.com

Publicat în ARTICOLE ŞI SCHIŢE, ISTORIA NOASTRĂ, ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE, UN JEVRINEAN LA... | Lasă un comentariu